Și de-o fi să trec și eu
precum apa râului,
vor rămâne pietrele
albe ca zăpezile.
Pietrele, pietrele albe!
Și de-o fi ca să se sfarme
pietrele, pietrele albe,
va rămâne pulberea,
va rămâne flacăra.
Și de-o fi ca să se stingă,
flacăra, purpura,
vor veni zăpezile
coperind nămiezile.
Și va ninge cu uitare,
fără dor, fără nădejde.
Ah, ce albă nemișcare
peste-a inimii cărare!
Nu-i nici Lună, nu-s nici stele,
numai dorurile mele!
Adrian Bucurescu
