Parcă dorm, parcă nu dorm

Ialomița, cu ochii ei de safir,
noaptea, nu e de apă, ci de mir.
O bivoliță, cu sânge pe bot,
trece bocănind pe pod.

Parcă dorm, parcă nu dorm.
Nu știu la ce să mă-ntorn.
O barcă m-așteaptă la mal,
să vâslesc în amonte spre bal,

și să dănțuiesc cu Mătrăguna,
până când i-o plesni struna
chitarei de argint
a menestrelului Iachint,

și-apoi, în zori, pe când
cocoșii vor cânta de comând,
să ne aruncăm toți petrecăreții
pe rugul zglobiu din mijlocul pieței.

                               Adrian Bucurescu