luni, 12 iulie 2021

Dropia

           Mitologie daco-română

 

     În copilăria mea, mergând cu căruța de la Sărățeni la Cocora, am avut privilegiul să văd un cârd de dropii. O amintire de neuitat.

     Numele Dropiei vine din limba tracă, unde este atestat și regele DROPION, întregit din D'RO PION ”Multă Mândrie; Prea Măreț; Foarte Voinic”; cf. rom. o droaie; păun; a se împăuna; fain; vână. Din D'ROPION româna a mai format zdravăn, a se înzdrăveni, trupină ”tulpină”, toroipan ”bâtă; măciucă; ciomag”, cu toroipanul ”cu forța”, darabană, dorobanț ”infanterist”, Darabani (loc.), iar greaca și latina, tropaion, respectiv tropaeum ”trofeu”. 


 

     Până la dropii, e momentul să se mai precizeze o dată că vestitul monument de la Adamclisi a fost ridicat din inițiativa marelui rege Buerebuistas, în urma cuceririi Dobrogei, căci denumirea originală a fost D'ROPION O THRYO NEUS ”Izbânda (Bătaia) din Troia Nouă”; cf. rom. zdravăn; darabană; dorobanț; toroipan; cu toroipanul; a - art. hot. adj.; grec. Troas, latin. Troia ”Troia”; rom. nou. Am mai demonstrat în câteva documentare postate că Troia a fost în Dobrogea. De-ar fi numai faptul că eroul Grecilor, Ahile, a fost înmormântat în Insula Șerpilor, adică aproape de locul luptelor. Culmea nerușinării, Romanii au transformat D'ROPION O THRYO NEUS în... Tropaeum Traiani, și, din ignoranța ”istoricilor” români, așa a rămas până astăzi!

     Ținând cont că în Bărăgan dropiile se mai numesc și mitropoliți, înseamnă că la Geți erau considerate sacre, și, cum în Marea Câmpie Se născuseră și Gemenii Divini, cu siguranță celebrul tezaur ”Cloșca cu Puii de Aur” Îi  sugerează pe Ei și pe Mama Lor.


          La aceste Păsări de Aur se referă un descântec de soare sec din Sărățeni, județul Ialomița:

     Pe câmpul de aur,

     Dropia de aur

     A scos pui de aur,

     Cu ciocul de aur,

     Cu aripi de aur,

     Cu ghiare de aur.

     Puii piuia

     Și se văicărea

     Că n-are ce mânca

     Și n-are ce bea.

     Mă-sa cloncănea,

     Penele-nfoia

     Și se tot văita

     Că n-are cu ce-i hrăni

     Și cu ce-i adăpa.

     Nimeni n-a văzut,

     Nimeni n-a auzit,

     Numai Prea Curata

     Din poarta cerului,

     Doar Ea a întrebat-o:

     - Tu, cloșcă de aur,

     Ce cloncănești,

     Ce te văicărești?

     - Cum n-oi cloncăni,

     Cum nu m-oi văicări?

     Puii n-are ce mânca,

     Puii n-are ce bea.

     - Lasă, nu mai cloncăni,

     Nu te mai văicări!

     Du-te la N. în fugă

     Și din cap i-apucă

     Soarele sec!

     Cu ciocul soarbe-l,

     Cu aripile strânge-l

     Și la pui să-l duci,

     Puii să-i hrănești

     Și să-i adăpi,

     Că aia le e masa,

     Ăla le e băutul,

     Ăla le e masul,

     Ăla le e popasul.

     N. să fie limpezit

     Și curățit

     Cum Prea Curata l-a menit!

 


          În mitologia românească, povestirile getice despre dropii se regăsesc într-o legendă din Cocora, județul Ialomița. Astfel, se spune că o văduvă sărmană, ce-și avea casa la marginea satului, a auzit într-o zi clopotele de la biserică bătând a năvală de dușmani. Atunci, fiind vară, și-a strigat repede copiii și au alergat toți în lanul de grâu. Apropiindu-se dușmanii, văduva s-a rugat de Tatăl Ceresc să-i prefacă și pe ea și pe copii în păsări, ca să se facă nevăzuți în lan. Împăratul Ceresc i-a ascultat dorința și i-a prefăcut în dropii, cele mai frumoase păsări sălbatice din Bărăgan. Și așa a scăpat Românca și copiii ei de robie. Legenda nu mai spune ce s-a mai întâmplat după plecarea dușmanilor...

     Dropia este o pasăre de stepă, bună alergătoare, una dintre cele mai mari păsări din România, având o lungime de 85-115 cm, cu penajul spatelui galben-ruginiu, pântecele și pieptul albe, capul și gâtul sur-deschis. Din păcate, această pasăre superbă a fost vânată fără cruțare, și așa a dispărut din fauna Bărăganului, mai rămânând doar câteva cârduri în Câmpia de Vest a României, aproape neobservate.

    Încrederea în forța magică a dropiei este vădită și în acest descântec pe care-l rosteau copiii din Malu, județul Ialomița, când o vedeau pe câmp:

     Dropia

     Alungă Scorpia,

     Iar Dropioiu

     Alungă Strigoiu.

     Doamnă Dropie,

     Domnule Dropioi,

     Feriți-ne și pe noi!

 

          Prin mărimea ei, dropia sugerează belșugul, ca în acest colind de fată, din Rași, județul Ialomița:

     Leroloi,

     Vezi tu ori nu vezi?

     Pe nouă câmpii,

     Leroloi,

     Cârduri de dropii.

     Leroloi,

     Dalbele câmpii,

     Pline de dropii,

     Leroloi,

     Aia-i zestrea mea...

 

          Dropia este amintită și într-un descântec de deochi, din Colelia, județul Ialomița:

     Pasăre de dropie

     Pe măgură suie.

     În vârf s-a oprit,

     Iarba a răscolit,

     Din ghiare a plesnit.

     Plesnească ochii la deochitori,

     Plesnească ochii la uitători!

     Cine a privit

     A plesnit,

     Cine s-a uitat

     A crăpat,

     Și a rămas N. curat,

     Luminat,

     Ca argintul strecurat.

                                                                                                          Adrian Bucurescu