Trecem prin viață ca florile macilor,
înfiorați la orice pală de vânt.
Noi nu avem răbdarea copacilor,
noi nu avem loc destul pe pământ.
Poate că nu ne-om fi văzut de treabă
în vieți pe care le-am trăit cândva,
poate că nimeni nu ne întreabă
de vrem să renaștem au ba.
De ce oare am plânge la naștere,
dacă nu am simți ce ne așteaptă?
Nu toate ursitele sunt maștere,
dar toți scâncim din prima treaptă.
Prea amețiți între plăcere și greață,
ne mână înainte un straniu avânt.
Pe unii soarta s-ar părea că-i răsfață,
dar pe toți ne aruncă-n mormânt.
Noi nu avem destul loc pe pământ,
noi nu avem răbdarea copacilor.
Înfiorați la orice pală de vânt,
trecem prin viață ca florile macilor.
Adrian Bucurescu
