”Tatăl Nostru”, în graiul Geților

  

 

          Strălucitoarea Stirpe a Vlaho-Rinchinilor

     A apărut pe Fb fotografia unui text de o importanță majoră pentru istoria și limba noastră, anume celebra rugăciune ”Tatăl Nostru”, mulțumită Profesorului Preot Nicolae Feier, care a dat-o la iveală. Grație acestui ilustru cercetător, am aflat că textul este păstrat într-o mânăstire romano-catolică și că a fost descoperit în Alexandria Egiptului de un savant american de origine armeană, numit Jack H. Antreassian, purtător de grijă a Bisericii Sfântul Grigore Luminătorul din Complexul Sfântului Mormânt din Ierusalim. 

     Cercetători ca Nicolae Feier, Constantin Daniel și alții au tribuit textul neamului tracic al Bessilor, pentru că titlul este BEAS. Numai că BEAS se tălmăcește prin ”Înclinare; Închinare; Rugăciune; Descântec; Vrajă”; cf. rom. pieziș ”înclinat”; piez, piază ”semn care prevestește binele sau răul; prevestire; augur; ființă sau lucru despre care se crede că aduce cuiva noroc sau nenorocire”; a merge în piez ”a colinda de Crăciun”; alban. vais ”a se apleca; a se închina”; latin. poesis ”poezie; artă poetică; operă  poetică”; pius ”(care-și împlinește datoria față de zei, părinți, patrie etc.); pios; credincios; temător de zei; cinstit; virtuos; bun; devotat; afectuos; iubitor; sacru; sfințit; sfânt; scump; drag; drept; legiuit”.

     Am văzut, în studiul ”Vlahii, cuceritorii Balcanilor”, că, prin veacul al VIII-lea, Geții sau Vlahii de la Nordul și Sudul Dunării au plecat în Peninsula Balcanică: ”așa numiții Vlahorinchini și Saudatii, ocupând Bulgaria și întinzându-se puțin câte puțin în diferite locuri, se făcură stăpâni pe Macedonia și la urmă veniră la Sfântul Munte, cu femei și cu copii, căci nu era nimeni ca să-i oprească și să se lupte cu ei”.

     Cu siguranță, acei Vlahorinchini sunt străbunii Meglenoromânilor, care-și spun Vlași și care sunt atestați exact prin locurile despre care pomenește însemnarea de mai sus: Macedonia Centrală din Grecia, unde se găsește cea mai mare parte a regiunii istorice Meglen, în Republica Macedonia, în Bulgaria și în Turcia.O mică parte dintre ei au fost strămutați, în perioada interbelică, și în Dobrogea.

 

 

     Dialectul lor este mai apropiat de cel dacoromân decât dialectul aromân.

    

     Am citit textul astfel: TATA NYI SI NYE JESCS ÎN NOR, SZĂ SZFÎNTĂLASKĂ-SZĂ NUMILJE-ȚI, SZĂ VIJE LUMEA TO, SĂ FIJE KUM TU AJ DĂ GÎND, PĂKUM ÎN NOR, ASA SĂ PĂ PĂMÎNT! PITA NYI ZÎ DĂ ZÎ DĂ NYI NAĂ ASTĂZ! SĂ JARTĂ NYI PĂKATU NYI, PĂKUM SĂ NOJ JIRTĂNY ALUJE! SI NYENA Ă NYE FASE PĂKAT! SĂ NU NYE DU ÎN SILIJ ALĂ! DA SZLUBA GYI NYJ DĂ RELJI! AMIN.

     J se citește I!

     Lexic:

NYI, NYE, NAĂ - ”al nostru;nouă; noi”;

NOR - ”cer”;

LUMEA - ”lumina”; cf. rom. lume (arh. și reg.) ”lumină”;

PITA - ”pâinea”; 

ASTĂZ - ”îndată; degrabă”; cf. rom. astăzi; stejă ”grabă”;

ALUJE, ALĂ - ”altuia; altora”; cf. rom. ăluia; ăleia; latin. alius, alia ”altul; alta”; 

NYENAĂ - ”mereu”; cf. rom. noian ”cantitate, volum mare din ceva; belșug; mulțime; număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene”.

