Nu degeaba au albit salcâmii,
nu degeaba cântă mierle-n zori.
Iată, zariștea la Răsărit ivește
un noian de flăcări printre nori!
Mult aș vrea ca tot acest spectacol
gerul de sub frunte să-mi aline,
să mă bucur și eu laolaltă
cu livada plină de albine.
Ce să-nsemne-atâtea flori cudalbe,
care peste tot îmi ies în drum,
strecurându-mi-se în tristețe
și-amețindu-mi mintea cu parfum?
Eu oricum mă lepăd de orgoliu
și accept smerit că-s un biet om
care se va-ntoarce la lumină
din pământ în pielea unui pom.
Adrian Bucurescu
