Căsătoriile
Fiecare se căsătorește cu trei și patru femei. Sunt unii care au treizeci de soții. Ei le folosesc ca pe niște sclave. Au legături trupești cu numeroase femei și se unesc cu ele pe rând. Femeia spală și servește pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulțumită, părinții își pot lua înapoi fata, după ce restituie ceea ce au primit pentru ea. Căci oamenii își mărită fetele în schimbul unui preț. La moartea bărbatului, femeile sunt moștenite, întocmai ca și celelalte lucruri.
Heraclit din Pont
Așa suntem noi, Tracii toți, și mai ales Geții - mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătați. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece, și unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: bietul de el nu a fost însurat, n-a cunoscut iubirea.
Menandru
(...) la Traci era obiceiul să aibă mai multe femei, în așa fel ca de la multe femei să aibă mulți copii - iar obiceiul acesta se spune că își trage obârșia de la regele Doloncos, care a avut mulți copii de la multe femei.
Arrian
Fetele de măritat (la Traci) nu sunt date bărbaților de către părinți, ci în mod public sunt cumpărate spre a fi luate în căsătorie sau vândute (cu zestre). (Târgul) se face, într-un fel sau altul, după cum sunt de frumoase și de cinstite. Cele cinstite și frumoase au preț bun. Pentru celelalte se caută cu bani cineva care să le ia de soție.
Pomponius Mela, Descrierea pământului
(La Traci) femeile de măritat se duc la bărbați nu după hotărârea părinților, ci acelea care se disting prin frumusețe cer să fie vândute la mezat și, după ce li se îngăduie să se stabilească valoarea lor, se căsătoresc nu după obiceiuri, ci după prețurile oferite; iar cele năpăstuite din pricina urâțeniei lor își cumpără cu zestrea lor soții cu care se mărită.
Solinus
(Tracii Crestonai) pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupești cu bărbații care le plac. Își păzesc însă nevestele cu strășnicie, cumpărându-le cu mulți bani de la părinți.
Herodot, Istorii
La ei (la Geți) soția cea de-a doua este blândă și ia samă
De copii mici din casă care sunt lipsiți de mamă,
Și femeia cea cu zestre nu-i stăpână pe bărbat,
Nici și-mperechează traiul cu vreun tânăr destrămat,
Zestrea mare pentru dânșii e virtutea părintească.
Ei iubirea și credința înfrânând pofta trupească,
Căci păcatul adulteriul, cu îndemnu-i orbitor
Se răscumpără cu moarte, după datinile lor.
Horațiu, Ode
Lămuriri
Despre Traci, respectiv despre Geto-Daci, autorii antici au scris vrute și nevrute, unele adevărate, altele, mincinoase, fie din pură dușmănie, fie că nu le înțelegeau datinile. Păi, să nu fi vorbit Grecii, care nici nu considerau femeia om, despre cum o tratau alții!
Deocamdată, nu avem de unde ști cât de extinsă era poligamia la Geto-Daci, dar cu siguranță a existat, ca și la alte popoare europene antice, ca să nu mai vorbim de cele din Asia și Africa. Explicația este cât se poate de simplă, obiceiul apărând din rațiuni practice. Astfel, din pricina deselor războaie în care erau implicați Tracii, foarte mulți oșteni piereau pe câmpul de luptă, familiile lor rămânând fără apărare. Atunci, unii bărbați rămași în viață, de obicei dintre rude, preluau văduvele și orfanii, integrându-i cu totul în propria familie, asigurându-le întreaga protecție.
Am primit această explicație, în peregrinările mele prin țară, spre sfârșitul veacului trecut, unde datina încă mai exista, căci, chiar și când nu e război, tot se mai află vădane și orfani. Desigur, doar o soție era legitimă. Și-apoi, nu trebuie să-i judecăm pe cei de acum două milenii după obiceiurile actuale. Sunt sigur că și ei, mult mai naturali decât noi, ar fi avut mari rezerve cu privire la unele devieri ale societății de astăzi, de pildă față de ”corectitudinea politică”.
Adrian Bucurescu
