Pentru toate câte-au fost să fie,
pentru când Prier pândea-n grădină,
pentru zbuciumul zvâcnind ca o stihie
și pentru cruzimea din lumină,
Doamne, cum să-Ți mulțumesc eu nu prea știu,
poate doar să-i rog pe Geții mei
să m-arunce-n suliță de viu
și să mă bocească zâne trei:
Una să descânte de drum greu,
alta de iertare dinspre patimi,
iar a treia - de norocul meu,
lin stropindu-l c-un căuș de lacrimi.
Ci în zorii de Mânicătoare,
pe când roua scânteie-a senin,
să mă pregătească de plecare
cu un ort legat cu fir de in.
Și așa, spălat de pulbere,
aripi mari pe umeri să îmi crească,
și nimic și nimeni să îmi tulbure
aventura mea suprafirească.
Adrian Bucurescu
