Limba română în veacul al XIII-lea
După cum scrie în ”Letopisețul Cantacuzinesc”, Radul Negru-Vodă, întemeietorul Țării Românești, a fost înmormântat în Biserica Domnească din Curtea de Argeș, cu hramul Sfântul Nicolae. Mormântul marelui voievod a fost descoperit, neprofanat, la 31 Iulie 1920, în naosul bisericii, cu prilejul unor lucrări de restaurare. La Biserica Domnească se păstrează până astăzi datina ca, în fiecare an, de Sfântul Nicolae, să se pomenească la acel mormânt ctitorul. Monumentul funerar, care se află între doi stâlpi, a scăpat neatins timp de peste șase veacuri.
Sarcofagul lui Negru-Vodă
În momentul când lespedea a fost ridicată de pe sarcofag, a apărut, într-o scurtă vedenie, imaginea nealterată a marelui domn și preot din veacul al XIII-lea. Apoi, deodată, în contact cu aerul, țesăturile minunate s-au pulverizat, rămânând ici-colo câteva petice. Disperat, Nicolae Iorga, participant la eveniment, a căzut în genunchi, rugându-se de iertare. Dar ireparabilul se produsese...
La câteva clipe după ridicarea lespezii
Se vedea că voievodul fusese voinic, avânt aproape doi metri și cu trupul spătos. Pe cap purta o diademă de mărgăritare, adică perle, încheiată cu un lanț de aur peste pletele lungi, castanii, lăsate pe spate. La gât, peste tunica de mătase roșie ca vișina putredă, se răsfrângea un guler de dantelă în mătase și aur. Un șir de aproximativ 30 de nasturide aur încheia tunica, împodobită la gât, la piept și la manșete cu șiraguri de mărgăritare. Colțurile pulpanelor erau împodobite în față cu două rozete, tot cu mărgăritare. Nasturi de aur se aflau și la mâneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste șolduri avea petrecută o centură brodată cu fir de aur și mărgăritare, care se încheia cu o superbă pafta de aur, ce reprezenta Palatul Cerului.
Paftaua Marelui Voievod
În partea centrală a paftalei, pe un fond de smalț albastru, este lucrată în relief o lebădă cu cap de femeie, iar lateral, în balcoane, se află Gemenii Divini, Fiul și Fiica Mariei, Zeița Supremă, ce hălăduiseră cândva pe Tărâmul Geților.
Giulgiul voievodal era acoperit cu zvastici, simbolul sacru al inițialei numelui Celor Doi Zalmoxis - litera dublă Z. Mâinile erau prinse pe piept cu o legătură ornată cu mărgăritare, care formau crucea patriarhală, și erau acoperite cu mănuși decorate cu aceleași nestemate. În degete au fost găsite patru inele din aur și pietre prețioase, purtând inscripții săpate pe verigă. Prima dintre acestea este:
AVEMARIAGRACIAPLENADOMINUSTE.
A doua este aceasta:
IESUSAUTEMTRANSIENSPERMEDI.
Lecturile și tălmăcirile:
AVE MARIA GRACIA PLENA. DO MIN USTE! - ”Slavă Maria, Plină de Har! Dă-mi mie Forță!”. Cf. rom. ava - titlu al călugărilor mai în vârstă; Maria (n.); cruce; Crucea (pop.) - Constelația Lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce; latin. Gracchi - doi frați, vestiți tribuni ai plebei; gratia favoare; afecțiune; simpatie; influență; farmec; frumusețe; grație”; rom. plin; a (se) împlini; a da; mine (pron.); oaste; a (se) ostoi; latin. iuste ”cu dreptate; pe drept; conform legii”; alban. ushte ”suliță”.
IE SUS AU TEM TRAN SI ENS PERMEDI. - ”Cei de Sus au Grijă mereu de Cei Vrednici”; cf. rom. ei; ăia; îi (pron.); sus; au; teamă; a (se) teme; latin. timeo ”a se teme; a fi neliniștit; a purta de grijă”; rom. întruna; să; alban. sa ”cât”; se ”ce”; rom. ins; freamăt; a fremăta; latin. fremidus ”fremătător”; fremitus ”freamăt”; permitis ”foarte dulce, foarte copt (despre fructe)”; permitto ”a lăsa liber; a lăsa în voie; a permite; a da voie; a încredința”.
Cum era de așteptat, toți istoricii noștri le-au citit pe latinește, completându-le cu cuvinte care trimit la creștinism. Totuși, inscripțiile au legătură cu Palatul Ceresc al Zeiței Supreme, Mama Celor Doi Zalmoxis, cu zvasticile de pe tunica Marelui Voievod, precum și cu alte simboluri sculptate pe sarcofag. Totodată, toate cuvintele din cele două inscripții circulă și astăzi în limba română. Iată pot fi considerate cele mai vechi texte românești!
