Care ”mileniu de tăcere”?!
Fie că sunt loviți cu leuca, fie din rea-credință, ”istoricii” noștri și, după ei, unii ”oameni de cultură” au lansat sintagma ”mileniul de tăcere” al poporului român, declarând că, după ”retragerea aureliană”, în realitate alungarea Romanilor peste Dunăre, și până la atestarea primelor voievodate și cnezate pe teritoriul românesc, nu ar exista nicio știre! Nimic mai fals! Sunt nenumărate informații despre Români ,din acel răstimp, dar nu sunt luate în considerare sau nu sunt cunoscute de toți ”specialiștii”.
Iată o însemnare, păstrată la mânăstirea bizantină Castamounitou, de la Muntele Athos, publicată de marele lingvist Wilhelm Tomaschek și reprodusă în lucrarea ”Românii nomazi” de Th. Capidan: ”În zilele împăratului iconoclast Vasile (728 - 780), neamurile de pe amândouă malurile Dunării, folosindu-se de neliniștea în care se afla imperiul, mai cu deosebire că împăratul însuși ducea lupta împotriva icoanelor, pe atuni așa-numiții Vlahorinchini și Saudati, ocupând Bulgaria și întinzându-se puțin câte puțin în diferite locuri, se făcură stăpâni pe Macedonia și la urmă veniră la Sfântul Munte, cu femei și cu copii, căci nu era nimeni ca să-i oprească și să se lupte cu ei”.
Acești Vlahi Rinchini au cucerit o vreme toată Peninsula Balcanică și, cu toate acestea, nu sunt pomeniți în niciun manual și în nicio enciclopedie de Istorie a României!
Formarea limbii române
O primă traducere din RIN CHINI este ”Cei care gravează (taie; scriu) Imne (Versete)”; cf. rom. rană; a (se) răni; germ. Runen ”rune”; rom. a (se) închina; a îngâna; latin. cano ”a cânta; a suna; a răsuna; a prevesti; a anunța”.
Cu această traducere putem merge direct la templele de cretă de la Murfatlar, pline de inscripții stranii, nedescifrate de ”specialiști”, dar considerate, fără niciun temei, grecești și latinești!
Ei bine, aceste inscripții sunt o trecere din limba geto-dacică la limba română, și totodată ne dau o idee a cultului religios al Vlahorinchinilor din Nordul Peninsulei Balcanice, locuitori pe amândouă malurile Dunării. Iată doar câteva exemple:
IAT EI III NISKO DUO TIO I AUR - ”Iat-O pe Cea care a născut Doi Zei de Aur!”. Această inscripție înconjoară imaginea Zeiței-Mame.
FA LIU VI URDY LOUNY E SUILO GA I VION POEDEANI O YRPO MAMY SYN I TAN PYAIDE LOI EMVY OLDY JOI ILEIN - ”Fie lumină! Să strălucească Luna și Soarele și să revină feciorii în cetate! Mama la sân să-și țină pruncii ei! Cei Doi Prea Frumoși să vindece!”
CISTA / CUI CISTA / FOUST-A / OS SE IU - ”Cinste cui cinstit a fost, este și va fi!”
HUL: CE MAIHO OȘTEIANI VA HLYGHERA- ”Bucurie! Cea Măreață oștenii va înflăcăra!”
Se vede de aici cum graiurile geto-dacice începuseră a semăna cu limba română de mai târziu. Îi asigur pe cititori că toate cuvintele din textele de mai sus au fost moștenite de Români.
Maria și Gemenii Divini
Cum se observă, textele de la Murfatlar se referă la ”Cea Măreață”, adică la MARIA, Zeița Supremă, și la Cei Doi Gemeni Divini. Ridicându-Se Împărăteasa Lumii la Cer, I-a lăsat pe Cei Doi Prunci Strălucitori în grija unei perechi de Geți, SABADIOS și LUPO. Iată tălmăcirea celor două nume: SAB A DIOS ”Gazda Zeilor; Adăpostul Minunat”; cf. rom. sobă (reg.) ”casă”; șip ”vas de sticlă; flacon”; got. sebja ”familie”; rom. a - art. adj.; rom. duios; grec. Theos, latin. Deus ”Zeu; Domn; Dumnezeu”; LUPO ”Lupoaica”; cf. rom. lupă (reg.) ”lupoaică”; Lupa (n.); latin. lupa ”lupoaică”. Dar numele gazdei putea fi înțeles și ca SA BADIOS ”Care se străduiește; Care (se) luptă; Cel Războinic; Cel Primejdios”; cf. rom. se; a (se) bate; bătaie; bătăuș; a se zbate; spadă. Așa a apărut și sensul de ”Șarpe; Dragon”; cf. rom. aspidă ”șarpe veninos; viperă”.
Așadar, Geții îi numeau pe Cei Doi Feți Divini când ”Ai Șarpelui; Șerpii”, când ”Ai Lupoaicei; Lupii”. Din cele două nume sacre, Geto-Dacii au făurit celebrul lor steag de luptă, Balaurul cu Cap de Lup.
Iată-i pe Cei Doi ”Șerpi”, îngemănați, într-o imagine din templul zalmoxian de la Murfatlar:
Cum Creștinismul a preluat de la Zalmoxianism multe istorisiri și datini, Cei doi Șerpi Magici au fost păstrați pe cârja arhierească ortodoxă, fără nicio explicație plauzibilă din partea teologilor.
Înseamnă că Zeii noștri nu ne-au uitat de tot, și ne veghează și din catedrale, biserici și mânăstiri!
Adrian Bucurescu
