vineri, 31 martie 2017

Așa grăit-a Zalmoxis





Din maica Dacia
de ești născut,
te-așteaptă un arc,
o spadă și-un scut.
Le ții în taină
până vei crește,
și clipă de clipă
tu te-nțelepțește!

Nu e bine să uiți
că vei înnopta la capătul
drumului!
Ci până atunci
bucură-te de petalele macilor,
dar să nu-ntorni privirea
când îi scutură vântul!

Aleargă pe urmele iuți
ale cerbilor,
scaldă-ți irișii în roua
mesteacănului!
Din raze de Lună
gătește-ți săgeți în vederea primejdiei
și spadă dintr-o rază a Soarelui!

Și, de-ai crescut
în zariștea Daciei,
și te-ai rostuit
în lamura ei de mărgărint,
iubește, cântă și ostenește
și spune pruncilor basme
frumoase
și-nvață-i să râdă în fața durerii,
să tragă cu arcul în norii furtunii,
să râdă spre limbile negre
ale ceasului rău,
așa cum laptele din sânii femeii
umilește moartea!


                  Adrian Bucurescu

joi, 30 martie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


   




     Geții aveau un regat electiv. Succesiunea din tată în fiu se făcea numai dacă le convenea. Dar istoria nu ne dă niciun exemplu de felul acesta. Pentru că, după cât se pare, își alegeau regii numai când era vorba de un război iminent. Nu trebuie, prin urmare, să ne mirăm că după atâția ani auzim doar de câțiva regi.
     (...) regii și conducătorii lor la început nu erau firește alții decât părinții unei familii mai numeroase, iar supușii lor, propriii lor copii, nepoți, slugi și oameni mai sărmani care nu se puteau hrăni singuri. Căci aceasta este originea oricărei puteri autoritare. După ce a introdus în lume noțiunea de al meu și al tău, s-au înmulțit aceste posesiuni în felul următor. familiile mai mici sau sărace, care își aveau turma și cireada în vecinătatea uneia mai mari și mai puternice, se rugau să fie luate sub ocrotirea acesteia mai mari împotriva vreunora care vroiau să le alunge din ținut și să le ia și puținul ce-l aveau. Primind asistența familiei mai mari, trebuiau la rândul lor să o ajute în lupta împotriva dușmanului. În felul acesta se legau între ele mai multe familii și-l delegau pe cel mai puternic sau mai înțelept dintre ei să le apere cauza fie cu sfatul, fie cu spada. Era așadar câtva timp conducătorul lor, regele lor, ducele lor sau șeful lor, și toți cei din spatele acestuia trebuiau la nevoie să-l apere. Apoi când pericolul era trecut și înlăturat, îl urmau și acasă, dădeau până și copiilor săi, când erau înțelepți și viteji, considerația aceasta și așa s-au născut, între oameni altfel liberi, regatele și conducătorii lor, care uneori, când nu li se dădea cinstea cuvenită și-o asigurau prin forță. Când apoi oamenii care cedaseră prea mult din drepturile lor, au fost siliți să facă din nevoile lor o virtute, au trebuit totuși vrând-nevrând să-l recunoască pe rege.
     Printre Geți găsim în vremea veche că nu aveau regi despotici, ci doar când izbucnea vreun război își alegeau unul în care aveau suficientă încredere, iar dacă războiul mai avea și un sfârșit norocos, le rămânea lor să decidă dacă îl urmează mai departe în tot ce întreprinde sau dacă îi pretind să se justifice.

                       Die Geschihte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen, Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 22 - 23

miercuri, 29 martie 2017

Malinconia






A dat Negru-Vodă un bal
în palatul de cleștar,
cu turnuri de aur
păzit de un verde Balaur,
cu pod de argint
păzit de un Delfint,
cu pod de aramă
păzit de o Mreană.
Ce de curteni cu familiile lor,
o, ce de oaspeți trec prin pridvor,
îmbrăcați în jder și samur,
de la cinci împărății împrejur!
O, toate bolile le au chemat,
numai Malinconia o au uitat!

Iată, Tristețea, Dorul
au trecut pridvorul!
Iată, boier Urât-Mohorâtul
cum își înalță râtul!
Iată și Jelea-fără-de-Leac
vine în luntre pe lac!
Gălbinarea și Fermecătura
vin cu trăsura.
Până și Nenorocul
își caută locul.
O, toate bolile le au chemat,
numai Malinconia o au uitat!

Iată, medelnicerul Trai-Rău
cum vine pe tău!
Până și Uitătura-Piezișă
suie pe costișă.
Vin și Bubele, Plânsurile,
Pagubele, Râsurile,
postelniceasa Mătrăguna,
potrivindu-și cununa,
Tusea și Junghiul la braț
privindu-se cu nesaț.

Încă o perină și un lăvicer,
c-a mai venit un musafer,
comisul Deochiul,
măsurând ochiul.
O, toate bolile le au chemat,
numai Malinconia o au uitat!

Du-te și tu, Malinconie,
treci o apă și-o pustie,
un șes și un munte
și nouă păduri cărunte!
Du-te de la mine,
ca să dai de bine,
și nu te-nturna
la inima mea,
că-i păzită tare
cu trei candele de sare,
untdelemn de Lună Plină
și încă o lină de lumină,
albă licărind,
suflet se numind
și nu se mai veștejind!


                    Adrian Bucurescu

marți, 28 martie 2017

Sublimul Egipt





                Misterele Sfinxului și ale piramidelor

     În ordinea cuceririlor atlante, Egiptul figura ca AEG-YPTUS ”Al Optulea”; cf. latin. hic; haec; hoc ”acesta; aceasta; acesta”; rom. opt; dalmat. guapto ”opt”. Geografic, urma după Sumer. Întru aceasta, Egiptenii au ridicat o droaie de piramide, corpuri geometrice cu OPT laturi, confirmând astfel numărătoarea principatelor. Egiptenii de astăzi scriu ei înșiși, în ghidurile turistice, că marile monumente ale țării lor au fost făurite de Atlanți.
     Am afirmat, într-un episod precedent, că numele divinului întemeietor al Atlantidei, PO SEIDON, se traduce, printre altele, prin ”Cel care stă; Cel Așezat; Care cugetă; Care (se) așează; Care (se) întemeiază”; cf. rom. a ședea; stână; stană ”stâncă”; Stan (n.); lat. sedes ”scaun; bancă; jilț; tron; loc de așezare; lăcaș; locuință; sălaș; sediu; bază; temelie”. Un sinonim al acestui titlu, era VA SILEOS ”Care stă; Care locuiește; Cel Așezat; Cel Împăcat; Cu Mulțumire”; cf. rom. sălaș; ital. salla ”sală”; alban. seli ”sediu”; slav. selo ”sat”; rom. veselie. La Geto-Daci, unde este atestat pe numeroase monede descoperite la Sarmizegetusa, și la Greci, VASILEOS însemna și ”Rege; Împărat; Domn”. Dar, cum am mai văzut și vom mai vedea în cercetarea trecutului, atlanta, limba primordială și poetică, avea mai multe tâlcuri într-o sintagmă, astfel că și titlul imperial, rostit VAS I LEOS, însemna și ”Trup de Leu; Forța Leului”; cf. rom. vas; de vază; piază; lat. basis ”postament; soclu; temelie; talpa piciorului”; rom. leu; lat. leo ”leu”. Dar oare nu așa arată Sfinxul de la Gizeh?




