Magia limbii dace
Sânzienele şi Drăgaica
În "Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor: "Acesta este numele Sfântului Ion Botezătorul. Ei (Moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi, cum ochiul nu suferă prea mult această lumină, şi, din pricina ei, începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă după ce au făcut această încercare".
Tot în "Descrierea Moldovei", învăţatul voievod scrie şi despre Drăgaică: "După cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului, când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care o numesc deseori sora şi mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani".
Aceste străvechi sărbători se ţin la 24 Cireşar, când se serbează şi Ziua Naşterii Sfântului Ion Botezătorul. În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăi care doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind făclii şi le învârtesc în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:
Du-te, Soare, vino, Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struţuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!
Fetele fug şi culeg flori de sânziene, ce se mai numesc şi drăgaice, din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei chiuiesc şi strigă:
Du-te, Lună, vino, Soare,
Că tragem la-nsurătoare!
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n 'miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.
Prin unele locuri, regina Sânzienelor este Drăgaica, sărbătorită tot la 24 Cireşar. Fete foarte tinere, numite Sânziene sau Drăgaice, o aleg crăiasă pe cea mai frumoasă dintre ele, care trebuie să fie şi foarte harnică. Ele se îmbracă de sărbătoare, îşi pun marame albe pe cap şi coroniţe din florile numite drăgaice sau sânziene. La brâu sunt încinse tot cu aceste flori, precum şi cu pelin, iar în mâini ţin spice de grâu şi seceri. După ce sse întorc în fugă de la câmp, fluturându-şi maramele, la întoarcerea în sat le aşteaptă flăcăii cu ulcele de apă şi le stropesc. Apoi se întinde Hora Drăgaicelor, în care se prind numai fetele care au participat la datină. Uneori, Drăgaicele plimbă hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele plugarilor vrednici. Cântecul Drăgaicelor este acesta:
Hai, Drăgaică, să sărim,
Să sărim, să răsărim,
Că ştii iarna ce păţim,
Cu mălai din râşnicioară,
Cu peşte din undicioară...
Mi-au venit Drăgaicele
Să reteze spicele;
Drăgăicoiul - drugile.
Drăgaicele mititele
Au plecat la floricele,
Îmbrăcate în boşcele -
Mor băieţii după ele...
Mi-a venit vara bogată,
Cu tichii de la copii,
Cu mărgele de la fete,
Cu brăţări de la neveste.
Iată şi Cântecul Sânzienelor de la Stroieşti, judeţul Gorj:
Iană, Iană, Sânziană,
Ţi-oi face pomană,
Să dai ploaie fără mană;
Holda să rodească,
Să se veselească,
Porumbul să crească!
Rod cu mâna pun,
Îl strâng de pe drum;
Tot porumbul meu,
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir să apuce,
Drugile să-ncurce,
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iană-Sânziană,
Fereşte-l de mană
Şi de uscătură
Şi de udătură,
Căci şi eu la toamnă
Ţi-oi da turtă caldă,
Cu sita cernută,
De jar curăţită,
Cu spuză-nvelită.
Ca şi cele mai multe datini româneşti, şi cele legate de Sânziene sau Drăgaică provin de la Daci şi de la ascendenţii lor din Neolitic. Cheile acestor obiceiuri sunt celebrele hore neolitice de ceramică, descoperite pe teritoriul României, cea mai cunoscută şi mai izbutită dintre ele fiind Hora de la Frumuşica, alcătuită din şase femei goale, ce se ţin de mână, de unde şi denumirea lor de MAINA-DES "De Mâini". Fiindcă obişnuiau să danseze la ceremonii, adică jucau, de la MAINADES româna a moştenit minge. Erau şase preotese ale Soarelui, iar cu marea preoteasă, şapte. După ele, au creat şi Romanii Ordinul Vestalelor. Cum am mai scris şi alteori, ele l-au ucis pe Orfeu, deoarece acesta, după moartea iubitei sale Eurydice, a refuzat să mai oficieze Hierogamia, Nunta Sacră, cu o nouă mare preoteasă a Soarelui. Înainte de a-i tăia capul, Mainadele l-au crucificat pe Orfeu, după cum dovedeşte o gemă tracică precreştină, păstrată la Muzeul din Berlin.
Îngrozitoarea faptă a Mainadelor e cuprinsă în denumirea dacică al pelinului, ABSENTHION RUSTICON, adică AB SENTH ION RUSTICON, ce sună aproape ca în româneşte, tălmăcindu-se prin "Care pe Sfântul Ion l-au răstignit". Că Sfântul Ion este un supranume al lui Orfeu o dovedeşte denumirea dacică de KOG-A-ION "Capul lui Ion" a platoului montan unde acesta a fost decapitat.
Limba Geto-Dacilor nu era ca toate celelalte, ci era una magică, având patruzeci de consoane, opt vocale şi opt tonuri, astfel că expresiile şi cuvintele consemnate de autorii antici pot avea o sumedenie de înţelesuri. Tot aşa, şi denumirea pelinului poate fi înţeleasă şi ca AB SENTH ION RUST ICON "Care sunt Sfintele Păstrătoare ale Focului"; cf. lat. ab "de la; din"; rom. sunt; Ion - titlul voievozilor români; alban. hyjni "zeu; divinitate"; shandan "sfeşnic"; rom. rost (al uşii, al ferestrei); latin. ignis "foc; torţă incendiară; flacăra rugului; rug, fulger; lumina stelelor; stea; văpaie"; rus. ogni "foc". De la SENTH-ION "Care sunt Sfinte", deci cele care sunt preotese, vine şi numele Sânzienelor din mitofolclorul nostru. Pentru întărirea traducerii ultimei sintagme se poate compara obligaţia Vestalelorromane de a menţine aprins focul sacru, precum şi obiceiul românesc ca, în noaptea de Sânziene, băieţii şi fetele să sară peste un foc. De altă parte, pe iconiţa cu Orfeu răstignit apar şi şapte stele deasupra crucii, sugerând atât sensul de "Lumină; Astru" cât şi numărul Vestalelor împreună cu marea lor preoteasă. În acelaşi timp, Semiluna de pe aceeaşi iconiţă sugerează funcţia lui Orfeu de mare preot al Lunii.
AB SENTH ION RU STICON mai înseamnă şi "Cu Sfântul Ion la aceeaşi dată Sărbătorite (Slăvite; Cinstite)"; cf. latin. ab. rom. sânt "sfânt"; Ion; oară; stih; a stihui; steag; stacană.
Aşadar, să-l cinstim şi noi astăzi pe Sfântul Ion, adică pe Orfeu, marele nostru profet şi poet, ca şi pe Sânzienele, care, după moartea lui, s-au pocăit profund, asigurând, prin generaţiile următoare, cinstea, vrednicia şi norocul poporului dac. E bine nimerită şi Sărbătorirea Universală a Iei, cu care, desigur, se înveşmântau şi Sânzienele pe vremuri, aşa cum o demonstrează mai multe statuete neolitice descoperite în România. Măcar astăzi se cuvine să ne bucurăm aşadar, adică, aşa cum spuneau şi fraţii noştri romani, Gaudeamus igitur!
Adrian Bucurescu
