Afinitatea pe care o oferă limbile română și albaneză se explică în mod firesc prin preexistența unei limbi primitive autohtone, a cărei urmă o întâlnim în toate graiurile folosite azi de către toate popoarele Peninsulei Balcanice, și anume traca veche, pe care o vorbeau deopotrivă strămoșii Albanezilor moderni și Daco-Geții, părinții Românilor de astăzi. Analogia lingvistică ar rezulta în cazul acesta de pe urma comunității de origine a Albanezilor și Românilor, iar nu, cum se pretinde, de pe urma stabilirii acestora din urmă, din secolul al III-lea până în secolul al XII-lea, în ținuturile vecine Albaniei.
Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 108.
Era, după toate ipotezele, o limbă viguroasă și sonoră, aspră la auz, fără a fi însă lipsită de o anume armonie sălbatică. Ovidiu în exilul său, a sfârșit prin a o învăța și a compus chiar și un poem în limba getică, în cinstea lui Augustus. Se complăcea să citească fragmente oaspeților săi barbari și, când termina de citit, se putea auzi un lung murmur aprobator din partea ascultătorilor.
Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 10 - 12.
