Unde-or duce toate drumurile tale,
Românie tristă ca o stână-n zloată?
Drumuri asfaltate, drumuri de tarlale
în spre ce aleargă, oare ce hram poartă?
Pe un drum de seară dorul meu colindă
și nu-și mai găsește dragostea cea rară.
Nu credeam vreodată să se mai aprindă
patima cea dulce, stinsă într-o seară.
Licurici și greieri nopții-i dau onorul,
dintr-un nor de lapte iese spelbă Luna.
Prăfuit e drumul, întristat e dorul,
dusă-i tinerețea pentru totdeauna.
Dacă nu se știe înspre ce aleargă
drumurile-ntinse, drumurile rare,
știu că o potecă firavă încearcă
să ajungă cerul care fuge-n zare.
Adrian Bucurescu
