Căluţul. Foto: Florin Eşanu

Povestea vorbei

 
  

          Unde şi-a înţărcat dracul copiii?

     În basmele noastre populare, dracul are familie, inclusiv copii. Unde şi i-a înţărcat odraslele este o altă poveste. Se pare că acolo el şi-a spart şi opincile. Cam în aceeaşi direcţie trimite şi expresia la dracu-n praznic, căci, de, au şi necuraţii praznicele lor. De obicei, aceste expresii desemnează locuri foarte îndepărtate, fără să precizeze unde se află. Se mai spune că acolo şi-au dus mutul iapa şi surdul roata, şi că tot pe acele meleaguri s-ar afla şi localitatea Cucuiata, cu varianta Cucuieţii din Deal.
     Pe vremuri, când satul arhaic era iluminat în magie, locurile cu pricina figurau în legende, în basme  şi mai ales în descântece, şi se spunea că fac parte din Valea Plângerii, la graniţa cu Tărâmul Celălalt. Acolo trimiteau descântătoarele bolile şi alte necazuri:
Unde cocoş nu cântă,
Câine nu latră,
Fată mare cosiţă nu-mpleteşte,
Nevastă conciu nu-nvăleşte.
                    *
               *       *
În pădurea cea uscată,
În apa cea tulburată.
                    *
               *        *
În munţii pustii,
În lemne neroditoare
Sau în ape stătătoare,
Unde popa nu toacă,
Unde peşte nu înoată,
Unde cocoş nu cântă,
Unde câne nu bate,
Unde vacă nu rage.
                     *
               *         *
În sorbul mărilor,
În bătaia vânturilor.
     În afara tuturor bolilor, în acele locuri cumplite locuiesc tot felul de duhuri rele: draci, zmei, balauri, zburători, moroi, strigoi, tricolici, ciumaşi, pocitori, fetele lui Şandru, Muma Pădurii, Samca, Irodia, Miaza Nopţii, Ceasul Rău, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Şoitan şi mulţi alţii de aceeaşi teapă. Iată unde şi-a înţărcat dracul copiii şi şi-au dus mutul iapa şi surdul roata!

                                                                                              Adrian Bucurescu