FASE - ”șterge; curăță; albește”; cf. BESSI; rom. fuză ”spumă de lapte proaspăt muls; (cal) înspumat”; alban. fshji ”a șterge; a mătura”; germ. weiss ”alb”; 

SILIJ - ”putere; dominație; stăpânire”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță; constrângere”; a sili ”a forța; a constrânge”; alban. seli ”sediu”;

SZLUBA - ”a feri; a păzi; a salva”; cf. rom. a slăbi ”a da drumul din strânsoare; a lăsa liber; a slobozi; a lăsa în pace pe cineva”; latin. salveo ”a fi sănătos; a fi bine; a fi salvat”; salvus ”intact; sănătos; teafăr; în bună stare”;

GYI - ”gospodărie; acaret; lucru(ri)”; cf. rom. hei ”dependință; acaret; loc în jurul casei; unelte din gospodărie; loc de casă; curte”; alban. gje ”lucru; obiect”.

     Rugăciunea este în limba română veche, foarte asemănătoare cu cea de astăzi, și aparținea Geților Vlahorinchini, care încă mai practicau Cultul Zalmoxian. Se știa de acest text mai demult, dar nu a fost popularizat pentru că se vede limpede că limba română provine din geto-dacă, nu din latină, chiar dacă seamănă și cu ultima. Seamănă, dar nu răsare!

     Creștinii nu au tradus corect rugăciunea ”Tatăl Nostru”! De-ar fi doar ciudata rugă adresată lui Dumnezeu, ”Și nu ne duce pe noi în ispită!”! Iată cum ar suna în româna actuală rugăciunea zalmoxiană:

     Tatăl Nostru, ce ne ești în Cer, sfințească-Ți-se numele, să vină lumina Ta, să fie cum ai de gând, precum în Cer, așa și pe Pământ! Pâinea noastră zi de zi dă-ne nouă îndată! Să ne ierți păcatul nouă, precum și noi iertăm altora! Și mereu să ne ștergi păcatul! Să nu ne duci în puterea altuia! Să ferești lucrurile noastre de rele! Amin.

     Da, primii creștini s-au inspirat la greu din Zalmoxianism! În acest sens, Sfântul Origenes scria într-o polemică: ”Apoi fiindcă noi (creștinii - n.n.) cinstim pe cel prins și mort, cum spune Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca Geții care cinstesc pe Zalmoxis”.   

     Quod erat demonstrandum!

                                                                                                      Adrian Bucurescu

Revoluția Rusă din 1905

 

                                              S-au schimbat doar uniformele!

Principatele Române în 1859

                                

          Unde-s doi, puterea crește / Și dușmanul nu sporește.

Unirea Principatelor

 

                                                                                     Tablou de Theodor Aman

Coțofana

 

                                                             Tablou de Claude Monet

Zodia Vărsătorului la Atlanți și la Români

 

 

          Rânduiala Zodiei Vărsătorului este între 20 Ghenar și 18 Făurar. În limba noastră veche i se spunea Aparul sau Udealul. Ca și celelalte zodii, și aceasta a fost denumită de Atlanți după anotimpul pe care-l evoca. Astfel, Aparul este moștenirea românească din APPIARIA, atestată și ca o cetate getică din Sudul Dunării. Cum era obiceiul în limba atlantă, termenul are mai multe înțelesuri: 1. AP PIA RIA ”Unde este Apă; Care este în (de; pe; peste; cu; la) Apă”; cf. latin. ubi ”unde; în care loc; când; îndată ce”; rom. fie; râu; rouă; alban. re ”nor”; 2. AP PIARIA ”Cel Acvatic; Cel Spălat; Care (se) curăță; Care (se) tămăduiește; Care (se) drege; Cu Sănătate; Cu Frumusețe; Care în-cântă; Cu Farmec; Cel Vrăjit; Cel Minunat; Cel Grozav; Cu Vitejie; Cel Războinic; Cel Sălbatic; Cel Furtunos; Cel Viforos; Care înțeapă; Care coase; Care țese; Care urzește; Care creează”; cf. latin. ab ”de la; din; dinspre; în privința; în ceea ce privește”; rus. ob ”despre”; bură; a bura; pârău; perie; a peria; a se înviora; faur; a făuri; viorea; vioară; baier ”amuletă; talisman”; a birui; boier; vaier; furie; a se înfuria; fiară; fior; a (se) înfiora; fuior; latin. feriae ”zile de sărbătoare; sărbători; odihnă; repaus”; alban. bore ”zăpadă”; 3. APPIARIA ”Acvatic; Curat; Cinstit; Vrednic; Iute; Mânios; Furtunos; Viforos”; cf. rom. apăraie; Aparul (pop.) - Zodia Vărsătorului; abur; iepure; latin. aquarius ”privitor la apă”; Aquarius - Zodia Vărsătorului; aquarium ”rezervor de apă”; opera ”activitate; muncă; silință; osteneală; serviciu; slujbă”; alban. ujevare ”cascadă; cataractă”; franc. hiver ”iarnă”. 

