Ziua cea de taină

Veneau, măre, pe valuri vărgate
viezuri roșii vâslind cu spor.
Suspinau trestiile vinovate,
sălciile se tânguiau în cor.

Soarele, sub căciula brumată,
tare se albise la față.
Cum să ne ferim de Cel-din-Baltă
nimeni pe noi nu ne învață.

Parcă nu mai era niciun om
să-mi întindă și mie o mână.
Cum să te lupți cu marele somn,
care spre alt tărâm te mână?

Din pământ zvâcneau pui de arici
cu iarba-fiarelor în bot.
O neliniște picura pe prichici.
Moartea trecea râul înot.

Ostenit, Dumnezeu adormise
cu capul pe o cruce de sânge.
De spaimă, tot Raiul încremenise.
Nu plânge, Raiule, nu plânge!

Domnul, în marea milă a Lui,
nu te va uita nici în vis...
Doamne, nimănui să nu-i spui
de ce toate astea le-am scris!

                             Adrian Bucurescu