Boboteaza

          Istoria Secretă

           Alegerea Solilor la Zalmoxis

     Strania Statuetă de la Sărățuica

     În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor se spune că, după ce l-au crucificat pe împăratul Ion-Orfeu, Mainadele, Preotesele Soarelui, i-au tăiat capul și i l-au aruncat în râul NAPARIS, hidronim ce  se tălmăcește prin ”Cerescul; Divinul; Minunatul”; cf. rom. nafură ”anafură”; nufăr; hitit. nepiș, slav. nebo ”cer”. În același text sacru se mai spune că atunci s-a iscat o furtună cumplită, apele s-au umflat, iar capul tăiat a plutit pe valurile învolburate până ce s-a oprit într-unul din afluenții de atunci ai râului numit astăzi Ialomița.
     De la acest eveniment, afluentul, actualmente lac, a căpătat denumirea de SAR-ATOKOS ”Odihna  (Oprirea) Capului (Domnului)”; cf. rom. Soare; pers. ser ”cap”; engl. sir ”căpetenie; domn”; rom. iatac; rus. otdîh ”odihnă”. De atunci, ca și râul Naparis, Saratokos a fost considerat sacru, iar capul Sfântului Ion a fost adăpostit într-un mare templu, ridicat pe malul de Apus al lacului.
     După 24 de veacuri de la jertfa împăratului-poet, pe locul unde fusese templul, S-au născut Copiii Cerului, Apollon și Artemis, ziși Amândoi ZALMOXIS. Specific graiului geto-dacic, numele lacului a fost tălmăcit și prin SARA TOKOS ”Izvorul Tămăduirii; Apa Întremătoare (Întăritoare; Tare)”; cf. rom. șiroi; a șiroi; zer; zară ”lichid care rămâne după alegerea untului din smântână”; Siriu (râu); dichis; a (se) dichisi; toc; duh; zăgaz; țuică ”băutură alcoolică; tărie”; latin. dux ”conducător; comandant”. Actualmente, lacul sacru al Geților se numește Sărățuica, și se află între satele Sărățeni și Munteni-Buzău, din județul Ialomița.

     În anul 1985, în dreptul locului ”La Ulm”, de pe malul de Apus al lacului, a fost descoperită o statuetă ecvestră din bronz aurit, reprezentându-L cu siguranță pe Apollon-Zalmoxis,cu un corn de vânătoare în mâna dreaptă, ceea ce vrea să spună că El este Vestitorul, Mesagerul, Trimisul Cerului.
     Ciudat e că statueta are urme de vopsea neagră. Dar și mai ciudat este că nu are soclu, ca toate statuetele și statuile, și nici semne că ar fi avut vreodată!

     Taina Botezului

     În graiul geto-dacic, bogat în sinonime și în omonime, lacului SARA TOKOS ”Apă Tare”  i se mai spunea și PAT A VISA, PAT UISA, PAT UISSA, POT AISSA și PAT RUSSA, cu mai multe sensuri: ”Apa Minunată, Apa Tare; Apa Întăritoare; Apa Vrăjită; Apa Strălucitoare”; cf. rom. puț; botă ”cofă”; vad; Vedea (râu); slav. voda ”apă”; rom. vis; a visa; alban. vese ”rouă”; rom. a osi ”a osifica; a petrifica; a durifica”; osie; Oaș (geogr.); latin. ius ”drept; putere; autoritate”; germ. Eis, engl. ice ”gheață”; alban. joshje ”atracție; seducție; ispitire; fascinație”; rom. rază; roșu; rujă; râs ”linx”; latin. ros ”rouă”; rosa ”trandafir”; alban. reshje ”precipitație”; rrase ”lespede”. Toate variantele cu PAT și POT sunt diferite denumiri ale actualului municipiu Turda, așa cum sunt consemnate în scrierile antice, și vin cu siguranță de la râul Arieș, care străbate localitatea. ”Apa Tare; Apa Înghețată; Gheața”, deci ”Tăria; Forța” a dus, din PATUISA, PAT UISSA și POT AISSA, la rom. viteaz, butaș, fotaze ”acoperământ de paradă pentru cai” și Botiza (râu), la latin. badizo ”a înainta”, alban. botice ”flux” și la grec. pathos ”patos”.

