Gaudeamus igitur
Norii se destramă fir cu fir,
Câmpul plin de flori parcă-i patrafir
Al Domnului Pământ, preotul mare,
Care botează floare cu floare,
Spre a crește deasupra frumoasă
Până ce cade retezată de coasă.
Nu plângeți, florilor, căci ca și voi
Oamenii cresc și cad apoi,
Învăscuți în lut și-n rădăcini,
Nemaitemându-se de frig și spini,
Din țărână, cu fața spre văzduh,
Așteptând să-i cheme Sfântul Duh
La marea sărbătoare din stele,
Unde nu mai e chip de jele,
În loc cu verdeață, în loc senin,
Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
Adrian Bucurescu
