Viforul clănțăne. Un corb rănit
cade în poiana velină.
Niciun musafir nu a mai venit
astă seară la cină.
Ar fi fost o cină secretă,
în palatul cu țiglele în nori,
și pianiști cu fețe de cretă
ar fi cântat până în zori.
Vântul ar fi lovit în palat,
clătinând felinarul peronului,
în vreme ce caii ar fi nechezat
tropăind în portalul donjonului.
Nici Lună, nici stele, nici Soare,
nici zare și nici întuneric;
afară - cumplita ninsoare,
iar înăuntru - un chef coleric.
Și când sfeșnicele ar fi pâlpâit
înspre zilele ce ne-au mai rămas,
cu nădejde noi am fi năimit
propriul nostru parastas.
Adrian Bucurescu