     Lacul Sărățuica, fiind în vechime pârău, avea apa rece, ca toate pâraiele. Actualul lac are apa rece și în timpul verii, întrucât este foarte bogat în izvoare. De la PAT UISA, PAT UISSA și POT AISSA, româna a moștenit termenii sacri BOTEZ și A (SE) BOTEZA. De aceea, conform datinii, copilul trebuie botezat în apă rece, ca să devină puternic, adică VITEAZ!
     Dezlegarea misterelor zalmoxiene nu se oprește aici. PAT UISA, PAT UISSA și POT AISSA înseamnă și ”Nașterea Minunată; Născuți prin Farmec; Copiii Fortificați; Întărirea Vlăstarilor”; cf. rom. a făta; făt; fată; băț; alban. i bute ”fin; gingaș; delicat; blând; firav; moale”; rom. a osi; latin. ius; alban. joshje;  Iată de ce Botezul are loc îndată după nașterea copilului. Din același motiv, pe la începutul creștinismului, unii serbau Crăciunul la 6 Ianuarie, adică la Bobotează.

     Adevăratul Iisus

     În inscripțiile din Dacia apare și numele masculin ISUS, al cărui tâlc este cu siguranță ”Cel de Sus”. Totodată, numele dacic al râului Tisa era PATHISSUS, care, rostit PATH ISSUS însemna și ”Apa de Sus”, deci curgătoare, dar și ”Izvorâtă de Sus; Născuți de Sus; Legitimarea Nașterii; Nașterea lui Iisus; Îmbăierea lui Iisus”. Și astfel, fiindcă limba dacă nu avea nici gen, nici număr, creștinismul L-a moștenit doar pe Zeul Iisus, fără Sora Lui Geamănă!

     Revenind la Saratokos, actualmente Sărățuica, fiindcă acolo poposise capul lui Ion-Orfeu, apa era socotită sacră, și, de bună seamă, Gemenii Divini au fost botezați în acel lac, chiar dacă apa lui era înghețată, la 13 zile după Nașterea Minunată. A doua zi după Bobotează, Românii îl serbează pe Sfântul Ion Proorocul, cel care, cu 24 de veacuri înainte, prevestise Nașterea Zeilor pe pământ.
    Nu e doar atât. Geto-Dacii Îi cinsteau pe SAN GIDAVA, cu varianta SIN GIDAVA, care se tălmăcea și prin ”Fiii Măreți, Copiii celei Mari”, adică ai Mariei; cf. rom. sin (arh.); slav. syn, germ. Sohn, engl. son ”fiu”; rom. jidov ”uriaș”; Jidava, Jidova (top.). Uite-așa, fiindcă Daco-Românii îi numeau și pe Evrei Jidovi, SAN GIDAVA sau SIN GIDAVA au fost înțelese ca ”Fiul Jidoavcei”, și astfel toată povestea a fost transferată în Israel. Așa a fost încropit și ”Noul Testament” al creștinilor!

     De ce la 6 Ianuarie 

     Printre plantele medicinale ale Dacilor, consemnate de autorii antici, figurează și ANIARSEXE. Întâiul tâlc al denumirii este A NIAR SEXE, adică”Șase dintre Cei mai Vrednici (Străluciți)”; cf. rom. a - art. adj.; NEURI - trib din Nordul Daciei; rom. noră; nur; latin. noerus ”inteligent”; alban. njeri ”om”; grec. nearos ”nou”; pers. nour ”lumină”; rom. șase; latin. sex, germ. sechs, engl. six  ”șase”. Încă un tâlc: ANIAR SEXE ”Șase Tineri”; cf. latin. iunior ”mai tânăr”; rom. șase; latin. sex, germ. sechs, engl. six.
     Cei Șase dintre cei mai Vrednici erau cei care, străpunși de sulițe, erau trimiși la Zalmoxis, căci AN I ARSEXE se mai tălmăcește și prin ”Cei care se înțeapă”; cf. rom. unii; rus. on ”el”; oni ”ei, ele”; rom. urzică; a (se) urzica. Din A NIARSEXE ”Cu Înțepături”, româna a moștenit a murseca ”a mușca rupând; a sfâșia; a tăia; a zdrobi oasele sau carnea unei ființe vii; a sfârteca; a lovi; a bate crunt; a snopi în bătaie”.

