În strălucitoarea salbă a Nistrului
Cetăți impunătoare, amintiri ale eroismului strămoșilor noștri, se înșiră ca o salbă protectoare în dreapta Nistrului: Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă. Cu siguranță, cândva vor reveni toate la Patria-Mamă, căci milenii de-a rândul au fost ale noastre, toate tăinuind în adâncul pământului amintiri materiale de la Atlanți, Geto-Daci și Români.La urma urmelor, Nistrul este râul nostru național, căci Românii sunt băștinași și în stânga lui, până foarte departe.
În regiunea cetății Tighina, de pildă, precum și în satele din apropiere - Chițcani și Varnița - au fost descoperite nu doar urme ale Geto-Dacilor, ci și vestigii arheologice datând tocmai din epoca timpurie a fierului.
Astăzi, Tighina este un municipiu din Republica Moldova, iar veneticii rusofoni se încăpățânează să-l numească Bender, doar-doar i-or șterge vechiul nume autohton.
Un loc copleșit de istorie
Se va vedea că, mult înainte de atestarea sa în documente, Tighina a avut o importanță deosebită în regiune. Denumirea românească era cunoscută deja în veacurile XII-XIII de către navigatorii genovezi, care aveau strânse legături comerciale cu băștinașii. Astfel, la 8 Octombrie 1408, când este pentru prima oară atestată în documente, localitatea este înscrisă sub numele de Teghinaccio. Într-o altă gramată, din 24 Februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă și mai apropiată de cea actuală - Teghinea. Așadar, din a doua jumătate a veacului al XV-lea, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. Până atunci, locul fusese punct vamal. Îndeplinind rolul de cetate de frontieră, Tighina s-a dezvoltat în vremea domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.
În anul 1538, orașul a fost cucerit de Turci, care l-au redenumit Bender, cuvânt de origine persană, ce înseamnă ”port, oraș portuar; oraș fluvial; loc de acostare a navelor”. Românii însă i-au zis întotdeauna Tighina. Ca să șteargă urmele autohtonilor, autoritățile țariste, sovietice și ruse au promovat denumirea de Bender. Însă în toate letopisețele moldovenești cetatea apare numai cu numele de Tighina.
Portul geto-dacic de pe Tyras
Cum se știe, în Antichitate Nistrul se numea Tyras, de unde și același nume al cetății getice de la vărsarea lui în Mare, denumită de Români, din Evul Mediu până astăzi, Cetatea Albă.
Cum aproape toate actualele cuvinte ale limbii române provin din graiul geto-dacic, așa se întâmplă și cu Tighina. Astfel, printre plantele dacice de leac, este atestată și DAKINA, cu variantele DACINA și DAKEINA. Termenul provine din sintagma DAKI NA ”Pe unde trec Navele (Navigatorii); Vase în (cu) Trecere”; cf. rom. a (se) duce; dig; grec. dochos ”prin care trece”; rom. naie ”corabie; barcă; luntre”; Noe (mit.); latin. no ”a înota; a pluti; a naviga”; nauia ”barcă”; ital. dogana, alban. dogane ”vamă”.
Este vreo legătură între vasele de pe Tyras și planta medicinală? Este! Ca și astăzi, vas însemna și ”recipient” și ”vehicul de transport pe apă”. Deci, DAKI NA sau DAKEI NA se tălmăcea și prin ”Vas (Recipient) cu Trecere; Vas Important; Vas Mare; Peste Vase”; cf. rom. dig; mai dihai; dacă (conj.); naie; Noe; latin. no; nauia ”barcă; ciubăr folosit la cules de vie”; got. digana ”vase; oale”. Din aceste tâlcuri, din DAKINA și DAKEINA, româna a format și stacană ”vas; cană de pământ, ceașcă sau pahar mare”.
În timp, planta medicinală dacică a fost redenumită de Români cu sinonime: căldare; căldărușă; candeluță; cupe; căldărușa-popii. Este o plantă erbacee perenă, cultivată ca floare de grădină, decorativă prin flori, iar numele ei științific e Aguilegia vulgaris.
În fine, revenind la semnificația originară a toponimului Tighina, dacă și Turcii l-au tradus prin ”Port”, înseamnă că populația autohtonă mai știa ce înseamnă și că româna din veacul al XVI-lea era încă foarte apropiată de izvorul ei geto-dacic.
Adrian Bucurescu
