Tradiții daco-române
Venirea pe lume a omului a fost privită întotdeauna ca un miracol, iar acest eveniment a fost înconjurat cu obiceiuri magice, unele supraviețuind până astăzi. La strămoșii noștri geto-daci, evenimentul se numea AN'TIANAE, AN'TINOUS, NETIN etc. Iată ce frumuseți de tâlcuri aveau termenii legați de naștere: AN'TIA NAE, AN'TI NOUS ”Înflorire Minunată; Floare (Mlădiță) Nouă; Înnoirea (Împrospătarea) Neamului”; cf. rom. untul-vacii și untișor - plante; alban. end ”polen”; grec. anthos ”floare”; rom. naos; noi ”cenușă, cărbuni, bucăți de frunză etc. care intră, de obicei în număr de nouă, în compoziția unor leacuri”; a lua noi ”a aduna apă neîncepută pentru a o folosi în descântece și leacuri”; nou; a (se) înnoi; grec. naos ”templu”; rom. antonică - plantă cu flori albe și fructe aromate; noatin; arom. ntânu ”întâi”; latin. natio, nationis ”naștere; neam; rasă; speță; clasă; soi; popor”; annotinus ”noatin”. De aici venea și denumirea de NETIN-DAVA ”Cetatea Nașterii” a locului unde Se născuseră Gemenii Divini, Fiii Mariei-Leto, Zeița Supremă.
Până la jumătatea veacului trecut, Românii țineau să aibă copii cât mai mulți. Femeia stearpă era văzută rău de bărbat, care-și vedea neamul stingându-se, și de lume, ce o bănuia că a greșit în fața lui Dumnezeu, care Și-a întors fața de la ea. Nimeni până atunci nu se gândea că și bărbații pot fi sterili!
În primul rând, femeia care nu-și vedea căsătoria rodnică se ruga fierbinte la Dumnezeu, dădea liturghii, acatiste și lumânări la biserică ori dădea să i se citească anumite rugăciuni. Se mai spunea că, dacă femeia ținea Vinerea și nu lucra, Sfânta Vineri îi asculta rugăciunile. Dacă toate acestea nu aveau niciun efect, femeia recurgea la farmecele și descântece străvechi. Se credea că mai ales cele bolnave de matrice nu pot avea copii, și atunci ele mergeau la babele mai pricepute, care să le descânte. Se descânta în fiecare Luni, din zori, până nu răsărea Soarele, căci doar Lunea se încep toate lucrurile importante. Descântecul de matrice se rostea deasupra unui pahar de rachiu, de vin sau de borș, din care n-a gustat nimeni, de trei ori consecutiv. Apoi femeii i se da să bea de trei ori din rachiul acela, pe nemâncate. Dacă nici descântecul n-a fost cu leac, se recurgea la diferite băuturi, preparate din anumite flori sau ierburi, ca trandafirul alb, liliacul alb, ruja, usturoiul, hameiul, crăpușnicul, romanița etc. Acestea se fierbeau în vin sau miere, excepție făcând usturoiul, care se punea în rachiu, nouă fire într-o jumătate de litru, și se lăsa nouă zile pe horn, după care se bea în nouă zile consecutive.
O altă metodă era scalda în apa în care s-au fiert hamei, crăpușnic și floare de romaniță. După ce se îmbăia, femeia își cumpăra o cordeluță de mătase roșie, lungă atât cât să se poată încinge cu ea, o ducea la biserică și o da țârcovnicului ca să o pună sub cămașa mesei celei sfinte din altar. O lăsa acolo până se împlineau 12 liturghii și, de fiecare dată, plătea câte o liturghie, ca să fie amintită în timpul slujbei divine. Apoi femeia își lua cordeluța acasă și se încingea cu ea pe dedesubt, purtând-o nouă zile sau nouă săptămâni.
Dacă toate acestea au avut leac și femeia își dădea seama că a rămas însărcinată, se încingea imediat. Cât era gravidă, ea trebuia să se ferească a face unele lucruri socotite ca dăunătoare fătului și nașterii lui. Dacă i se făcea rău înainte de soroc, cei de acasă o afumau întâi cu bot de vulpe, iar dacă nu-i trecea, se aducea degrabă moașa sau o babă pricepută, care lua repede opt-nouă sâmburi de pepene sau de castravete și vreo două crenguțe de cimbru, le pisa bine pe amândouă și, punându-le într-un păhărel de rachiu, le dădea femeii să bea. După ce femeia bea, moașa punea câteva coji de ceapă într-un hârb cu cărbuni și o afuma cu fumul care ieșea din coji.
În general, se credea că anumite duhuri rele, ca Zburătorul, Samca ori Muma Pădurii veneau să chinuie femeile însărcinate, ca să lepede. Împotriva tuturor acestor duhuri există nenumărate descântece. Pentru ca nașterea să se desfășoare bine, mama femeii sau moașa o descântau de pază, de izdat și mai ales de dezlegat urma. Dacă femeia năștea greu, îngenunchea și se ruga la Dumnezeu să o ajute.
Când femeia se chinuia și nașterea părea a fi grea, i se da apă turnată peste icoana Maicii Preacurate, iar bărbatul trăgea cu pușca peste casă, în vreme ce moașa da cu piciorul de trei ori în ușă. Așa se alungau duhurile rele, care dădea târcoale casei și nu lăsau femeia să nască. Tot pentru asta se mai împlântau două topoare cruciș în stâlpii acoperișului, se întorceau toate lucrurile cu gura în jos, se aprindea tămâie de la Paște, Crăciun sau Bobotează, afumându-se casa și femeia ce se ruga mereu Maicii Preciste. Dacă nici atunci nu năștea, i se descânta de ursită, bănuindu-se că vreo fată sau vreo vădană a ursit-o să moară. Descântătoarea lua repede un topor, mergea mai întâi în colțul casei dinspre Răsărit și, făcând acolo cruce cu toporul, descânta. Apoi împlânta toporul în colțul casei, după care mergea la celelalte colțuri și făcea la fel. În sfârșit, se ducea la meșter-grindă, dacă era, și împlânta toporul în el și îl lăsa acolo toată noaptea. În felul acesta se credea că a legat-o pe femeia dușmancă și a dezlegat-o pe cea îngreunată, care scăpa. Tot atunci i se mai descânta de deochi, stingându-i-se cărbuni, căci poate o deochease cineva.
Dacă însă nașterea decurge firesc și copilul a venit pe lume, moașa, care de obicei era o rudă mai bătrână, după ce îi tăia buricul, zicea, dacă era băiat:
Acest băiat
Ce l-am ridicat
Să fie norocos
Și mintos
Și voios
Și drăgăstos
Și sănătos
Și-nvățat
Și bogat,
Om de treabă
Și luat în seamă!
Dacă se năștea o fată, moașa spunea:
Această copilă
Să fie frumoasă
Și voioasă,
Drăgăstoasă,
Sănătoasă
Și-nvățată
Și femeie de treabă
Și luată în seamă!
Adrian Bucurescu
