Și dansa Ea mlădia dansa
și dansa până s-a
prefăcut în nălucă pe ring
... rop-trop... crin-dring...
Și eu beam și eu beam
și-o priveam în extaz până ce-am
început s-aud stelele-n cer
- Viața mea! murmuram
Parcă-n preajmă urlau lupi flămânzi
în lumina albastră a sălii
iar paharele-ntruna țipau:
- Vin sau sânge? ... crin-dring...
Și rotindu-se Ea ochii Ei
ah scrântei
păreau irișii negri ai Ei!
Patru... opt... zece brațe avea!
Tu eșarfă de foc orbitor
lângă tine de tine mi-e dor!
Tu ești arcul voltaic pe ring
și pe mine fulgi negri mă ning
și nu pot ah nu pot să mă sting!
Adrian Bucurescu