de Aron Cotruș
Io,
Pătru Opincă,
ţăran fără ţarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viaţa năcăjită
fără strâmbătăţi şi vicleşug
şi bruştul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belşug...
O vorbă a mea-i ca o mie...
Am slujit cu cinste şi-omenie
satului
şi împăratului...
de sărac ce-s, toţi câinii mă latră
şi noaptea, când pe uliţi trec domol,
nu mă aşteaptă pe niciun podmol
fete mari cu ţâţe ca de piatră...
sapa mea muşcă, rupe adânc,
dar nu-mi aduce nici dară cât mânc...
la secere
nime nu se ia cu mine la-ntrecere...
coasă ca a mea în toată ţara nu e...
sprintenă trece prin ierburi ca de cuie...
rânza mi-e goală, blidul la fel,
dar grâul creşte drept ca de-oţel,
să se-mbuibe din el
groful putred, ciocoiul mişel.
Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă,
înfrunt strâmbele legi şi năpasta
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte,
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!...
