Tufă de Veneția
Ca şi alte ziceri româneşti, şi
tufă de Veneţia stârneşte nedumerire. Ce-ar avea, la o adică, tufele din acel oraş, de-au dat în româneşte sensurile de ignoranţă? Ba, dimpotrivă, s-ar zice că, fiind rare în acel loc de pe apă, tufele de Veneţia ar trebui foarte apreciate!
Zicala este foarte veche, şi, de aceea, aproape că i s-a pierdut povestea. Astfel, la 17 Octombrie 1797, "Municipalitatea Veneţiei" a încetat să mai existe, fiind cedată Austriei. Austriecii au intrat în oraş pe 18 Ianuarie 1798 şi l-au stăpânit până în 1866, când a intrat în componenţa Italiei. Câtă vreme au stăpânit-o austriecii, românii ardeleni, plecaţi în cătănie până la graniţa de Sud a Imperiului Habsburgic, i-au zis Veneţiei mai întâi
Veneaţa, iar mai târziu, sub influenţa pronunţiei germane, care preferă
f în loc de
v, aceleaşi cătane i-au zis oraşului...
Fâneaţa.
Acum, să ne închipuim ţăranul, care, grăbit să-şi cosească fânul, întâlneşte în cale vreo tufă, adică "un arbust cu ramuri dese care pornesc drect de la rădăcină; creangă; bâtă"; cf. alban.
duf "mânie; acces; criză". Să nu uităm că, în româneşte, tâmpitului absolut i se mai spune şi
prost bâtă! Pentru cosaş, tufa de fâneaţă constituie un obstacol, ceva ce-l face să piardă vremea, un lucru rău, o prostie care ameninţă a-i ştirbi coasa. În timp, această tufă proastă a devenit de... Veneţia.
Că întocmai aşa au stat lucrurile,ne-o dovedeşte şi satul
Veneţia de Jos, comuna Părău, din judeţul Braşov, cu denumirea germană de
Untervenitze, pe unde curge şi râul
Venicioara, căruia saşii îi spuneau
Kleinevenitze.
Documentele arată că, în anul 1733, Veneţia de Jos era sediul unui protopopiat greco-catolic, în latină -
Archidiaconatus Venecziensis, şi că de pe fâneţele parohiei se strângeau patru care de fân - "
Foeneta carrum: 4".
Fie că provine de la ţăranii de peste munţi, fie de la intelectualii Şcolii Ardelene, expresia tufă de Veneţia s-a extins în toată România. Vor fi fiind, desigur, astfel de tufe şi în oraşul italian, dar la noi acest soi e foarte adaptat, prosperând de la vlădică până la opincă.
Adrian Bucurescu
