Ileana Cosânzeana, din cosiță floarea-i cântă, nouă-mpărății ascultă
Basm popular
Un candelabru pogoară din cer
Lin, cu lumini siderale.
Privesc pe geam. Afară-i ger.
Din hornuri fumul suie agale.
Văd iar un castel pe colină,
Tot în chiciură strălucind,
Tot îmbrăcat în lumină,
Cu turnuri semețe pe magicul grind.
De-acolo se-aude un cântec dulce
Și oaspeți de vază dănțuiesc.
Duce-m-aș și tot m-aș duce
La acel castel împărătesc.
Acolo domnește aceea căreia
Din cosiță floarea-i cântă.
O, de când vreau să ajung la ea,
Să mă închin ca la o sfântă!
Dar, când să urc, castelul dispare
Cu toată frumusețea din el,
Și rămân într-o mistică stare
Pentru taina acelui castel.
Cocoșii au cântat, zorii mocnesc,
Și candelabrul vrăjit s-a stins.
Ce-a fost aievea? Ce-a fost ceresc?
Cu fulgi de olmaz ieri de ce-o fi nins?
Adrian Bucurescu
