Leacuri arhaice
Coarda-celor-din-vânt (Lycopodium clavatum) are și alte denumiri, printre care și brădișorși pedicuță. Este o plantă ierboasă, din familia Lycopodiaceae, are o tulpină repentă și frunze mici, lineare. Crește prin păduri și pășuni umede, pietroase, la munte și la deal. În multe locuri, plantele ei fierte se întrebuințează la vopsitul lânii în verde.
Pedicuța este o importantă plantă de leac, în medicina tradițională. Cu sporii ei se pudrează copiii mici împotriva opărelilor. Decoctul sporilor în vin se dă contra calculozei renale și vezicale, iar decoctul plantei întregi, ca diuretic și purgativ. La boli de ficat și vezica biliară, tulpina se fierbe în doi litri de apă, cu rădăcină și ghințură și anghinare, până scade la jumătate, după care se strecoară și se adaugă un kg de miere. Ceaiul din tulpinele presate mărunt se ia în boli de rinichi. Sporangele se fierb în apă, iar decoctul îl iau cei ce doresc să se lase de fumat. În Bucovina, fetele se spală pe cap cu decoctul plantei, ca să le crească părul. Pedicuța se mai întrebuințează împotriva reumatismului și a durerilor de șale, spălând bolnavul cu decoctul și încingându-l cu vrejul tulpinelor.
Numele de coarda-celor-din-vânt îi vine de la faptul că este un leac obișnuit, mai ales în Țara Moților, împotriva celor din vânt, boli de natură diferită, despre care se spune că le capătă cei ce dorm primăvara și vara pe afară, în locuri umede și răcoroase, atribuite vânturilor rele care au trecut peste ei. Se spune că unii scapă mai ușor, ummplându-se de bube, pe față și pe trup. Bolnavii de cei din vânt se afumă cu rădăcina plantei și li se descântă astfel:
Buba bubelor,
Puiu ciumelor,
Nu coace,
Nu răscoace,
Tu, bubă, 'napoi te-ntoarce!
Bubă albă,
Bubă neagră,
Bubă grabnică,
Bubă molconieșe,
Nu coace,
Nu răscoace,
Nu umbla,
Nu gâmfa,
Nu junghia,
Nu săgeta!
S-o luat N. pe cale,
Pe cărare,
S-o întâlnit
C-un câne negru-n cale,
Cu limba c-o alinse,
Cu coada c-o șterse.
O rămas curat,
Luminat,
Cu roua de Soare,
Cu spuma de pe mare.
În unele locuri, bolnavii se afumă cu tulpină de coarda-celor-din-vânt, în amestec cu alte plante, ca patul-celor-din-vânt (Centaurea triumfetti), iarba-vântului (Seseli rigidum) etc. Iată un descântec pentru fapt de vânt, din Rășinari, jud. Sibiu:
Soarele mere înainte,
Buba mere îndărăpt.
Din ce ești
Să nu mai crești,
De vârv să te pleci,
Din rădăcină să seci,
Să te duci în urechile ciutelor
Și-n coarnele cerghilor!
Acolo să sălășluiești,
Acolo să vecuiești!
În numele Tatălui
Și al Fiului
Și al Sfântului Duh.
Amin.
Se mai spune că acei-din-vânt sau acele-din-vânt le iau puterile oamenilor din mâini și din picioare, adică îi ”pocesc”. În acest caz, se fierb mai multe plante de coarda-celor-din-vânt, iar din decoct se bea, și cu restul se fac spălături sau scăldături, descântându-se. În medicina veterinară, sporii fierți se întrebuințează împotriva râiei, la cai și la alte animale.
Coarda-celor-din-vânt mai are o sumedenie de denumiri, care mai de care mai pitorești: barba-ursului, brânca-vântului, brădișor, brâncă, brâul-vântului, bunceag, chedicuță, cornățel, crucea-pământului, iarba-ursului, laba-lupului, laba-ursului, mușchi-de-pământ, mușchi-de-piatră, netoată, pălămidă, părul-porcului, pecelecă, peceleca-ursului, piciorul-lupului, piedică, piedica-găinii, piedica-vântului, praful-strigoilor, talpa-ursului.
Adrian Bucurescu
