Smanda, Fata Crivățului

          Mitologie românească

     În românește, Crivăț vine din geto-dac. KARPIS, atestat și ca nume de râu spre Dunărea Mijlocie. KAR PIS se tălmăcește prin ”Care înțeapă; Care (se) bate; Care (se) lovește; Care se zbate; Care (se) smucește; Care (se) pornește”; cf  rom. care; bici; a biciui; a pisa; vâj; a vâjâi; a (se) buși; băț; pas; a păși; grapă; hârb;:corbaci, gârbaci ”bici”; grabă; a se grăbi; crupă. Ca nume al unui trib getic, este atestată și varianta CROBYZI.
     Ei bine, într-un basm românesc, Crivățul era împărat.  În ”Cântecul lui Bruiaman Pașa”, fiind provocat la luptă de generalul turc, în toiul iernii, Crivățul afirmă că forța lui i se datorează acestui anotimp:
Vântul Crivăț ce-i zicea?
- Nu știu, frate, de-i putea!
La război să fi ieșit
În Postul Sân-Petrului,
Vremea seceratului.
Eram slab și odârlit,
Poate m-ai fi dovedit.
Dar acuma nu-i putea,
În luna lui Cărindari,
Când sunt gerurile tari,
Zile de-a lui Făurari.

     Basmul spune că împăratul Crivăț se războia cu alt împărat de 18 ani. La sfaturile împărătesei Crivățoaia, nevasta primului, Crivățul îi propune celuilalt pace, în schimbul ”nădejdii de acasă” a aceluia. Zis și făcut. Ajungând acasă, celălalt împărat găsește un prunc, pe care împărăteasa lui îl născuse de curând. Când se făcu de șapte ani, îi aduse aminte tatălui său că i-a promis Crivățului, în schimbul păcii, nădejdea de acasă, adică pe propriul lui copil. Cu toată împotrivirea părintelui său, băiatul, care se numea Făt Frumos, plecă spre împărăția Crivățului. Crescuse într-un an cât alții în trei. Smanda, fata Crivățului, de cum îl văzu, se îndrăgosti de el. La rându-i, și Făt Frumos se îndrăgosti de domniță. Numai că voinicul, după obiceiurile de atunci, avea de trecut câteva probe foarte grele. Prima dintre ele a fost să prefacă într-o noapte o leasă de mărăcini într-o holdă de grâu. Făt Frumos se întristă foarte tare. Întâlnindu-se cu Smanda, aceasta îi zise:
- Făt Frumos, Făt Frumos,
Cât te-ai urcat de voios
Și ce trist te cobori jos!
- Smando, Smando, fată mare,
Cum să nu fiu la-ntristare
D-o muncă ce seamăn n-are?
     Și-i spuse cum i-a poruncit Crivățul să prefacă leasa în holdă de grâu, iar a doua zi să-i aducă pâine caldă pe tavă. Atunci fata îi zise:
- Nu mai purta griji, fârtate,
Că de mine sunt purtate!
Hai, mai bine, de prânzește
Și de drum te odihnește!
     Și-l duse în odaia ei, unde masa era întinsă și paharele pline.
Acolo mâncară
Și se ospătară
Până dete în deseară.
     După ce fata îi spuse că mama ei e mare fermecătoare, dar că nici ea nu se lasă mai prejos, Făt Frumos îi dete o sărutare, în semn c-o place, apoi se culcă să se odihnească.

Smanda adăstă până să se înnopteze și să se culce toată lumea,
Și adună toate cheile
Din toate odăile:
De trei ori le zdrăngăni
Și casele ocoli,
Strigând încet și pe nume
Din patru colțuri de lume:
Zgripțuroii taichii,
Zgripțuroii maichii!
Zgripțuroii taichii,
Zgripțuroii maichii!
Zgripțuroii taichii,
Zgripțuroii maichii!
Zgripțuroii taichii,
Zgripțuroii maichii!
Cât mai mulți vă adunați
Și aici vă-nfățișați!
     Zgripțuroii săvârșiră munca, în locul lui Făt Frumos. Crivățul îi mai dădu voinicului încă două porunci, la fel de grele, dar Făt Frumos, de fapt Smanda, le înfăptui. Dar Crivățoaia, care nu putea să-l sufere pe feciorul împărătesc, îi ceru acestuia să-i aducă de la mama ei, moartă de 49 de ani, inelul, cerceii, condurii și basmaua! Fata chemă iar duhurile întunericului, și, cu chiu cu vai, acestea nu aduseră decât inelul și cerceii, întrucât condurii și basmaua putreziseră. Atunci, Smanda și Făt Frumos se hotărâră să fugă.

     Trimis de nevastă, Crivățul se luă după ei, dar cei doi izbutiră să-l păcălească, prefăcându-se o dată într-un cioban bătrân și o oaie plăviță, iar a doua oară într-un călugăr și o mânăstire.

     Văzând că bărbatul ei nu e în stare să-i prindă, Crivățoaia plecă ea însăși după ei, dar, nefăcând nici ea mare ispravă, o blestemă pe fiică-sa să se prefacă în stană de piatră vreme de trei ani. După acești trei ani, fata învie și se mărită cu Făt Frumos. Însă Crivățoaia auzi, și prin mijlocirea unei surori de-a Smandei, îl făcu pe Făt Frumos să se taie într-un brici cu 12 limbi otrăvite. Smanda izbuti, cu 12

capete de pui de șarpe și cu 12 parale de argint, să-și tămăduiască soțul. De necaz, Crivățoaia căzu moartă, și, de atunci, Smanda și Făt Frumos au trăit fără griji.

     Așadar, conform basmului, Smanda este o mare fermecătoare. Numele ei neobișnuit trimite la onomastica strămoșilor noștri, anume la SMINTHEOS, un supranume trac al lui Apollon-Zalmoxis. Acest teonim vine din S-MINTHEOS, care se tălmăcește prin ”Care prevede; Care (se) salvează; Care (se) tămăduiește (întremează); Care apără (ocrotește); Care (se) sprijină; În Creștere”; cf. rom. se; minte (subst.); a (se) mântui; mantie; mentă, mintă (bot.) ”izmă”; mânz; munte.
     Numele a pătruns și în folclorul occidental, unde, de la legendele despre vrăjitoarea Samantha, a fost creat un serial de mare succes în urmă cu ani, ”Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu