miercuri, 6 februarie 2019

Calea Laptelui





             Universul Magic


     Lumina Ochilor

     În ruinele cetății Drobeta, a fost descoperit un altar de marmură, pe care este inscripționată, cu litere latine, această  poezie în graiul geto-dacic:

AURELIUS
MERG URIUS
MILIS CTI SPIC
SA GIT TIN FIG
CINIS
MALGIS
TERS UB ER MILIT
ES UX SI CRIP SIT

     O tălmăcire: Cel Luminos (Curat) să meargă Sus. Voinicul (Oșteanul)  cel Viteaz (Vrednic) să întâlnească Drumul Strălucitor ca Laptele! Dorința să-i fie împlinită! Fie în Stare să deschidă Ochii!
     Aici, FIG CINIS MALGIS este ”Drumul Strălucitor ca Laptele; Drumul Plin de Lapte”.
     Lexic:
     FIG ”drum; cale; care (se) duce”; cf. rom. făgaș; fugă; a fugi; latin. veho ”a transporta; a purta”; got. weihs, germ. Weg ”drum”;
     CINIS ”strălucitor; ardent; vrednic; deplin”; cf. rom. cenușă; cneaz; Pavel Chinezu - erou și comandant în oastea lui Iancu de Hunedoara; alban. Hene ”Lună”; engl. Queen ”regină”;
     MALGIS ”de lapte; lăptos”; cf. rom. a mulge; melc; germ. Milch, engl. milk, rus. moloko ”lapte”.
     E limpede că FIG CINIS MALGIS era denumirea Căii Laptelui la Geto-Daci. Pe drumul acesta sfânt urcau sufletele morților care duseseră o viață exemplară pe pământ sau muriseră în luptă. Prin unele locuri se credea că aceste suflete călătoreau spre cer în care trase de lebede, mai multe asemenea vehicule rituale de bronz fiind descoperite în necropole din Dacia.


     Întru aceasta stă mărturie și numele unui rege odrys, CHERSEBLEPTES, cu varianta KERSEBLEPTES, având tâlcurile de CHERSEB LEP'TES sau KERSEB LEP'TES ”Cel Remarcat în Luptă; Strălucitor ca Laptele; Cel Ridicat de Lebede”; cf. rom. grozav; hârzob; rus. krasivîi ”frumos”; luptă; a (se) lupta; lapte; lebădă. De aici provine cu siguranță și o enigmatică mărturisire a inițiaților orfici și zalmoxieni: ”Ied am fost, în lapte am căzut”. Sensul inițial trebuie să fi fost ”Vrednic (Iute) am fost, în luptă am căzut”. Omonimia termenului LEP'TES poate fi explicată prin faptul că laptele țâșnește, înțeles și ca ”izbucnește; provocare”; cf. rom. lapți; liftă; lobdă, loptă ”așchie mare desprinsă dintr-un copac tăiat cu securea”.


     În inscripția de la Drobeta i se urează răposatului  ES UX SI CRIP SIT, adică să fie în stare să deschidă ochii. A deschide ochii înseamnă a învia în Cer, a renaște. Așa se explică și misterioșii ochi de pe coifurile luptătorilor, geto-daci, descoperite în România, între care cel mai cunoscut este coiful de la Coțofenești.


     Vehiculul care îl transporta pe răposat la Cer nu era neapărat tras de păsări, ci putea fi și autopropulsat, cum sugerează un superb car ritual de fier, datând de peste două milenii, descoperit nu demult pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie.

