(...) Pe când (Crassus) înfăptuia acestea, îl chemă în ajutor Rholes, care se afla în luptă cu Dapyx, regele unor Geți. Crassus porni să-l ajute. El aruncă cavaleria vrăjmașilor peste pedestrimea lor. Înspăimântându-i și pe călăreți în felul acesta, nu mai dădu nicio luptă, ci făcu un mare măcel în rândurile unora și altora, care fugeau. Apoi îl împresură și pe Dapyx - refugiat într-o fortăreață. Prinși în felul acesta, barbarii porniră unii împotriva altora. Dapyx și mulți alții își găsiră moartea. Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, însă nu numai că nu i-a făcut niciun rău, ba chiar i-a dat drumul. După ce a săvârșit acestea, Crassus s-a îndreptat spre peștera numită Ceiris. Aceasta era atât de încăpătoare și totodată atât de trainică încât se povestește că titanii, când au fost biruiți de zei, s-au refugiat acolo. În locul acesta, băștinașii - veniți în mare număr - aduseseră cu ei printre altele lucrurile cele mai de preț și toate turmele lor. Crassus căută și astupă toate intrările întortochiate și greu de aflat (ale peșterii); de aceea îi înfrânsese pe aceștia prin foame. Biruitor, el nu cruță nici pe ceilalți Geți, deși între Dapyx și ei nu era nicio legătură.
Dio Cassius, Istoria romană