     Planta medicinală dacică este de bună seamă săgeata-apei sau săgeata-apelor, erbacee, acvatică, având frunzele în formă de săgeată și flori albe cu mijlocul purpuriu.Se poate însă ca aceeași denumire s-o fi avut-o și urzicile și alte plante înțepătoare.
     În fine, ANIAR SEXE însemna și ”Șase Ianuarie”, dată la care chiar și astăzi se sărbătorește Boboteaza.

     Râuri de Sânge

     Scriu cu strângere de inimă aceste rânduri, dar nu trebuie să-i judecăm pe strămoșii noștri după legile și ideile de astăzi. Toate vechile popoare europene, și nu numai, practicau sacrificiile umane. Mare trebuie să fi fost credința Geto-Dacilor în Zeii lor, ca să se întreacă pentru a fi aleși întru jertfă! Se știe că nu se temeau de moarte, că mureau zâmbind! Totodată, la multe triburi, incinerarea sau înmormântarea erau prilejuri de sărbătoare, socotindu-se că răposații au scăpat de toate grijile de pe pământ!
     Câte bordeie, atâtea obiceie! Fiecare trib avea propriile lui reguli privind trimiterea solilor la Zalmoxis. Astfel, Herodot pomenește despre obiceiul Geților de a trimite, din cinci în cinci ani, un mesager ceresc, înfigându-l în trei sulițe. La rândul lui, Clemens din Alexandria scrie acestea: ”Geții, un neam barbar care a gustat și el din filosofie, aleg în fiecare an un sol (spre a-l trimite) semizeului Zalmoxis. Zalmoxis a fost unul dintre apropiații lui Pythagoras. Așadar, este înjunghiat cel socotit a fi cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sunt aleși se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiți de un prilej fericit”.
     Iată ce scrie și Eneas din Gaza, în dialogul ”Teofrast sau despre nemurirea sufletelor”: ”Geții sugrumă pe cei mai frumoși și mai buni dintre ei și îi fac astfel nemuritori, după părerea lor”.
     Într-o cronică târzie a Daciei, Vasea de la Helis, mare spătar în timpul domniei lui Mircea cel Mare, scrie că Dacii trimiteau la Zalmoxis șase tineri, patru feciori și două fecioare. Numărul de șase este confirmat și de o inscripție pe un vas descoperit în ruinele cetății de la Helis: SILVAN SAX ”Șase Înțepați (Tăiați)”; cf. rom. sălbănar ”cusătura cu care se împodobesc poalele la portul popular”; sălbănaș ”cusătura cu care se împdobesc mânecile la portul popular”; ciolpan ”arbore rupt sau tăiat de la jumătate în sus; arbore rupt de vânt”; șase; latin. sex, germ. sechs, engl. six ”șase”.
     În apropierea aceleiași cetăți Helis, în stânga râului Ialomița, se ridică Mânăstirea Balaciu. La lucrările de restaurare, din anul 1990, săpându-se pentru o groapă de var, s-a descoperit un cimitir străvechi, al cărui straniu mormânt central cuprindea șase schelete pe o parte și șase pe cealaltă parte. Morții aveau în mâna dreaptă mari cochilii de melci de mare, în graiul local ghiocuri. Martor este Dumitru Lazăr, din satul Copuzu, județul Ialomița. care a participat la săparea acelei gropi de var. Din păcate, la fața locului lipsind specialiștii, osemintele au fost împrăștiate de ceilalți săpători, apoi adunate și îngropate în curtea mânăstirii!

