Adrian Bucurescu - DIN MITOLOGIA DACIEI. Ulei pe lemn

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          Хулиган / Huliganul

Cu mături ude ploaia curăţă
Găinaţul sălciilor din tăpşan.
Scuipă, vântule, mormane de frunze, -
Eu, ca şi tine, sunt huligan.

Îmi place, când hăţişuri albastre,
Ca nişte boi cu mers bătrânesc,
Pântecele golindu-le de frunze,
Pe genunchi tulpinile îşi mânjesc.

Iat-o, cireada mea roşcovană!
Cine mai bine s-o cânte poate?
Văd şi iar văd cum linge amurgul
Urmele de paşi de om lăsate.

Rusia mea, Rusia mea de lemn!
Sunt singurul tău cântăreţ şi crainic.
Crudele versuri ale tristeţii mele
Le hrănesc cu izmă şi năvalnic.

Mulge, miez al nopţii, în şiştarul Lunii
Lapte de mesteacăn cu albe spume!
S-ar părea că pe cineva cimitirul
Cu braţele unei cruci vrea să-l sugrume.

Rătăceşte o urâciune pe colnic,
Un hoţ pradă grădina noastră, vai!
Dar chiar şi eu sunt un crunt tâlhar
Şi neam de stepă, de hoţi de cai.

Cine a văzut cum, în noapte, spumegă
Oştirea mălinilor clocotind?
Ce-aş sta şi eu în stepa albastră
Undeva, cu ghioaga pândind!

Ah, părul meu s-a-ncâlcit ca o tufă,
M-am istovit, rob la cântec, cu blestem
La ocnele simţămintelor să învârt
Piatra de moară a unui poem.

Dar nu te zbuciuma, bezmetice vânt,
Scuipă liniştit frunze pe tăpşan!
Nu mă zgândără porecla de "poet",
Ca şi tine, în cânturi, sunt huligan.

                                               1919

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu