Nu știam că a muri este o taină
ce nu are voie de dezlegare.
Nu-i dat oricui să-și pregete rostul
când ceasul îi bate în ritmuri solare.
Să fie viața un somn plin de vise,
din care, murind, în real te trezești?
Dar unde-s aceia cu care visezi
că mergi înainte, că urăști, că iubești?
Pe pământul acesta de frig și cald
nici măcar umbră, nici măcar fum n-am fost.
În somnul lumii noi suntem doar năluci
și nimeni nu-și află în soartă un rost.
Nu-i dat tot omului să moară frumos
și nimeni cu nimeni nu se cunoaște.
În lume vie e doar suferința.
Ferice de-acela ce nu se naște!
Adrian Bucurescu
