Adrian Bucurescu - LA NEAMURI. Ulei pe pânză

Povestea vorbei

          Cucuruz cu frunza-n sus

     Nu se cunoaşte exact care este patria porumbului, mai multe ţări din America Latină revendicând originea lui. Cert e că porumbul a ajuns în Ţările Române abia în veacul al XVII-lea, căpătând o dimensiune deosebită în spiritualitatea naţională. Nu se ştie în care principat român a ajuns mai întâi, în fiecare numindu-se altfel: porumb, în Ţara Românească, păpuşoi, în Moldova, şi cucuruz, în Ardeal şi în Banat. Planat s-a impus însă pe vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714). Muntenii şi Oltenii îi zic porumb, de la asemănarea ştiuletelui matur cu pasărea respectivă, căreia astăzi i se spune porumbel. Moldovenii au considerat că ştiuletele seamănă cu un păpuşoi, adică o păpuşă mare, iar Ardelenii şi Bănăţenii l-au asemuit cu conul de brad, căruia ei îi ziceau cucuruz. Această ultimă formă vine de la Daci, printre ale căror plante medicinale figura şi KUKOLIDA.
     De origine dacică poate fi şi denumirea de mămăligă, împrumutată de toate poparele din Balcani. Înainte de apariţia porumbului pe meleagurile noastre, mămăliga se făcea din mălai de mei. Această hrană nu este creaţie specific românească, ea constituind, din Balcani şi până în Franţa, un aliment fundamental în veacurile trecute.
     Planta importată din America apare într-un cântec românesc foarte popular, "Cucuruz cu frunza-n sus", pe care-l fredona adeseori şi Mihai Eminescu. În fine, de la Evreii plecaţi din România, melodia acestui cântec a ajuns aceea a imnului de stat al Israrelului, "Hatikva".

                                                                                                  Adrian Bucurescu