Apa neîncepută. Mărturia voievodului Dimitrie Cantemir
În capitolul ”Despre religia Moldovenilor”, din ”Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir relatează că locuitorii contemporani cu el ”se mai închină și acuma în poezii și cântece, la nunți, îngropăciuni și alte întâmplări știute, la câțiva zei necunoscuți și care se vede că se trag din idolii cei vechi ai Dacilor”. Apoi, după ce numește și descrie obiceiurile legate de astfel de divinități, învățatul voievod istorisește și două întâmplări senzaționale, înfăptuite prin acte magice:
Vreau să povestesc aici ceva ce-am văzut eu însumi în patrie. Cămărașul cel mare al răposatului meu tată avea un cal de mare preț, care fusese mușcat pe câmp de un șarpe și i se umflase într-atât trupul, că nimeni nu mai trăgea nădejde să scape. A chemat o vrăjitoare bătrână, care a poruncit stăpânului calului să caute un izvor și să aducă din apa aceea neîncepută, cât o putea mai degrabă. Pentru că el voia să trimită pe o slugă ca să aducă apă, vrăjitoarea cea bătrână i-a zis că nu trebuie să facă în așa chip, că stăpânul trebuie să se ducă el însuși să ia apă, dacă voiește să-i scape calul cu viață. În cele din urmă, tânărul i-a dat ascultare și a adus babei un ulcior mare cu apă. Apa aceasta a descântat-o cu un descântec neînțeles și i-a dat tânărului să bea. El n-a făcut prea bucuros ce i-a poruncit, fiindcă adusese prea multă apă. După ce a băut-o, îndată a văzut cum calul său, care zăcea la pământ, aproape mort, nu departe de el, își venea în fire iarăși, însă el se umfla și îl apucase niște dureri de nesuferit. După ce baba a mai descântat o dată, într-un sfert de ceas s-a însănătoșit și calul, iar tânărul a vărsat apa, fără să-i lase vreo urmă de durere sau de boală. Altă babă a vindecat pe de-a-ntregul în câteva zile un grajd întreg de cai, care se umpluse de râie - cu toate că se afla la o depărtare de trei zile de drum - prin descântece pe care le-a rostit deasupra unui smoc de păr de cal.
Pentru cei ce se îndoiesc de harul apei neîncepute și de forțele magice cu care erau înzestrate vrăjitoarele noastre de odinioară, trebuie subliniat că întâmplările de mai sus nu sunt povestite de fitecine, ci de marele savant care a fost Dimitrie Cantemir, primul academician român. Deci faptele sunt cât se poate de adevărate.
Eu însumi, în copilărie, am cunoscut forțele miraculoase ale apei neîncepute și ale descântecelor. Dar vremea minunilor a apus, iar astăzi lumea e complet desacralizată, lacomă de bani, plină de kitsch, de minciunile politicienilor, de false personalități, de hoții, de perversități, de prostie... De parcă ar mai conta ceva pe lumea aceasta în afară de grația Cerului!
Adrian Bucurescu
