Peste zidurile albe
trec lăstunii, zbor frângând
peste zidurile albe,
între florile de nalbe,
gând tăcerii închinând.
Stele suie-n depărtare,
turma s-a lăsat spre sat;
vechi, Luceafărul tresare,
în cereasca nepăsare,
din amnare scăpărat.
Luna-i albă, trecătoare.
Cântece de dor se-aprind
în cereasca depărtare.
O talangă-n câmpuri moare,
căzătoare se desprind.
Iarba-n valuri se desparte
la bătaia vântului.
Peste câmpurile sparte
din departe urlă-a moarte
câinele pământului.
Adrian Maniu
