Străjer la trupul coperit cu blănuri,
petrec la botul nopții de argint.
Alături, haita albă latră-n zvonuri.
La patru mile-n jur cetăți se-aprind.
În întuneric, candele de strajă -
ard ochii câinilor în hățuri reci.
Deasupra prinde sufletul tău coajă
și se-ncunună-n stea cu strai de veci.
Zăpada-ntâi mereu am tot iubit-o.
Zăpada-ntâi te-acoperă mai rar.
Ce dulce-a putred amiroși iubito,
dar corbul boreal plânge-n zadar,
când eu și câinii, priveghind de-aseară,
am înflorit în pajiștea de ger
și ne-am întors petalele de ceară
la cea mai nouă stea zvâcnind pe cer.
Adrian Bucurescu