     Nu numai că are trup de leu, dar celebrul Sfinx stă așezat, calm, cu labele întinse, sugerând astfel și celelalte sensuri din titlul de VASILEOS, inclusiv cel de ”Împărat”, căci capul său poartă însemnele de faraon. Au trecut ceva ani de când, vreme de aproape două ceasuri, l-am privit ca vrăjit, simțindu-l divin. Cu siguranță, nu-l voi uita niciodată...
     S-a constatat că Egiptul este plin de piramide, unele în trepte, altele din care s-a păstrat doar temelia, iar altele observate doar din satelit, ascunse în nisip. Piramidele de la Gezeh, cele mai cunoscute, fiind și cele mai spectaculoase, formează un aliniament, de parcă ar vrea să semnalizeze ceva. Dar acesta este și unul din tâlcurile denumirii lor atlante, AEGY P'TUS ”Semne pentru Vase; Semnalizând Navelor; Vizibile pentru Navigatori”; cf. rom. oiagă, uiagă ”vas de sticlă; garafă; clondir”; ș-aică ”luntre”; turc. k-ayak ”caiac”; k-ayik ”caic”; engl. egg ”ou”; rom. pată; vada (se) vedea; butaș; grec. phos, photos ”lumină”; alban. botoj ”a (se) publica”; engl., franc. bit ”bit, unitate de măsură a cantității de informații”. În termeni moderni, am spune că la Gizeh se afla un ...cosmodrom!




     Nu e o fantezie! Însuși titlul de VAS ILEOS mai însemna și ”Trup Înaripat; Vasul cu Aripi”; cf. rom. vasuliu; lat. ala ”aripă”. Astfel VASILEOS se tălmăcea și ca ”Zburătorul; Plutitorul; Navigatorul”; cf. rom. pasăre; pajeră, pajură; vâslaș; vâslă; a vâsli; Vasile, Văsălie (n.); rus. pcela ”albină”.

                                                                                                             Adrian Bucurescu
     

luni, 27 martie 2017

Umbre







     Umilință

Dureroasa împăcare
a îngerului
cu sine însuși

la gândul că e înger.

     Amurg

Ceață deasupra lacului
pește sărind
la nesfârșit
din lac cu verdeață
în lacul de ceață
până se lasă
un amurg de gheață.

     Magie neagră

M-am împrietenit la toartă
cu Cel-din-Baltă.
Are bani și dă de băut.
Aseară de exemplu atât am turnat
în suflet la otravă
încât la vederea icoanei din inimă
brusc mi-am vomat amintirile.
 

                                                             Adrian Bucurescu


duminică, 26 martie 2017

Înălțarea Maicii Prea Curate la Cer


 






     BAZORYO REGHE LENTO MATOSO GHETO. ONIYO OSETO HOTRA CNO ONTELA HYEO CUESI EADO MATOSO DAVO DE TROGHEY S-TREOHOE. PR(Ă)NDU MESYO ENUA SETY NAYSE PROPIEO EDOS. YNYAN DUN COSO ESY ON NUERIE POEU CO MATOSO DAVON HYU ERIE AGUATO SOERE OT OE NIDO TAN A TYO ON BONONIO. BAZORYO SO ENAPOIO REPSO. PAGHYEO A CUSO ESUANE USIEO HOYDA S-R(O)DAN NEOARY DOA CHINOCU ALNE AYON. FU HIEO PRI TORYPO SOROGHY TAAREO.

     Tălmăcirea:

     Frumosul rege a fost născut de Maica Prea Curată. Odată, Acesta, supărat că ceilalți fii mai mari O ajută pe stăpâna gospodăriei, la treabă S-a dus. L-a prânz S-a odihnit Acel Copil Sfânt, apropiindu-se masa. Deodată, din casă ieși o femeie, văitându-se că pe Maica Sfântă a Fiului un vârtej a prins-O, șuierând tare, și din casă a luat-O la Domnul, care O aștepta. Divinul Fiu S-a înapoiat repede. Slujitorii din casă L-au anunțat că a venit (ceva) ca un vârtej și pe Doamna a dus-O din palat, ridicând-o la Cer. A fost Fiul Prea Vrednic mâhnit foarte tare. 


     Notă: În textul dacic se observă o propoziție aproape ca în română: DUN COSO ESY ON NUERIE - Din casă ieși una muiere. Mai poate fi vreo îndoială asupra descendenței românei direct din limba dacă?


                                  Adrian Bucurescu - Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

sâmbătă, 25 martie 2017

Moment zgubilitic







          Dragoste - pacoste 

Cuțu-cuțu, na, Grivei,
Mămăligă dacă vrei,
Dacă nu, o pun în coș
Și-o dau mâine la cocoș.
Dar cocoșu-i mofturos
Și pe față și pe dos:
Vrea mămăliga cu unt
Și tocată mai mărunt,
Ca s-o dea unei găini
Pripășită din vecini,
Care nu-i face ochi dulci
Și mi-l scoate din papuci;
Papucii-s de catifea,
Dar găina tot nu-l vrea,
Cică prea se dă cocoș
Și-i frumos ca un galoș.
Ca atare, într-o joi,
L-a-nșelat cu un rățoi.
Și-au bătut-o rațele,
Ciugulindu-i lațele,
De i-au zburat moațele.
Uite, dom'le, țațele!


                   Adrian Bucurescu

vineri, 24 martie 2017

Buna Vestire


     



Bucură-te, tu, cea plină de har,
Primăvară,
Prea Curată Fecioară!
Domnul este cu tine.
Azi-noapte aripi cu aripi
în cer au fâlfâit,
o boare sfântă au stârnit
și trupul ți-au înfiorat.
Atunci pântecul tău curat
cu polen ți-au fost căptușit.
Binecuvântată ești tu între muritori.
Și iată, vei naște ierburi și flori,
cele mai curate odoare
ale pământului,
ce fi-vor retezate de seceri și coase,
precum fost-au făgăduite Cuvântului.
Bucură-te, tu, cea plină de mister!
Vom învia, pe rând, în cer,
în loc luminat, de verdeață plin,
unde nu e durere,
     nici întristare,
          nici suspin.

                                    Adrian Bucurescu

joi, 23 martie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


       




     (...) Geții mai păstrau încă, pe timpul lui Iordanes, un profund respect memoriei lui Zamolxis și, pentru a da o autoritate mai mare legilor care îi guvernau, ei atribuiau instituirea lor acestui pontif.

                       Pelloutier, Simon, Histoire des Celtes et particulerment des Gaulois et des Germains, Paris, Imprimerie de Quillau, 1771, tom. 8, p. 372

     Deoarece Geții dădeau numele de Zamolxis nu numai Zeului Suprem, dar și șefului druizilor lor, nimic nu ne împiedică să spunem că legiuitorul Geților era un filosof celebru, care primi numele de Zamolxis atunci când i s-a dat demnitatea de suveran pontif al națiunii sale.

