Biserica din Hagieşti. Monument istoric. Foto: Florin Eşanu

Povestea vorbei

          Prostia omenească

     Se pare că prostia omenească o întrece pe cea a oricărei vieţuitoare de pe pământ. De omul prost râd şi câinii. Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
     În proverbele româneşti, prostul are o poziţie privilegiată numeric, dar nu e compătimit niciodată, de parcă el ar fi vinovat că e prost. Aşa că, mai bine bătut de un mintos, decât lăudat de un prost. Nu-i nevoie că-i nalt, bine că-i prost. Cu omul prost nu o mai  scoţi la capăt. Prost se naşte, prost creşte, prost moare. E prost ca propca. Prostul încearcă gârla în glumă şi se îneacă dinadins. Proştii ne se seamănă, dar răsar singuri. Mai bine cu un înţelept să cari pietre la casă, decât cu un prost să stai la masă, şi mai bine înţelept între cei morţi, decât prost între cei vii. Ce face un prost nu pot desface nici zece înţelepţi.
     Prostia din născare leac nu are. Cu alifia nu se lecuieşte prostia. Prostul prost rămâne. Prost l-a mai botezat popa. Prostu-i prost şi în ziua de Paşti. Pe proastă mintea n-o doare; ea se plânge de picioare. Proasta se duce la moară şi se întoarce cu grăuntele în poală. Omul beat se trezeşte, dar prostul, niciodată. Proştii râd mult, şi nu râd de ce văd, ci de ce-şi aduc aminte. Prostul râde fără să ştie de ce, iar uneori râde singur de prostia lui. Prostul se cunoaşte după râs. Râde ca prostul la pomană. Pentr-un boţ de mămăligă, râde prostul de se strică. Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Fudulul are doi tovarăşi: prostia şi sărăcia. Surdul caută la buze, prostul la laudă. Prostul, când îl bagi în seamă, se-nalţă-n sus de o palmă. Prostul se bagă-n frunte, cumintele stă de-o parte. Prostul, când a ajuns împărat, întâi pe tată-său l-a spânzurat. În fine, dracul zace-n inima prostului.


                                                                                                       Adrian Bucurescu