     Drumul Fermecat

     În astronomia populară, Calea Laptelui se mai numește și Drumul Laptelui, Drumul Robilor, Calea Orbilor, Brâul lui Dumnezeu, Brâul Maicii Domnului, Brâul Cosânzenii, Brâul Popii, Calea lui Troian, Calea Șchiopilor, Calea Țiganului și Paiele Țiganului. Unele denumiri sunt mai ciudate, și trebuie să fi avut cândva explicații, fie ele și populare. Actualmente, câteva dintre ele pot fi înțelese numai prin limba tracă, de unde au fost ”traduse” în română. Astfel, este atestată ARAPLUS, o localitate din Tracia. Și acesta era și o denumire a Căii Laptelui, căci A RAP LUS se tălmăcește prin ”De Dureri (Necazuri; Primejdii) Scăpați (Eliberați; Dezlegați)”; cf. rom. a - art. adj.; rob; a (se) rupe; râpă; a se duce de râpă; alban. rrufe ”fulger”; rrufe ”guturai”; rom. a lăsa; laz; alban. leshoj ”a lăsa; a lansa; a elibera; a dezlega”. O variantă pentru ARAPLUS poate fi socotit și un nume masculin tracic, AREIBALIS.
     Această credință a strămoșilor noștri că moartea scapă omul de toate necazurile, deci nu ar trebui să fie un motiv de tristețe, și că de fapt nu murim niciodată, este confirmată de Herodot, în ”Istorii”: ”Despre obiceiurile pe care le au Geții, care își închipuie că sunt nemuritor, am vorbit. La Trausi găsim aceleași datini ca și la restul Tracilor - în afara celor legate de naștere și de moarte, când fac ceea ce voi arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile care va trebui să le îndure nou-născutul, odată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, Trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej, se amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele”. Obiceiul de a se distra la priveghiul răposaților s-a păstrat până nu demult în ținutul Vrancei.
     Întru acestea, A RAP LUS se mai poate înțelege și ca ”A Robilor Eliberare (Salvare)”, de unde și o denumire populară a Căii Lactee, Drumul Robilor, cu legenda aferentă. Astfel, se spune că mai mulți copii de Români au fost luați în robie de către dușmani și duși la capătul lumii. Într-o noapte însă ei s-au strâns toți la un loc și, luându-se după brâul de stele de pe cer, au fugit și au ajuns în țara lor. De atunci ar fi rămas denumirea de Drumul Robilor.
     Dar A RAP LUS ”Salvarea Robilor” trimitea, în Evul Mediu românesc, la Țigani, căci ei erau robi. Așa s-a format în română, din A RAP, și arap, harap ”negru”. Și tot de la acest tâlc, Calea Laptelui se mai numește popular și Calea Țiganului și Paiele Țiganului, paiele aprinse având legătură cu lumina și căldura. De aici, Ion Creangă, mare inițiat în Șolomanță, cum se numea Școala Solomonarilor, a creat ”Povestea lui Harap Alb”, unde eroul devine rob al Spânului, și, după ce înfruntă cele mai mari primejdii, scapă de acel ticălos.
     La rându-i, Calea lui Troian vine cu siguranță din teonimul tracic OTHRYONAIUS ”Luminare; Dimineață; Vrednicie”; cf. rom. utrenie. Așa a apărut și eroul Plugușorului, cu vechea denumire de Troian, pe care latinomanii l-au prefăcut în... Traian.
     ARAP LUS și AREIBA LIS aveau și sensul de ”Salvarea din Întuneric; Vindecarea Orbilor”, de unde și varianta ORBELLOS. O spectaculoasă vindecare a unui orb se datorează Gemenilor Divini, pusă apoi de creștini în seama lui Iisus. Locul unde s-a petrecut minunea se numește și astăzi Orboiești, localitatea fiind în imediata apropiere a actualului sat Sărățeni, județul Ialomița, în vatra căruia S-au născut și au viețuit Gemenii Divini, Apollon și Artemis.


     Privită de pe pământ, Calea Laptelui seamănă evident cu un brâu. Astfel se tălmăcește și BREN TO PARA, atestat ca toponim în Tracia: ”Brâul care strălucește”; cf. rom. brân, brână ”brâu”; de; pară (de foc); teafăr; alban. debore ”zăpadă”. În ținutul tracic Mykale existau un munte și un râu, cu numele de BRAN CUS ”Brâul Minunat”; cf. rom. brân, brână; frumoasă coz; alban. kishe ”biserică”. Este atestată și BRIN DIA, localitate în Dalmația, cu tâlcul de ”Brâul Sfânt (Fermecat)”; cf. rom. brân, brână; latin. Deus, grec. Theos ”Domn; Zeu; Dumnezeu”; alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”.  Din acestea vin denumiri ale Căii Laptelui, în românește, precum Brâul lui Dumnezeu, Brâul Maicii Domnului, Brâul Cosânzenii și Brâul Popii

     Taine Astrale

     Pe un tablou religios, datat la 1400, aflat la Palazzo Vecchio din Florența, apare un obiect asemănător cu ceea ce astăzi se numește Obiect Zburător Neidentificat, abreviat OZN, în engleză UFO. În josul misteriosului obiect de pe cer se zărește un om care-l privește cu uimire. Chiar și în literatura de specialitate, tabloul este cunoscut mai ales ca Madonna dell'UFO.