                        Pelloutier, Simon, Histoire des Celtes et particulerment des Gaulois et de Germains,
Paris, Imprimerie de Quillau, 1771, tom. 8, p. 362

miercuri, 22 martie 2017

Străinii cu Fața Neagră. Sumerul





          Istoria Atlanților

     Cum s-a văzut într-un episod anterior, SUMER-ul era, în ordinea cuceririi, Al Șaptelea Principat Atlant; cf. rus. semi ”șapte”. În străvechea limbă atlantă, numeralul fusese creat după al șaptelea deget, de la stânga la dreapta, care este arătătorul, SU MER însemnând, printre altele, și ”Arată Calea (Direcția)”; cf. rom. za; alban. sy ”ochi”; rom. a mere (reg.) ”a merge”; alban. marres ”destinatar; adresant”; i shenuar ”indicat”. Totodată însă, SU MER însemna și ”Ochi Negri; Fața Oacheșă”; cf. alban. sy; rom. mură; lat. Maurus ”Maur; Arab; African”; rom. smoală; a smoli; smolit. Sumerienii înșiși își spuneau Sag-Giga, etnonimul însemnând literal ”Poporul cu Fața Neagră”. Semiții le spuneau Șinar, Egiptenii le denumeau teritoriul Sngr, iar Hitiții - Sanhar(a); cf. alban. sy; rom. negru. Pe fostul teritoriu atlant, etnonimul Sngr - Sanhar(a) pare a se fi păstrat doar în italiană, unde zingaro înseamnă ”țigan”. Desigur, Sumerienii nu sunt strămoșii actualilor țigani, aceștia din urmă fiind de origine scytho-iraniană. Istoricul babilonian Berossus scrie că Sumerienii erau ”străini cu fața neagră”.


                                                             Metropolă sumeriană

     Miezul Sumerului, până la cucerirea de către Semiți, a fost între fluviile Tigru și Eufrat, unde actualmente se află Irakul. Trecem deocamdată peste primele șase principate, întrucât, rămânând mai mult decât Sumerul în componența Imperiului Atlant, au vorbit multă vreme aceeași limbă, urmașele ei fiind numite astăzi ”limbile indo-europene” sau ”limbile indo-germanice”. După obținerea independenței celui de-al șaptelea principat, sumeriana s-a dezvoltat izolată, deoarece nu este înrudită cu nicio altă limbă, nici chiar cu cele vorbite în regiunile învecinate: ebraica, akkadiana, babiloniana, asiriana, toate acestea fiind limbi semite. Cultivată în cadrul unei culturi și civilizații excepționale, sumeriana s-a vorbit până prin veacul al XVIII-lea î.e.n., fiind treptat înlocuită de akkadiană. Totuși ea a mai fost întrebuințată ca limbă religioasă, literară și științifică, în Mesopotamia, până căte sfârșitul primului secol al erei noastre.