      Sensurile de ”Acvatic; Ploios; Furtunos; Viforos; Zăpadă; Iarnă” arată limpede că denumirea Zodiei Vărsătorului se referă la un răstimp de iarnă, cum este și luna lui Faur, adică Februarie, dominată de această zodie, și că este vorba de zona temperată, unde se și afla centrul Atlantidei, adică în România de astăzi. 

 

     În civilizațiile Inca și Maya, Zodia Vărsătorului se numea ”Apa”, ceea ce este încă un argument că Atlanții au stăpânit cândva toată planeta.

     În astronomia populară românească, Vărsătorul este ciobanul gospodarului care, vroind să se lupte cu nagodiile diavolului, și-a vărsat vedrele cu lapte, când a aruncat cu cobilița în balaur.

     Într-un vechi Zodiac românesc scrie astfel: ”Dă va tuna în număr Udealului, va fi războaie și tăiere multă. Și boale multe. Și grâu destul. Și legume vor fi prea puține. Și iarna va fi grea. Marea va fi lină. Și în gadini va fi moarte. Și în oameni cei aleși din casă împărătească va fi premeneală. Iar dă va fi cutremur mare, rane va fi, și spre acea lature multă pieire va fi. Și unul pre altul să va ucide. Și în dobitoace va fi moarte. Și să vor ridica războaie. Iar dă va tuna întru Amiazăzi, dintru boieri va fi vicleșug și schimbare. Și pâini va fi multă. Și dintru cei smeriți să vor înălța, și din cei bogați vor sărăci. Iar cutremur dă va fi, mai marilor țării mult bine le va fi. Iar dă va tuna noaptea pe lângă mare, pâinile vor fi bune. Și întru corăbii va fi bine. Și între dobitoace pripasuri. Și vor fi oști între domni. Iar dă va fi cutremur, turburare va fi. Iar pâinile vor fi multe și bune”. 

     Despre nativul în Zodia Vărsătorului se spune că este mereu cu un pas înaintea tuturor și a vremurilor sale. E greu de ținut pasul cu el, ținând cont de trăsăturile lui dominante. Profilul său profesional: viziune și capacitate de anticipare; originalitate în soluții; nervozitate exagerată în condiții de campanie; creativitate, inclusiv de natură artistică; pretenții exagerate de la cei din jur.

     Pietrele scumpe care-i poartă noroc nativului Vărsător: ametistul, granatul, jaspul, onixul negru, acvamarinul și turcoazul.

                                                                                                  Adrian Bucurescu

Orgoliul Suprem al Dulcei Românii

 

                                                                      Mihai Eminescu

A nins la Ipotești...

 

                                                                     Casa Eminovicilor

Adrian Bucurescu You Tube

 

                                                                                              ”Rohonczi Codex”

Poezii de Mihai Eminescu

 

                                                                                         Tălmăcite în limba rusă

 

 

Poezii de Mihai Eminescu

 

                                                                                  Traduse în rusește

Prea Fericitul Patriarh al Geților

 

   

          Marele Preot Get

     Primul mitropolit al Țării Românești a fost Iachint de Vicina, a cărui primă parte a vieții sale este ca și necunoscută. Având acces la unele informații secrete ale istoriei Geto-Dacilor, le pot dezvălui parțial în mai multe postări de pe această pagină. Astfel, numele lui Iachint vine din limba strămoșilor noștri antici, unde este atestat și orașul traco-macedonean AKUNTHOS, a cărui denumire poate fi interpretată în mai multe chipuri, printre care: 1. AK UNTHOS ”Prea Fericitul; Multă Bucurie; Foarte Înfloritor; Floare Strălucitoare”; cf. rom. agă; oca; iugă ”vânt de Miazăzi”; latin. acuo ”a spori”; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”; oke ”oca”; Jug ”Sud; Miazăzi”; rom. untișor ”o mică plantă erbacee cu flori galben-aurii și frunze în formă de inimă; crin-de-pădure; păpădie; drăgaică; nufăr galben”; ende, endje ”plăcere”; end ”polen”; latin. anthemis ”mușețel”; anthinus ”de flori”; grec. anthos ”floare”; latin. acanthus ”acant; plantă ale cărei frunze au servit ca model de ornament în arhitectură; arbore mereu verde, în Egipt”; hyacinthus ”stânjenel (bot.); hiacint - un fel de ametist”.

