Mister Zalmoxian
Trecut-au veacuri douăzeci și trei
Și pe pământ mai curg genuni de sânge.
Mai rău ca fiarele e Omul-Rege,
Dar și-nsetat de-a Cerului lumină.
Privește Doamna din cel crug ceresc,
Și întru milă Ea oftează greu,
De roi de suflete înduioșată,
Și mai ales de ruga lui Orfeu.
Ce gând dumnezeiesc se înfiripă
La ceasul ce în ceruri a bătut?
Pământule, gătește-te-n lumină,
Picioare sfinte-acum te-or mângâia!
Stăpâna Lumii Prea Îndurerată
Pentru gângania ce-și spune om
Se-mbracă în țărână, Se-ntrupează
În om bătut de frig și de zăduf,
În om flămând și însetat, în om
Supus durerii și putreziciunii.
În Patru Se desparte Sfântul Unu.
Oștiri de îngeri stau înmărmurite.
Regina Cerurilor Se-ntrupează
Și se îmbracă în Pământul-Mamă.
Uitând că e Crăiasa Prea Curată,
Un pui de om apare pe Pământ,
Plângând și însetat de lapte. Haideți,
Mai repede! Hrăniți-O pe Maria!
Fragment din Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor
Traducere și adaptare: Adrian Bucurescu