                                                                       Oraș sumerian

     Istoricii semidocți sau obedienți, latinomanii în general, fac deseori haz de ideea că din Dacia a pornit civilizarea lumii. Drept e că și cei care vântură această teorie nu prea aduc dovezi în acest sens. A venit vremea ca argumente de netăgăduit să le dea peste nas istoricilor oficiali, care, hrăniți de poporul român, nu fac decât să-l ponegrească. Iată, de pildă, cuvinte europene, cele mai multe - românești, în limba sumeriană!
     ABA ”lac; mare”; cf. rom. apă; a bea; ABBA ”tată; mai mare; strămoș”; cf. rom. ava ”titlu adresat călugărilor mai în vârstă”; aba; ADA ”tată; strigăt; cântec”; cf. got. atta ”tată”; lat. oda ”odă”; AGA ”diademă; cerculeț; coroană; turban”; cf. rom. ochi; agă ”comandantul poliției”; germ. Eiche, engl. oak ”stejar”; AMA ”mamă”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; lat. amo ”a iubi; a îndrăgi”; AMARU ”distructiv; potop”; cf. rom. amar; omor; a omorî; ARA ”a străluci; a se înflăcăra; luminos; clar; lustruit”; cf. rom. aur; alban. ar ”aur”; AZU, IAZU ”apă”; cf. rom. iaz; Iza (râu); alban. uzo ”mastică, uzo”; BAD ”urcare; ascensiune; fortăreață; dificultate; greutate”; cf. rom. bade; pat; pod; vodă; BAL ”dușmănie; inamici”; cf. rom. bală; boală; pală ”spadă”; lat. bellum ”război; luptă; bătălie”; belua ”animal; bestie; brută; monstru”; BANDA ”sprijin; suport”; cf. rom. punte; BAR ”alb; a lumina; a străluci”; cf. rom. băl ”alb”; pară (de foc); lat. purus ”pur; curat”; grec. pyr ”foc”; BARBAR ”străin”; cf. rom. varvar (arh.) ”străin; sălbatic”; BIR ”echipă; grup; a înflăcăra”; cf. rom. văr; arom. fară ”familie; neam; speță”; rom. pară (de foc); BURU ”a străpunge; a perfora”; cf. rom. a vârî; DAB ”a încătușa”; cf. rom. dubă; DAG ”sclipitor; pur; curat”; cf. rom. duh; germ. Tag, sued. dag ”zi, ziuă”; DALLA ”evident; excelent”; cf. geto-dac. Thales - epitet al lui Zalmoxis”; rom. deală ”lucru; treabă”; DAR, DARA ”vag; înalt”; cf. rom. dar; tare; tărie ”cer”; a dura; zori; zare; DIRIG ”superior; surplus”; cf. rom. darac; a dărăci; a drege; a toarce; întreg; targă; Turca - personaj zoomorf, cu rol principal în obiceiurile de Crăciun; lat. dirigo ”a pune în linie dreaptă; a alinia; a determina; a trasa; a reglementa;; a ordona; a conforma”; DUG ”a vorbi; ordin; comandă; a cânta; vorbire”; cf. rom. a zice; lat. dico ”a zice; a exprima; a spune; a menționa”; DUL ”movilă; morman; sanctuar”; cf. rom. deal; EREȘ ”cunoaștere; inteligent”; cf. rom. a se hârși; a urzi; hireș; lat. haeresis ”școală filosofică; doctrină; sectă; profesiune”; erus ”stăpânul casei; patronul; proprietarul”; ERIM ”trezorerie; depozit; comori”; cf. rom. aramă; iremă (arh.) ”inimă”; GABA ”sân; cufăr; latură”; cf. rom. cupă; cap; GAL ”mare; grozav”; cf. rom. cal; culă; gulie; alban. gjel ”cocoș”; GALLA, GULLA ”un demon”; cf. rom. hulă; a huli; Hală - ființă monstruoasă, din mitologia română; a (se) închila; a (se) îngăla; GAM ”declin; înclinare; moarte; adâncime”; cf, rom. a îngăima; lat. comma ”mică secțiune a unei perioade; inciză; virgulă; cezură”; GHEME ”femeie; servitoare”; cf. rom. ham; a (se) înhăma; grec. gamos ”căsătorie”; GHIR ”nobil; civilizat”; cf. rom. chir ”domn; jupân”; GUB ”a purifica; a curăța”; cf. rom. cofă; GUD ”cuib”; cf. rom. cot ”cartier”; GUM, KUM ”mortar”; cf. rom. humă; GUNU, GUN ”loc; a decora cu culori”; cf. rom. han; a căni; GUR 1. ”a protesta; a contrazice”; cf. rom. câră; hâră; a face gură; 2. GUR ”sferă; cerc; buclă”; cf. rom. horă; GURIN, GURUN ”fruct; bacă; floare; hrană”; cf. rom. corn, coarnă (bot.); crin; carne; hrană; a (se) hrăni; grâne; GEȘTA ”Șaizeci”; cf. alban. gjashte, rus. șesti ”șase”; HAB ”rău mirositor”; cf. rom. coabe; a cobi; hibă; HUL ”rău; urât; dușmănos; răutăcios”; cf. rom. hulă ”a huli”; ID ”râu; canal principal”; cf. rom. ud; a uda; alban. ujt ”apă”; IGI ”privire; față; aspect; a arăta”; cf. rom. aici, ici; rus. oci ”ochi”; KADRA ”cadou; mită”; cf. rom. a se gudura; KAL ”excelent; prețios; valoros”; cf. rom. cal; grec. kallos ”frumos; estetic”; KUKKUS, KUKKUZ ”un fel de făină”; cf. rom. cocă; gogoașă; KURKU ”milostivire; abundență”; cf. rom. a încărca; KUȘ ”devastare; distrugere”; cf. rom. câș; goz ”gunoi”; Guzu (n.); LAL ”deficiență; minus”; LALLA ”deficit; deficiență; a infecta”; LUL ”mincinos; minciună; faptă rea; fals”; cf. rom. lălâi; a (se) lălăililă ”prost; leneș; molâu”; LAM ”abundență; splendoare”; cf. rom. lume; MAH ”a fi sau a se face mare; înalt; exaltat; mare; elevat; sublim”; cf. rom. mac; Mihu (n.); lat. magus ”preot; vrăjitor”; grec. megas ”mare”; MUD ”toc; mâner; întuneric; vag”; cf. rom.  mut; NAB ”ocean; cântăreț”; cf. rom. năboi ”puhoi; torent”; a năboi (despre ape) ”a se revărsa; a inunda; a potopi”; snoavă; NAM ”destin; prinț; nobil”; cf. rom. nume; a numi; de neam; NIGEAR ”o cameră întunecoasă”; cf. rom. negru; negură; a se înnegura; negară; NIN ”regină; amantă; proprietăreasă; doamnă”; NUNUS ”femeie”; cf. rom. nană; NISI, NISIG, NISSA ”frumusețe”; cf. rom. naș(ă); alban nuse ”mireasă; noră”; nuske ”amuletă; talisman; mascotă”; NUN ”prinț; nobil; maestru; mare; profund”; cf. rom. nene; nun(ă); PAB ”tată; frate; om; conducător”; cf. rom. popă; lat. papa ”tată; episcop; papă”; papas ”pedagog”; RIG ”listă; cartier de temple; a acorda”; cf. rom. rugă; a (se) ruga; rigă; SED ”repaus; a fi calm”; cf. rom. a ședea; SILA ”a tăia; a diviza; a penetra”; cf. rom. sulă; SUD ”îndepărtat; la distanță; lung (durată); a fi lung; a se prelungi”; ȘIT, ȘITA ”a măsura; număr; a calcula”; cf. rom. sută; ȘIDI ”arhitect; zidar”; cf. rom. zid; a zidi; ȘAB ”oală; găleată; navă; mijloc; tijă”; cf. rom. șip; ȘEM, ȘIM ”iarbă mirositoare; lemn mirositor; rășină; parfum”; cf. rom. ismă; TUN ”înfrângere; a masacra”; cf. rom. tun; a tuna; ULUTIN ”atractiv; obținere de atenție”; cf. rom.a oltăni ”a vaccina”; a oltoni ”a altoi”; aldan ”cânepă de toamnă”; Oltina (loc.); UMMUD ”burduf (din piele de capră); sac cu apă”; cf. rom. umed; omăt; omidă; URGU ”ferocitate; furie”; cf. rom. urgie; URU ”viteaz; puternic; inteligent”; cf. alb. ari ”urs”; grec. oros ”munte”. Lista cu asemănările între cuvintele europene și cele sumeriene este cu mult mai lungă, dovadă că se trag din același izvor.


                                                         Scenă sacră și scriere cuneiformă

     Civilizația Sumerului era prezidată de un spirit blând. Ca toate popoarele din Primul Imperiu Atlant, Sumerienii erau un neam pașnic, conducătorii lor se lăudau cu fapte din vremuri de liniște și pace înălțarea unor temple și săparea unor canale de irigații mai cu seamă - toate lucrările la care luau și ei parte laolaltă cu întreaga lor. În vremuri de restriște, ostașii sumerieni se remarcau prin vitejie și jertfire.


                                                                   Ostași sumerieni

     Toate miturile acestei țări amintesc de religia și legendele atlante. Particularitatea culturii sumeriene este scrierea cuneiformă.

                                                                                                           Adrian Bucurescu

marți, 21 martie 2017

La lină fântână





În descântece grele și vechi am crescut,
de diochi, de boleșniți, de ducă.
În blesteme fierbinți, ce usucă
omul viu, în colinde am crezut.

Și drăgaice prin lanuri pe luncă
am zărit; paparude și știme am văzut,
și argintul cel viu umblând prefăcut
și trimis cu durere și ură adâncă.

Și-am ursit Caloianul s-aducă
peste seceta mea lacrimi noi de băut,
și strigoii am știut cum se-alungă.

Dar și-n apă vie când fost-am lăut,
pe mal o nălucă a dat să plângă,
și steauă pe umeri atunci mi-a căzut,

și-am știut, am știut, AM ȘTIUT!


                                      Adrian Bucurescu

luni, 20 martie 2017

Cei Doi Prea Curați





          Tăblițele dacice de la Sinaia

     DOALO MATO ELYGELO DAVO GETO A PLOCIO OYD OL OTOAZTO ZOE. A LEMO OTAZDO POELO EL YGELUE LOLO GELATEL. OLTEA LUOZO LYHA ELTA. O LOLA ZOE O NAPOE. MELT OMY ZOE PEOLHOYO OLO O VADO LO VOELYVOITO. MATO ELYGELUO DAVO GETY HOL.




          Traducerea:

     Cei Doi Prea Curați din Țara Geților pe bătrâni îi ascultau povestindu-și viața. Și lumea spune că I-a născut O Curată Fecioară într-o iarnă. Oltea I-a născut într-un loc înalt. Și Domnița trăia printre Napai. Mulți oameni au trăit frumos, cum i-au învățat Voievozii. Prea Curații Țara Geților o apără.
 

