"Bunul simţ" îţi dictează că Pământul e plat şi că Soarele se învârteşte în jurul lui. "Bunul simţ" îţi spune că româna e de origine latină, căci asemănarea ei cu "limba-mamă" şi cu celelalte limbi romanice, îndeosebi cu italiana, este izbitoare. Însă, când nu e "corect politic", "bunul simţ" este ignorat, aşa cum se ignoră faptul că romanii nu au cucerit decât un sfert din Dacia Mare, că au stat aici mai puţin de două secole, adică mai puţin decât au stat în Grecia şi Albania, care nu au vrut să moştenească latina, şi că e de mirare cum dacii liberi, care trăiau prin Maramureş, Bucovina şi Transnistria de astăzi, n-au mai vrut să-şi vorbească limba maternă. Colac peste pupăză, numele nostru etnic, român, este cam acelaşi cu cel al năvălitorilor de altădată. Şi atunci, cum să nu creadă bietul cronicar Grigore Ureche că toţi de la Râm ne tragem? În fine, să zicem că el nu era prea şcolit, săracul, dar Miron Costin şi "corifeii Şcolii Ardelene" erau! Ba, chiar înaintea lui Ureche, se găsiseră autori străini care erau convinşi, şi convingeau şi pe alţii, că românii sunt urmaşii Romei. Vai, ce origine ilustră, vai de barbarii de tirani, care n-au fost impresionaţi că prin vinele noastre curge un sânge de roman şi că purtăm cu fală în lume un nume de Traian!
Au trecut câteva sute de ani de când Grigore Ureche s-a aventurat pe tărâmul ştiinţelor, dar autorii DEX-ului, toţi cu titluri pompoase, au rămas, în ce priveşte descendenţa noastră istorică, la nivelul lui. Altminteri, în alte privinţe, au avansat câţiva paşi, adică au preluat câteva idei din secolul XIX, cum ar fi aceea că limba noastră n-ar fi chiar pur latină, ci că ar fi preluat (furat?) cuvinte şi elemente gramaticale de la cumani, pecenegi, de la unguri şi slavi, de la turci şi tătari, de la greci, ce mai încolo şi încoace, din toată Europa de Est. Ceva de la daci, pe al căror teritoriu locuiesc românii? Ah, da, ar fi câteva, de pildă: pupăză, gălbează, mânz, barză, doar vreo sută şi ceva. Cam asta era zestrea lingvistică a dacilor, şi, până ce să vină romanii, se pare că se înţelegeau mai mult pe muteşte şi prin ghionturi!
Înainte de a fi antinaţional, cu voia sau fără voia autorilor săi, DEX-ul e caraghios prin silinţa de a prezenta o groază de baliverne în manieră savantă. Însă, până la un punct, această încăpăţânare poate fi înţeleasă, căci se pot plânge că nu au la dispoziţie texte din limba dacă. Aşa o fi? Nu, nu e aşa! Au rămas liste de zeci de plante medicinale dacice, de antroponime, toponime, hidronime etc. Au rămas destule lexeme tracice în dicţionarele antice, au rămas inscripţii în limba strămoşilor noştri. Cum să nu poată fi cunoscută limba dacilor? Condiţia este doar să vrei s-o cunoşti. Iată, de pildă, denumirea unei localităţi din Dacia, YDATA, pe care romanii au tradus-o prin AQUAE "Ape". Aşadar, măcar într-un dialect, YDATA se traducea prin "Ape", argumente fiind rom. ud; a (se) uda; udat(ă); alb. ujt "apă"; ujit "a uda; a stropi; a iriga". Totodată, de aici, aflăm şi cum se forma pluralul unor substantive în limba dacă, precum şi faptul că daca şi ilira erau variante ale aceleiaşi limbi. Iată încă o traducere, neluată în seamă de culturnicii de astăzi: o gură de vărsare a Dunării în Mare era numită de eleni HIEROSTOMA "Gura Sacră". Aceleiaşi guri de vărsare geţii îi spuneau THIAGOLA. Traducerea denumirii getice ni se oferă mură-n... gură: THIA GOLA "Gura Sacră"; cf. gr. Theos, lat. Deus "Zeu; Dumnezeu"; rom. gură; alb. goje "gură". Ei bine, după DEX, gură ar proveni din lat. gola "gâtlej; gât"!.Iată însă că substantivul gură este moştenit din dacă, un argument în plus fiind întreaga sintagmă, THIAGOLA, din care, prrintre altele, româna a moştenit a ciuguli şi Ceahlău. În DEX, a ciuguli este de origine necunoscută, precum sunt şi alte câteva sute de cuvinte!
Până la o viitoare întâlnire, pe aceeaşi temă, le transmit autorilor DEX-ului această veche zicală românească:
Dacă nema putirinţa,
Geaba chichirez gâlceava!
Adrian Bucurescu