     Alegând titlul de AK UNTHOS ”Prea Fericitul”, este limpede că pentru Zalmoxieni el era Patriarhul. Trecut la creștinism, Iachint era pentru Patriarhia de la Constantinopol doar mitropolit. I-a urmat în funcție mitropolitului Chiril, care a fost titular între anii 1347 și 1348. Sediul mitropoliei era în cetatea dobrogeană Vicina pe care istoricii oficiali nu au reușit până acum s-o localizeze. La leatul 1359, Iachint de Vicina s-a mutat la Curtea de Argeș, pe atunci capitala Țării Românești. 

     La Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist al Constantinopolului a dispus ca ierarhul vicinean să devină păstorul duhovnicesc al tuturor Românilor din Dobrogea. Astfel Eparhia din Vicina a dispărut și a luat ființă o nouă mitropolie, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Iachint devenind primul mitropolit ortodox al Țării Românești. Ajutat de voievodul Vladislav I Vlaicu, Iachint a întemeiat noi așezări mânăstirești: Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintin Deal și Bolintin Vale, Tânganu, Cotmeana și altele. Le-a trimis preoți și călugări Românilor din Ardeal. Tot el l-a adus în Țara Românească pe călugărul Nicodim de la Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri după modelul athonit. În sens invers, a trimis numeroși călugări valahi la Mânăstirea Cutlumuș din Muntele Athos, unde au ajuns călugări vestiți. 

     Ultimii ani de viață ai mitropolitului Iachint i-au fost îngreunați de boli și de colegii invidioși, care l-au împiedicat să meargă la Sinodul Patriarhal din 1370, al cărui membru era de drept. A murit în anul 1372, după ce, cum scrie în hagiografia bisericească, ”a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înțelepciune și a pătimit cu răbdare și smerenie”. Ca atare, din data de 26 Octombrie 2008 încoace, Biserica Ortodoxă Română îl socotește sfânt ierarh și îl prăznuiește la 28 Octombrie ca păstor și părinte sufletesc al tuturor Românilor dintre Dunăre și Carpați.

 

          Întâmplări stranii

     Faptul că mitropolitul Iachint a fist împiedicat de ceilalți ierarhi să participe la Sinodul Patriarhal stârnește nedumerire. Nu putea oare patriarhul să-și impună voința pentru venirea mitropolitului român la Constantinopol? Va fi fost Iachint pârât că și-a păstrat credința zalmoxiană? Nu contau atâtea mânăstiri câte a ctitorit? Oare ce cult se slujea în acele lăcașuri sfinte?

     Deși se afirmă deseori și cu patos că ”Românii s-au născut creștini”, știrile din Evul Mediu infirmă această legendă. Mai întâi de toate, slujbele se țineau în limba slavonă, pe care nici măcar preoții nu o înțelegeau, necum oamenii de rând. Chiar și scenele biblice zugrăvite pe zidurile bisericilor aveau titlurile în slavonă! Așa că, neînțelegând nimic din noua confesiune europeană, Românii își cultivau mai departe propriile tradiții geto-dacice. Se mai poate ca înșiși conducătorii Țărilor Române, mulți dintre ei inițiați în Cultul Zalmoxian, să fi ținut ca serviciul divin să se țină într-o limbă străină, româna rămânând ca o limbă secretă, păstrată pentru străvechile datini. Revelator în acest sens este că unul dintre cele mai vechi documente în românește, vestita scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung, este un mesaj secret, cu informații despre intențiile și mișcările trupelor otomane.  

     La mai bine de un veac de la sfârșitul mitropolitului Iachint, în Țara Românească se petreceau lucruri ciudate. Astfel, în ”Letopisețul Cantacuzinesc” se pomenește de chemarea fostului patriarh Nifon la Târgoviște de către voievodul Radu cel Mare (1495 - 1508), ca să fie mitropolitul țării. Iată ce a găsit noul ierarh în Valahia noastră: ”Iar el află turma neplecată și neascultătoare și Bisearica izvrătită și cu obiceaiuri reale și nesocotite”. Nifon încearcă să impună ”credința cea adevărată”. Însă voievodul și boierii, văzând că propagandistul Constantinopolului sare peste cal, stricând tradițiile țării, i-au dat acestuia papucii. Stă scris în ”Letopisețul Cantacuzinesc”: ”Iar pizmașul diavolul văzând învățături folositoare de suflet ca aceastea, nu putu răbda, ci făcea multe meșteșuguri și hicleșuguri ca să gonească pre fericitul Nifon din Țara Panoniei (!?), cum și făcu în chip ca acesta, o, vai și amar, că-i zise Radul-Vodă dimpreună cu boiarii: Pasă și ieși din țara noastră, că viața și traiul și învățăturile tale noi nu le putem răbda, că strici obiceaiurile noastre!”