                    Adrian Bucurescu, Taina tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

duminică, 19 martie 2017

Călător prin flori de vișin și cais


       



Pentru toate câte-au fost să fie,
pentru când Prier pândea-n grădină,
pentru zbuciumul zvâcnind ca o stihie
și pentru cruzimea din lumină,

Doamne, cum să-Ți mulțumesc eu nu prea știu,
poate doar să-i rog pe Geții mei
să m-arunce-n suliță de viu
și să mă bocească zâne trei:

Una să descânte de drum greu,
alta de iertare dinspre patimi,
iar a treia - de norocul meu,
lin stropindu-l c-un căuș de lacrimi.

Ci în zorii de Mânicătoare,
pe când roua scânteie-a senin,
să mă pregătească de plecare
cu un ort legat cu fir de in.

Și așa, spălat de pulbere,
aripi mari pe umeri să îmi crească,
și nimic și nimeni să îmi tulbure
aventura mea suprafirească.

                           Adrian Bucurescu





         În amintirea ultimului Mare Maestru al Ordinului Solomonarilor, Col. Dr. Gheorghe Bucurescu

sâmbătă, 18 martie 2017

Mărturii despre Geto-Daci






     (...) regele îl asocia pe (...) pontif la guvern și (...) numele său se găsea în fruntea tuturor edictelor, alături de acel al suveranului. El mai purta și numele de zeu, fiindcă acest titlu era atașat demnității sale și fiindcă Geții primeau răspunsurile sale ca pe niște oracole ale zeului însuși, al cărui reprezentant era.

                           Pelloutier, Simon, Histoire des Celtes et particulierment des Gaulois et des Germains, Paris, Imprimerie de Quillau, 1771, tom. 8, p. 361 - 362

     Dualitatea guvernamentală care a existat în timpul vieții (lui Zalmoxis) a continuat și după moartea sa. Autoritatea a rămas împărțită între două personaje remarcabile, regele, suveranul temporal, și pontiful-zeu, urmașul lui Zalmoxis, pe care îl continua într-un anume fel în divinitate și în menire. Acest mod de guvernare pare să fi durat fără întrerupere până la cucerirea romană. Acțiunea lui Theos nu se exercită numai în sfera religioasă. El avea un rol politic considerabil.

                           Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris,Ernest Leroux, 1886, p. 42 - 43

     

vineri, 17 martie 2017

Moment zgubilitic






          Șah mat la Cuca Măcăii

Baru-i bar și bara-i bară,
Mândra-i mândră și la țară.
Calu-i cal și cala-i cală,
Și nu-mi zice nimeni ”Scoală!”

Dar, de-oi zice dumneata,
Poate că m-aș corecta
Și-aș scrie și eu frumos,
Să-i fiu țării de folos...

De pildă, pozna cu răii
Din satul Cuca Măcăii,
Unde-am tras și eu în gazdă,
După ce m-am dat pe brazdă...

Foicică jar și scrum,
Cine-a pus cârciuma-n drum?
C-aseară m-am dus în sat,
La femeie cu bărbat -

O sută de pumni am luat.
Bine-au făcut că mi-au dat
Și cu vârf și cu-ndesat,
Că nimeni nu m-a chemat.

Pe mine m-au omorât,
Dar cu calul ce-au avut?
Aoleu și of și ah,
Păi, cu calul jucam șah!

Și-uite-așa, fără bălanul,
S-a dus naibii cincinalul...


                Adrian Bucurescu




joi, 16 martie 2017


     Tăblițele dacice de la Sinaia




         <  Puii >

     PUAI O YHTA EU LUESO MUELO ON ZONTO RIOMUNO ZO NOBALIE A OEDOLO PATRAO.

     Tălmăcirea:

     Puii la Apa cea Vrăjită au crescut, Ei fiind luminați din cer de Sfinții Puternici.

     Lexic:

PUAI - ”puii”;
O YHTA - ”la apa”; cf. alban. ujt ”apă”; grec. ichtios ”pește”;
EU LUESO - ”cea fermecătoare; cea vestită”; cf. lat. laus ”laudă; elogiu; stimă; merit; calitate”; rom. lăuză; leșie; iliș ”hrană”;
MUELO - ”au crescut”; cf. rom. mal; alb. mal ”munte”;
ON - ”ei”; cf. rom. unii; rus. oni ”ei”;
ZONTO - ”fiind”; cf. rom. sunt, lat. sunt;
RIOMUNO - ”luminați; strălucitori”; cf. rom. lumină; a (se) lumina; rumen; a (se) rumeni; romaniță;
ZO NOBALIE - ”din cer”; cf. lat. nebula ”nor”; rus. nebo ”cer”;
A OEDOLO - ”de sfinți”; cf. rom. idol;
PATRAO - ”puternici; forță”; cf. rom. piatră; vatră.

                  Adrian Bucurescu - Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

   

   

     

miercuri, 15 martie 2017

De-aș trece lacul


       


Mă simt și eu, prin naștere și moarte,
dator să mă apuc cândva de rele,
dar nu știu cum se face că am parte
de un destin ce nu vrea să înșele.

Lucid străbat până-n amurguri anii,
visând să trec spre Înviere lacul.
Să nu-mi ceri, Doamne, să-mi iubesc dușmanii,
că doar nici Tu nu îl iubești pe dracul!

                                                                                    Adrian Bucurescu

marți, 14 martie 2017

Enigmaticul Orichalc





          Istoria Atlanților

     După spusele lui Platon, din dialogul ”Kritias”, cel mai prețuit metal la Atlanți era orichalcul: ”Deși le soseau de afară numeroase lucruri, datorită întinderii puterii lor, totuși insula însăși împlinea mai toate nevoile de îndestulare a vieții, pe întâiul loc fiind tot ce ținea de metale, fie ele tari, fie care se pot topi, scoase din pământ de industria mineritului, ca să nu mai vorbim de acela căruia azi nu i-a mai rămas decât numele, dar care în vremea aceea avusese nu doar nume, ci și tăria sa însăși, iar în multe locuri din insulă era dezgropat din pământ: vreau să spun - orichalcul, care, afară de aur, era cel mai prețios dintre metalele cunoscute în epoca aceea; (...) Cât privește interiorul (sanctuarului lui Poseidon - n. n.), acesta se înfățișa cu un tavan căptușit în întregime cu fildeș, stropit cu aur, argint și orichalc, cum și o îmbrăcăminte de orichalc pentru tot ce se mai vedea acolo, adică pereți, coloane, dușumele; (...) Pe de altă parte, cât privește autoritatea unor regi asupra altora, ca și legăturile dintre ei, toate acestea se supuneau poruncilor purcese chiar de la Poseidon, așa cum le transmisese prin obiceiul pământului și printr-o inscripție pe care cei dintâi dintre ei puseseră să o graveze pe o stelă de orichalc, ridicată în centrul insulei, în sanctuarul lui Poseidon.”
     La Greci și la Romani, orichalcos, respectiv aurichalcum sau orichalcum, însemnau ”alamă”. Fiind un aliaj, alcătuit din aproximativ 80 % cupru  li 20 % zinc, alama n-avea cum să fie dezgropată din pământ, cum scrie Platon. Așadar, orichalcul era altceva. În limba atlantă, O RICHAL COS avea mai multe tâlcuri, unul fiind ”Care conține (acoperă) Corpuri (Forme)”; cf. rom. o - pron.; geto-dac. ARGELLA ”argea; locuință subterană”; rom. raclă; coajă; gușă; caș; chesea, chisea ”pungă; vas pentru dulcețuri”; coș; alban. goce ”scoică; stridie”; gje ”lucru; obiect”; kusi ”oală”. Acest sens este și primul indiciu că misteriosul ORICHALCOS era de fapt chihlimbarul, care prezintă pentru paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile de fosile, adică de corpuri, conservate perfect în timp de milioane de ani în masa rășinoasă.


