Când se căsătoreau, bărbatul trebuia să aducă darul nupțial (zestrea). Nu se punea întrebarea cât e mireasa de bogată, iar rudeniile ei trebuiau să decidă dacă darul nupțial adus este suficient sau nu. Nici darurile miresei nu erau destinate, în general, ca podoabă pentru dânsa, ci mai degrabă ca să ajute la întemeierea unei noi gospodării. Un jug de boi, un cal îmblânzit, un scut, lance, spadă. Mireasa trebuia să aducă și ea ceva, chiar și pentru echipamentul de război. Trebuia să se obișnuiască cu ideea de a împărtăși atât în timp de pace, cât și de război soarta bărbatului. Lucrul acesta este redat în darurile nupțiale reproduse.
Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen..., Sibiu, Martin Hochmeister, 1781, p. 20.
Horațiu, care a celebrat în foarte frumoase versuri puritatea femeilor dace, virtuțile lor casnice, ne informează că se căsătoreau fără zestre; Nec dotata regit virum conjux. Ar putea fi o prezumție care să pledeze în favoarea celor afirmate.
Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 49.