     Trecând pe meleagurile noastre, destui străini au scris că ”Valahii sunt cruzi, nestatornici și eretici”! Aceste convingeri sunt uneori întărite de fapte pe de-alăturea creștinismului, fie el ortodox sau catolic. Astfel, într-un document austriac din secolul XVII scrie că, în hotarul satului Budești, din Maramureș, existau practicanți ai unui ”cult păgân”. Ei se adunau într-o grotă din munți, după ce plecau liliecii, și oficiau un ritual închinat unei divinități păgâne. Acești Maramureșeni au fost prinși cu arcanul, închiși și judecați, sentința trimițându-i la galere, pe Marea Adriatică!

     Ar mai fi de spus și că tot de pe plaiurile noastre cu plecat în Euroopa misterioase tagme sacrie, ca Bogomilii, Catharii și Templierii.

          O cetate misterioasă

   

     Cercetând mulți ani și cu râvnă istoria Daciei, am localizat cetatea Vicina, reședința mitropolitului Iachint. A fost un oraș-port dunărean cu perioada maximă de înflorire în a doua jumătate a veacului al XIII-lea și în primele două-trei decenii ale veacului al XIV-lea, în acele vremuri fiind cel mai important centru comercial situat în arealul Dunării de Jos.

     Căutând misterioasa cetate, mi-a atras atenția o denumire de pe lista plantelor medicinale dacice, anume VACINA, căreia i-am dibuit sensurile. 1. VAC INA ”Legătură cu Zeii; Legat de Cei Mari; Alături de Dumnezeu; Alături de Gospodar; Legat de Conducător; Alături de Prea Puternicul”; cf. rom. boacă ”cap”; veac; picui ”pisc; insulă aluvionară în apele Dunării; piatră din care se face cutea; latin. Bacchus - Zeul Dionysos la Romani; slav. Bog - ”Zeul Suprem; Dumnezeu”. 2. V-ACHINA ”Care (se) vede; Care veghează; Care supraveghează”; cf. rom. ochean. 3. V-ACHINA ”În (pe; cu; de; la) Apă”; cf. rom. ocheană ”un soi de pește; babușcă; roșioară”. 3. VAC(H)INA ”Forță; Sprijin; Alăturare; Adaos; Avere; Strângere; Constrângere; Suferință; Răutate; Înțepătură; Ardență; Strălucire; Luciu; Curățenie; Acvatic ” rom. bocnă; băcan; boacănă; vecin ”alăturat; țăran legat de glie în Moldova medievală”; Pochina - insulă în limanul Razelm, cu denumirea pusă de istoricii oficiali, prin hipercorectidune, Popina!; latin. vicinus ”vecin”; paganus ”sătesc; rural; țăran; grosolan; păgân”. 

     Așadar, Vicina se afla pe o insulă, și am localizat-o la Păcuiul lui Soare, unde încă se mai găsesc urmele impresionante ale orașului-port, ziduri de cetate, debarcadere și epave, care se zăresc când scad apele Dunării. Nu doar atât: în imediata apropiere de acest ostrov se află Mânăstirea Dervent, a cărei denumire vine din geto-dac. TRABANTA, atestată și ca numele unui trib tracic. Acest etnonim se tălmăcește precum AKANTHOS, supranumele getic al patriarhului Iachint: 1. T'RAB ANTA ”Prea Fericitul; Multă Bucurie; Foarte Înfloritor; Încărcat cu Flori”; cf. rom. tarabă; trup; drob; dropie; latin. tribus ”trib”; rom. untișor ”o mică plantă erbacee, cu flori galben-aurii și cu frunze în formă de inimă; crin-de-pădure; păpădie; drăgaică; nufăr galben”; alban. ende, endje ”plăcere”; end ”polen”; grec. anthos ”floare”; latin. anthinus ”de flori”. 

                                     

                                                                                                         Adrian Bucurescu