                                                             Gâze păstrate în chihlimbar

     Cum limba primordială era foarte bogată în sinonime și omonime, ORICHAL COS se putea tălmăci și prin ”Obiect de Împodobit; Lucru Minunat; Obiect Sacru”; cf. rom. arcalie ”vitalitate; sănătate”; arcaliu ”om influent; cu credit; protejat”; lat. oraculum ”oracol; răspuns dat de zei; profeție; prevestire; loc sacru; sanctuar; sentință; maximă”; rom. coș; alb. gje ”lucru; obiect”. Această traducere lămurește tot ce spune Platon cu privire la importanța orichalcului pentru Atlanți.



                                                           Mărgele de chihlimbar

     În fine, iată și alte tâlcuri: O RICHAL COS ”Un Corp Strălucitor (Poleit); Un Lucru (Obiect; Odor) care luminează”; cf. rom. o (nr.); lucoare ”lumină; lucire; strălucire”; a licări; lat. auriger ”purtător de aur”; regalis ”de rege; regal; regesc”; rogalis ”de rug; pe rug”; rom. coș; coajă; alban. gje. Din RICHAL COS ”Corp Luminos”, prin intermediul unor forme ca *RICHULICI < *RICHĂLECS, româna a moștenit licurici. Și, ca să fie limpede că Orichalcul era chihlimbarul, iată și o ultimă interpretare a termenului: O RICH AL'COS ”O Piatră Prețioasă”; cf. rom. o; latin. rocca ”rocă; piatră”; ital. roccia, franc. roche ”stâncă”; rom. a alege; alac ”o specie de grâu foarte rezistentă”; helge ”hermelină; hermină”.
     În Nordul Depresiunii Pătârlagele, județul Buzău, se află Colți, o comună mai aparte, pe teritoriul căreia se găsesc stranii adăposturi rupestre, religioase și laice, precum și un Muzeu al Chihlimbarului, unic în țară. Din străvechime, localnicii au avut cultul acestei nestemate, și, în veacul trecut, îi dăruiau fiecărui străin care trecea pe acolo pietricele de chihlimbar. La un moment dat, prin 1970, au impresionat și autoritățile, care au premiat comuna. Inteligenți, cu banii luați ca premiu cei din Colți au turnat temelia casei ce avea să fie un muzeu de renume. Chiar și în zilele noastre, ei poartă, la gât sau la mână, pietricele de chihlimbar, ca talismane, care, după spusele lor, aduc noroc, feresc de rele și vindecă anumite boli. Este important, pentru noi, Românii, să știm că varietatea de chihlimbar din țara noastră, se numește rumanit.


                                                          Colți. Muzeul Chihlimbarului

     Istoria extragerii și prelucrării chihlimbarului în Țara Românească se pierde în negura vremurilor. Însă întâia informație scrisă în această privință este de la anul 1578, când Mihnea Vodă și soția sa, Doamna Neaga, înzestrează biserica din Aluniș, sat care actualmente aparține de comuna Colți, cu o ușiță încrustată cu chihlimbar.
     Răstimpul de înflorire a rumanitului începe la 1927, când din minele de la Colți se extrag 158 kg de chihlimbar. Inginerul Dumitru Grigorescu, de care se leagă epoca de aur a chihlimbarului românesc (1927 - 1937), i-a oferit personal reginei Marii Britanii, Mary, soția regelui George al V-lea, un medalion de chihlimbar în care erau conservate insecte. În 1948, minele de la Colți au fost închise.


                                                          Orichalc de Colți

     Coroana de Chihlimbar a Pământului este formată dintr-o pânză care traversează Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Polonia, regiunea Kaliningrad,,Țările Baltice, chiar fundul Oceanului Înghețat. La un moment dat, această rețea se împarte în două ramuri: una merge spre Nord, iar cealaltă, spre Sud. Toate aceste zone, ca și Depresiunea Pătârlagele, intrau în componența Primului Imperiu Atlant, asigurând din plin înzestrarea cu magicul orichalc a templelor, palatelor și oamenilor,
     În pământul de la Colți se mai găsește și astăzi chihlimbar. Localnicii cred că îi aduce noroc găsitorului. Acesta poate să-l dăruiască sau să-l păstreze pentru sine. Cel care îl dăruiește vestește o căsătorie, după ideea că inelul, brățara, colierul, fiindcă formează un cerc complet, reprezintă la un loc o unire, o legătură trainică și pot semnifica chiar familia. Inelul împodobit cu chihlimbar arată cât de mare va fi iubirea care va veni. Această nestemată este un semn de bine, îndeosebi pentru femei.


                                                         Gheorghe Cârstian, ultimul meșter în orichalc

     În mitofolclorul de la Colți, chihlimbarului i se mai spune și Piatra Soarelui. Nu degeaba prețuiau atât de mult Atlanții această nestemată. Cercetătorii moderni au constatat că, prin prisma calităților sale electrostatice și aromatice, chihlimbarul creează în jurul său un microclimat deosebit, ce umple tot spațiul interior al locuinței și înlătură bacteriile. Se spune că, în asemenea locuințe, oamenii se pot elibera de stres și își pot reface forțele.
     Am tot fost pe urmele Atlanților, în România și în țări străine. Pa Colți am trecut de câteva ori, spre a cerceta cât mai profund fascinanta istorie a orichalcului. Acolo am avut privilegiul să-l cunosc pe ultimul meșter în chihlimbar, Gheorghe Cârstian. Între timp, a plecat pe Celălalt Tărâm. Trecuse de 80 de ani și, din pricina problemelor de sănătate, nu mai lucra de cinci ani. Lucrase de toate la viața lui. A fost nu numai arhitect al frumoasei case ce adăpostește Muzeul Chihlimbarului, ci a lucrat la ea și ca tâmplar și zidar. Printre alte informații obținute de la acest meșter de seamă, a fost și aceea că, în anul nașterii lui, 1924,cea mai mare piatră de chihlimbar de la Colți, de 3.400 kg., în formă de vioară, a fost descoperită de un consătean, Ion Tulbureanu. Ce de orichalc, de toată frumusețea, trebuie să fi fost, în Depresiunea Pătârlagele, acum câteva milenii, în vremea înfloririi Atlantidei!

