În amurg, între minus și plus,
Cade craiul de săgeți răpus.
Gata e racla de monarh absolut
În care mâine va pogorî în lut.
În desfrâu de flori și lumânări aprinse,
Îi lucesc la priveghi pletele ninse.
Se odihnește, gata, se odihnește,
Moartea, doar moartea îi mai priește.
Norodul se adună și-l plânge,
Menestrelii în cânturi picură sânge.
Ce a fost a fost. Un nou monarh absolut
Va domni și cândva se va duce în lut.
Lutul e mereu primitor cu toți craii,
Cu oștenii, cu poeții, cu caii,
Cu bărbați și femei, cu jivinele,
Cu tot răul și cu tot binele.
Iar când planeta se va spulbera,
Printre stele oasele ne-or zbura,
Și în acel uriaș cimitir
Va ploua cu aiasmă și mir.
Ne-om reîntrupa cu vreun rost
Pe o altă planetă precum am fost?
Doamne, eu voi mai fi precum eram
Pe când, fiind băiet, păduri cutreieram?
Adrian Bucurescu