În documente, numele Marelui Voievod al Țării Românești este THOCOMERIUS, adică ”Conducătorul cel mai Mare”; cf. rom. a con-duce; ducă ”duce; voievod”; latin. dux ”călăuză; conducător; comandant; general”; rom. măreț. În letopisețe și în legendele populare, i se spune însă Negru-Vodă, de la NICARKES, atestat și ca numele unui rege trac. Sensul original al supranumelui voievodal era NIC ARKES ”Forța Supremă; Vrednicie Mare; Învingătorul Măreț”; cf. rom. nuc(ă); neică; NIKA - inscripție pe crucile de mormânt; Negoiu - vârf montan; gr. Nike - Zeița Victoriei; rom. a urca; urcuș; gr.arche, latin. archeus ”arheu; esența tuturor fenomenelor; prototipul tuturor lucrurilor și ființelor; forță vitală; principiu”. Fiind și Mare Preot Dac, cum arată paftaua și celelalte simboluri, termenul a fost înțeles și ca NICAR KES ”Magul din Neguri; Negrul cel Fermecat; Negrul cel Sfânt; Negrul (Superior; Voinic); Negrul cel Viteaz ”; cf. rom. negru; a (se) înnegri; negară; negură; latin. niger ”negru; întunecat la culoare”; nigro a fi negru; a înnegri; a întuneca”; rom. (frumoasă) coz; a da ghes; latin. cassis ”cască de metal; (fig.) război; rețea; plasă de vânătoare; pânză de păianjen; cursă”; alban. kishe ”biserică”; cusio ”batere de monedă”. În românește, NICAR KES i se spunea și lui Sân-Nicoară, de unde și numele unei biserici ruinate din Curtea de Argeș. Forma stranie a acestui edificiu dovedește că nu a fost lăcaș creștin, ci templu zalmoxian.
Ruinele Templului Sân-Nicoară
În mitologia românească, Sân-Nicoară este numele Sfântului Nicolae, care e și hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, unde a fost înmormântat Întemeietorul Țării Românești.
Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În față, o cruce templieră
Așadar, Palatul Ceresc și zvasticile de pe tunică trimit la Cultul Zalmoxian. Misterele celui îngropat în Biserica Domnească nu se opresc aici. Sumedenia de mărgăritare cu care era împodobit sugerează o mare dragoste pentru soția lui, Doamna Mărgărita, al cărei nume venea din geto-dac. MAR KEROTA ”Prea Strălucitoarea”; cf. rom. mare; a se mări; curată; franc. carat, ital. carato ”carat, carată”; grec. keration ”roșcovă”; rom. mărgărit, mărgărită, mărgăritar ”perlă”. Însă și numele frumoasei doamne se mai putea interpreta, de pildă MARKE ROTA ”Mlădița de la Apus; Din Neamul (Vița) Apusenilor”; cf. rom. murg ”amurg”; rudă ”nuia; vargă; viță; neam; varietate; rubedenie”. Apusul semnifica poziția Olteniei față de Muntenia. Așadar, unirea celor două ținuturi s-a făcut fără război, prin căsătoria lui Nicoară cu Mărgărita din Oltenia. În general, Muntenii păstraseră Cultul Zalmoxian, iar Oltenii trecuseră la Creștinism. Veacuri de rândul, cele două ținuturi au avut credințele diferite, situație sugerată și de o tălmăcire a numelui THOCOMERIUS, din THO COM ER IUS ”Două Ținuturi și (Două) Legi (Culte)”; cf. rom. doi, două; latin. humus ”pământ; sol; țară; ținut”; rom. iar; latin. ius ”drept; lege; putere; autoritate”; alban. josh ”a (se) atrage; a (se) momi; a (se) seduce; a (se) fascina”.
Așadar, la Curtea de Argeș, unde era și Capitala Țării Românești, Templul Sân-Nicoară era al Muntenilor, iar Biserica Sfântul Nicolae, a Oltenilor.
Racla de piatră a lui Negru-Vodă mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră. Cât privește Lebăda cu Cap de Femeie, de pe paftaua voievodală, mai trebuie spus că, în legendele germane, Cavalerul cu Lebăda este Lohengrin, fiu al lui Parzival și Cavaler al Sfântului Graal. Cât despre alte mistere ale raclei din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș, rămân pe altădată...
Adrian Bucurescu