                                                                                                        Adrian Bucurescu

luni, 13 martie 2017





               Lansare de carte, la Biblioteca din Amara

Vatra fără de pavăză




Era o noapte de mătrăgună,
Fără odăjdii, fără de Lună,
Și niciun greiere nu greiera.
Moartea pe drumuri cutreiera.

Care cocoș da a cânta
Moartea pe dată îl decapita.
Iar eu visam la patria mea
Și, zău, nu știam ce e cu ea.

Căci pocitănii îi dau târcoale,
Și ea nu are cămașă de zale,
Nici coif, nici scut, nici sica dacă,
Iar pocităniile o atacă.

Și noi, fiii ei, dormim adânc,
Deși ni se zbate ochiul stâng;
Cocoșii, sărmanii, nu ne mai trezesc,
Luna și stelele nu mai lucesc

Și niciun greiere, încalte, nu greieră,
Iar Moartea pe drumuri cutreieră.


                             Adrian Bucurescu

duminică, 12 martie 2017

Mărturii despre Daci



     La întrebarea: Ce formă a avut Imperiul Dacilor? Răspunsul (este) monarhică, adică un regat, sau principat.

                                    Huszti Andras, O es ujj Dacia, f. 1, 1791, p. 9

     (...) Dacii formau, la venirea lui Traian, o națiune relativ civilizată, supusă unei guvernări puternic impregnate de o teocrație războinică și prezentând, sub raport religios și moral, numeroase afinități cu Galii din timpul lui Caesar, cărora le era superioară prin cultură și civilizație.

                                     Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 57



sâmbătă, 11 martie 2017

Moment zgubilitic





          Donul neliniștit

Măi cazace, căzăcele,
Ce cați noaptea prin argele?
N-ai habar de cucuvele
Și nu-ți pasă de manele,
Nici de Nicoară Potcoavă,
Care doarme în otavă.
Nu-ți pasă, dar pasămite
Tot te scoate din sărite
Că din stepă se arată
Taras Bulba și-a lui ceată,
Tocmit de Petru Movilă,
Într-o pasă slavofilă,
De vodcă să n-aibă milă,
Până la ultima grilă.

O, viteaz zaporojean,
Cu mustăți de leuștean
Și pletos ca o măslină,
Ascultă-aici o bîlină:

Citit invers, un cazac
E cazac, ca un capac,
Care pufăie prin toartă
Până ce o face fiartă,
Iar cazacul opărit
Cade-n Donul liniștit.
Dar, sfidând curentul fauve,
Mi-l salvează Șolohov.
Iar cazacu-i ține partea,
Căci chiar Mișa a scris cartea,
Orice-ar zice precupeții
Și-oricât ar bârfi procleții.

Of, de tine, Șolohoave,
Se spun atâtea brașoave
Încât Donul, bine uns,
A-nceput să curgă-n sus!


                     Adrian Bucurescu


vineri, 10 martie 2017

Mărturii despre Daci


 




     Conform mărturiilor lui Herodot, ale lui Tucidide și ale altor autori din Antichitate, la Traci se ridicase de acum o clasă a nobilimii. Tucidide numea această clasă ”Ghenaioi”, adică ”nobili”, iar Herodot îi numea ”Endaimdues” - adică ”bogați”. La Daci nobilimea era cunoscută sub numele de ”Tarabostes”, ceea ce în limba latină se traducea prin pileati (cei care poartă căciulă) sau în limba greacă ”Piloforoi” (cei care poartă o căciulă mițoasă). La Traci poporul de rând nu poartă nimic pe cap și în termenii latini se numeau Capillati, adică ”pletoșii”,  în limba greacă ”Hometai”, ”săteni”, ”coloniști”. Pe Columna lui Traian sunt înfățișați și unii și alții.

                                 Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U. R. S. S., 1945, p. 50

joi, 9 martie 2017

De Alexii




Sculați, gâze, nu durmiți,
Vremea-i să vă dezmorțiți!

Soarele de-acum e mai frumos
Și pletele-i atârnă până jos,
Pieptănate, clătinând cu totul
Gerurile, gheața și omătul.

Sculați, gâze, nu mai așteptați,
Vremea e să înviați!

Pentru jindul vostru de-o iarnă
Florile mese o să aștearnă,
Cu nectar împărtășindu-vă,
Cu petale ferindu-vă,
Pe voi, alde Fără-Cuvântului,
Lacrimi vesele ale pământului.


                             Adrian Bucurescu

duminică, 5 martie 2017

Cultul Taurului la Atlanți




   
     Specialiștii afirmă că bourul a fost domesticit în mileniul VI î.e.n., care este și epoca înfăptuirii și înfloririi Imperiului Atlant. Descendenții speciei Bour sunt taurul și vaca de astăzi. Înfățișat în multe picturi rupestre, bourul era considerat animal sacru, Taurul Lunar fiind asociat chiar cu Men, Zeul-Lună. Pe atunci, bourul, zimbru și taurul aveau aceleași denumiri. Din relatările lui Platon, se înțelege că taurii erau consacrați lui Poseidon, primul conducător al Atlanților. Oricum, în cultura Cucuteni, apărută la începuturile și pe teritoriul Atlantidei, în N-E României și în Ucraina de astăzi, taurul este bine reprezenta, fiind un simbol al forței și al belșugului.


Taur pe roți. Cultura Cucuteni

Cultul taurului a fost moștenit și de Daci, urmași ai Atlanților. Astfel, unul dintre cele mai vechi temple de pe teritoriul României, și chiar al Europei, este considerat a fi cel descoperit la Parța-Șag, în județul Timiș. Pe părțile laterale ale altarului acestui lăcaș sacru au existat basoreliefuri. În aceeașiîncăpere, s-au mai descoperit un cap de taur modelat în lut și altul în basorelief, pictat în roșu ș
 și încrustat în alb.
     În dialogul ”Kritias”, Platon descrie și una dintre ceremoniile religioase ale Atlanților: ”După ce se dădea drumul unor tauri în țarcul sfânt al lui Poseidon, regii, rămânând singuri, înălțau rugi Zeului ca acesta să primească victima care-i va fi pe plac.după aceea, ei porneau la vânătoare, fără arme de fier, doar cu suliți și arcane. Apoi, acela dintre tauri care fusese prins era dus lângă stelă și înjunghiat lângă partea ei de sus, în vreme ce ei jurau pe inscripție. Pe lângă legea lui Poseidon, stela mai cuprindea și formula unui jurământ care prevestea mari nenorociri celui care l-ar fi trădat. Când, deci, după sacrificiul împlinit potrivit cu legile lor, ei închinau toate mădularele taurului al cărui sânge îl amestecau într-un crater, aruncau apoi un cheag de sânge asupra fiecărui mădular, după aceea îl azvârleau în foc, împlinind astfel curățirile în jurul stelei. Mai departe, scoțând cu căni de aur sânge din crater și, cu sângele scos astfel, făcând libațiuni pe flacără, ei jurau să hotărască potrivit cu legea astfel gravată pe stelă, să pedepsească pe acela dintre ei care ar fi încălcat dinainte unele puncte, să nu încalce cu bună știință în viitor niciuna dintre poruncile inscripției, să nu poruncească vreodată nimic din ceea ce nu s-ar potrivi cu hotărârile Părintelui lor, mai mult, să nu se supună niciodată altor porunci decât ale lui. După ce făceau acest legământ, pentru dânșii, ca și pentru urmașii ce aveau să se nască din ei, fiecare bea ce mai rămăsese din cană, iar cana o așeza ca prinos în sanctuarul Zeului, apoi fiecare se ducea la cina și îndatoririle sale.” O astfel de ceremonie apare și pe un fragment ceramic de Cucuteni.


