Lină, lină-cornalină,
Roșie-n care lumină,
Între rece arzi agate,
Te nu-ncruntă, te nu zbate!
Cornalină, tu ești piatră
Pe care câinii n-o latră,
Nici pisicile o torc,
Nici balaurii o-ntorc.
Coarne nu ai, cornalină,
Și ac nici ca de albină,
Dar clipești în trandafir,
Când în rouă, când în mir.
Ești săiastră așadar,
În vedenie de jar,
Și aperi de negure
Sufletele vergure.
Adrian Bucurescu