     În anul 1710, artistul flamand Aert De Gelder, a pictat și el un tablou cu tematică religioasă, unde pe cer se vede un obiect asemănător cu cel de pe primul tablou.


     Mai sunt și multe alte tablouri medievale unde pe cer apar astfel de obiecte misterioase. Așadar, OZN-urile au apărut pe cer cu mult înainte de epoca modernă. În limba tracă, aceste obiecte astrale se numeau H-YP SIP ILE ””Care se vede ca un Vas Minunat; Care (se) arată ca o Navă Strălucitoare”; cf. rom. ca; a (se) ivi; aievea; chip; șip ”vas de sticlă; flacon”; germ. Schiff  ”galion; corabie”; rom. Ilioi, Ilioaie, Iele (mit.); alban. yll ”stea; astru”. Tracii nu puneau la îndoială existența OZN-urilor. Știau ei ce știau!
     Cu sensul de ”Care se vede ca un Vas Minunat”, H-YP SIP ILE a devenit, în mitologia românească, Bușteanul Ielelor. Se spune că Ielele posedă în unele împrejurări un buștean fermecat, capabil de zbor autopropulsat, a cărui manevrare este secretă. Rareori un erou dibaci izbutește să întrebuințeze vehiculul magic în scopuri proprii. În unele variante, călătorii, încălecând pe Bușteanul Ielelor și dându-i pinteni de trei ori, îl prefac într-o căruță cu 12 cai de foc, iar călătoria se face între două tărâmuri diferite, prin ascensiunea rapidă a Bușteanului Ielelor la Vântul Turbat.


     Adevărate sau calpe, fotografiile arată OZN-urile ca niște farfurii în văzduh, de unde și cunoscuta lor poreclă de ”Farfurii Zburătoare”.


     Nu s-a observat până acum de către cei pasionați de subiect că forma cea mai des văzută a acestor vase aeriene seamănă perfect cu nucleul Căii Lactee. Numai Inițiații Daciei și, după ei, Solomonarii României vedeau foarte bine această minunată asemănare.
     În tracă, HYP SIPILE se înțelegea și ca ”Limanul (Salvarea; Apărarea) Sufletelor”; cf. rom. cuib; coif; a sufla; latin. sibilo ”a șuiera; a fluiera”. Înțeles și ca ”Insuflare; Inspirare”, SIPILE a ajuns în greacă și în latină sub forma sibilla ”femeie căreia i se atribuia cunoașterea viitorului și darul prevestirii”. De aici va fi provenit și numele unei prințese trace, Hypsipile, ce va fi fost și ea proorociță.

     Suntem Nemuritori!

     Specific limbii vechi, HYP SIPILE mai avea un tâlc, anume ”Însuflețirea Formelor; Înviorarea Învelișului; Primenirea Vaselor; Revenirea în Trup; Purificarea Corpului; Schimbarea Aspectului”; cf. rom. cuib; coif; chiup ”vas mare în formă de amforă”; cofă; cupă; a încăpea; chebă, ghebă ”manta țărănească lungă, împodobită cu găitane”; a sufla; a (se) însufleți; a (se) spăla; șovar, șuvar ”plantă erbacee; specie de măr pietros”; șperlă ”cenușă încă fierbinte, care acoperă jarul; spuză”; a se zburli; germ. Spiel ”joc”.


     Așadar, Calea Laptelui este lumea noastră, Lumea Albă, cum se mai numește în folclor. Lumea Cealaltă este în nucleul galaxiei, unde se duc sufletele, de unde revin iarăși pe Pământ, într-un fascinant du-te-vino. Conduse de Îngerii Galactici, Navele Extraterestre, din substanță cerească și cu viteze suprafirești, poartă sufletele pământenilor, de la Pământ la Cer și de la Cer la Pământ.
     Acolo, în Nucleul Magic al Galaxiei noastre se află și Raiul și Iadul, unde sufletele poposesc o vreme mai scurtă sau mai lungă. Acolo ne vom reîntâlni cu cei dragi. Moartea nu este altceva decât un somn, din care ne vom trezi, adică vom renaște, revenind mereu pe Pământ, până ce, trecând toate probele Lumii Albe, vom ieși biruitori din Cercul Reîntrupărilor, devenind și noi îngeri.

                                                                                                                Adrian Bucurescu