                                             Tauri, într-o ceremonie religioasă. Cultura Cucuteni

     Grație însușirilor sale magice și războinice, bourul-taur era și nume masculin trac, sub forma BOURIS, precum și numele unui trib dacic, BOYROI. Toate cuvintele românești moștenite de aici evocă însușirile acestui animal închinat lui Poseidon: bour; boier; baier ”amuletă; talisman”; a boura ”a îndrepta; a înălța; a ridica”; faur; a făuri; fiară; fier; cf. alban. vijor ”liniar”; got. wair ”bărbat”.


                                           Statuie antică, reprezentându-l pe Poseidon

     Dar acestea erau și însușirile primului rege al Atlanților, Poseidon! Celebrul trident, cu care apare mereu în imaginile din Antichitate, are vârful unei sulițe între două coarne de taur, ceea ce simbolizează și înfrângerea fiorosului animal, dar și domesticirea lui, datorată tot întemeietorului divin al  Atlantidei.
     Prin calitățile sale magice, zimbrul de pe un scut dacic, descoperit la Piatra Roșie, avea cu siguranță menirea de a-l apăra pe războinicul care îl mânuia.


                                               Scutul dacic de la Piatra Roșie

     Sacralitatea atribuită bourului explică și de ce, în unele colinde românești, acesta poartă în coarne chiar leagănul pruncului Iisus, iar alteori al fetei colindate. Iată o variantă:
Vine Marea cât de mare,
Dar de mare, țărmuri n-are.
     Asta-i sara de Crăciun.
Dar de lină, țărmuri mână,
Dar de tot cine-o adună?
O adun-un bour sur,
Cu coarnele de taur.
Da-n coarne ce leagănă?
Leagănă un legănuț,
Legănuț de păltinuț.
Dar în el cine-i culcat?
E Iisus înfășurat...
     Atenție: bourul din colind stăpânește Marea Neagră, precum odinioară Poseidon!
     În acest sens, istoria cu voievodul Dragoș și zimbrul vânat, consemnată de cronicarul Grigore Ureche în ”Letopisețul Țării Moldovei”; dacă va fi fost adevărată, e posibil să se fi datorat direct tradițiilor atlante descrise de Platon.


                                                                Herbul Moldovei

     Este limpede că și stema Moldovei, reprezentând un cap de bour, flancat de Soare și de Lună, care fuseseră divinitățile primilor Atlanți, este tot un simbol sacru, moștenit de la îndepărtații și fascinanții strămoși ai Românilor.

                                                                                              Adrian Bucurescu

     

Ultima vamă





Eu nu am ținut neapărat
să scriu poezii paroxistice
și nici n-am gândit că, în plus,
mai sunt și din cale-afară de mistice.

Dar, de aceea, mutanții ce au
pâinea și cuțitul în mână
m-au înfruntat și m-au surghiunit
din cultura română.

Ce-i drept, cândva am găsit
o pană de înger picată-n cărare,
și, înmuind-o de-a dreptu-n azur,
am scris poezii de mirare.

Mare pagubă de n-oi rămâne
în manuale școlare înscris!
Nu-mi pasă. Voi scrie semeț,
căci mă învrednicește un vis:

se face că ajung la ultima vamă
și aud spre străjeri al Cerului grai:
- Băiatul acesta e mistic.
Lăsați-l să intre în Rai!


                             Adrian Bucurescu

sâmbătă, 4 martie 2017


     Moment zgubilitic




          Transfer în interesul serviciului

Doi câini cu covrigi în coadă
Tam-nisam se iau la sfadă:
Unul, c-ai lui sunt cu mac
Care la clienți le plac,
Altul, c-ai lui sunt sărați,
Doar pentru clienți rasați.
Când, deodată, pac, hingherul
Vine și le dă transferul.
Dar, decât s-ajungi mănuși,
Mai bine cinci ani la ruși!

                                           Adrian Bucuresscu

vineri, 3 martie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


    



     Regele și pontiful se alegeau din clasa nobiliară și sacerdotală a pileaților, numită așa de la tichia (pilus), în formă de tiară, cu care își acopereau capul. Pileații reprezentau ceea ce am numi azi clasa conducătoare. Dintre ei se alegeau guvernatorii cetăților, căpeteniile armatei, judecătorii poporului. Ei prezidau ceremoniile religioase care erau premergătoare anumitor fapte din viața civilă sau politică, vegheau la păstrarea strictă a ritualului și obiceiurilor, instruiau tineretul și formau un colegiu (cenaclu), după exemplul druizilor. Ca și Galii, Dacii aveau barzii lor. (...) care, îmbrăcați în robe albe și ținând în mâini țitere de aur, participau în grup la sărbători și ceremonii publice, cu ocazia semnării tratatelor, în solii, până și pe câmpul de luptă, unde cu cântecele lor însuflețeau vitejia războinicilor.
     De fapt pileații nu constituiau propriu-zis un corp sacerdotal, întrucât funcțiile lor nu erau numai religioase, fiind în același timp politice și militare. Ei formau mai curând o aristocrație teritorială privilegiată, turbulentă, gata oricând să uneltească împotriva autorității regale, când aceasta n-o putea ține în frâu prin promisiunea funcțiilor înalte și a onorurilor. Răscoala populară în care pieri Burebista se pare că a fost stârnită de pileați care nu-i iertau încercările sale de a introduce reforme.
     Clasa inferioară, poporul, se compunea din soldați, meșteșugari, lucrători, ușor de recunoscut după părul lor lung, fluturând pe umeri, de unde și numele de capillati. 
     Toate figurile Dacilor sculptate pe Columnă se încadrează într-una sau alta din aceste categorii: capillati sau pileati, oameni pletoși și cei cu tiară.

                                                               Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 46 - 47

joi, 2 martie 2017

Arbore de România


     




Într-o dimineață cu subțire ceață,
M-am trezit și m-am spălat pe față,
Și-n oglinda lacului când m-am privit,
Ce să vezi? Eram împodobit
Ca un pom în floare, și-n loc de picioare
Aveam o tulpină luminoasă tare,
Cum are mesteacănul curat,
Și aveam coroană ca de împărat,
Crengi în loc de mâini unduiau în vânt,
Tălpile mi-ncremeniseră-n pământ,
Plin eram de frunze proaspete în zori
Și în loc de ochi aveam cicori.

Da, mă țintuiră Soarele și Luna
În pământul țării pentru totdeauna.

                                    
                                          Adrian Bucurescu