Nu mi-a fost mie să fiu
mineral, Doamne, neviu,
să n-am carne, să n-am sânge,
să nu știu vreodată-a plânge.
Să fi fost măcar un pom
și să n-am suflet de om,
să nu râd, dar nici să plâng,
să nu fiu nici drept, nici stâng.
Să n-am unghii, să n-am păr,
să nu mângâi, să nu dor,
nici să jale, nici să jind,
să nu sting și nici s-aprind.
Să nu Crai-de-Verde-n vis,
să nu lunec în abis,
și nici, mamă, să mă-ntunec
și spre milă să alunec!
Adrian Bucurescu