     Numărul de șase soli la Zalmoxis este confirmat și de o scenă de pe Columna lui Traian, unde, pe zidurile unei cetăți, poate chiar Sarmizegetusa Regia, se văd șase capete înfipte în sulițe.

     Nedeia Gerului

     Așadar, la 6 Gerar avea loc prima probă a tinerilor care aveau să fie aleși ca mesageri la Zalmoxis. Pe malul de Apus al Lacului Sacru, veneau toți Geții din Helis-Netindava și din împrejurimi,  la nedeia ANIARSEXE. De obicei, la Bobotează gerul este în toi, iar apa lacului era înghețată.
     Astfel se dezleagă și taina statuetei de la Sărățuica. Nu are soclu pentru că era ținută mai întâi de mâinile Marelui Preot, care, după ce se spărgea gheața, o arunca în apă. Era vopsită în negru spre a fi vizibilă pe fundul apei. Cel care găsea statueta ieșea triumfător cu ea în mâini, apoi o înmâna Marelui Preot. Câștigătorul era unul dintre cei șase mesageri.
     Dacia fiind foarte întinsă, nu tot poporul putea ajunge la Cetatea Sfântă. Și fiindcă toate așezările din țară erau în apropierea unei ape, în fiecare localitate se desfășurau întreceri precum cea de la Saratokos. Important era ca nedeia să aibă loc la ANIAR SEXE, adică la 6 Ianuarie, când era POT AISSA, adică apa înghețată.

     Obiceiul s-a păstrat până astăzi, doar că în apă se aruncă o cruce, pe care trebuie s-o găsească unul dintre concurenți. Însă nu este exclus ca și la unii Geto-Daci să se fi aruncat o cruce, căci acest simbol sfânt era cinstit încă din Neolitic.

     Botezul Cailor 

     În documentarul despre Sorcovă, am pomenit despre importanța calului, nu doar în viața Geto-Dacilor, ci și în religia lor. Aproape în toate imaginile care-L reprezintă pe Apollon-Zalmoxis, El apare pe cal. Am văzut că și statueta de la Sărățuica este ecvestră. Nu doar atât. Însăși Sora Geamănă  a lui Apollon, Artemis, apare uneori pe cal, și Amândoi sunt înfățișați, ca Divinități ale Soarelui și Lunii, mânând caii.

     Voinic fără cal nu se pomenea în Dacia. De aceea, a doua probă a nedeii ANIARSEXE era CAL AND ”Întrecerea Cailor; Calul Sireap; Calul cel mai Bun; Înviorarea Cailor; Udatul Cailor; Caii în Apă”; cf. rom. cal; alban. kale ”cal”; rom. întâi; latin. ante ”înainte”; initio ”a iniția în mistere religioase; a boteza”; rom. undă ”ondulație a apei; șuvoi; torent; ploaie, ninsoare etc., care cade în rafale; val; reveneală”; undiță. Din CAL AND ”Care urează” s-a format în românește colind, a colinda, dar, sub influența tâlcului cu caii, a colinda înseamnă și ”a umbla din loc în loc; a străbate”. Tot de la CALAND ”Întrecere” vine și curând, adică ”îndată; repede”.

     Botezul Cailor, de Bobotează, s-a păstra intact până astăzi, în România, caii find botezați chiar de preoți! Se crede că un cal botezat va fi sănătos și vrednic tot anul, fiind ferit de toate bolile. 
     Cel care câștiga întrecerea era încă un ales pentru solia la Zalmoxis. Vor fi fost și probe de istețime, de știință, de vorbe meșteșugite, căci, după cum scrie Clemens din Alexandria, ”este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei care se îndeletnicesc cu filosofia”.

     Olelia sau Uralia

     Cele două fecioare, care urmau să fie trimise și ele la Cer, se vor fi întrecut în deprinderi femeiești, ca torsul, țesutul,cusutul, curățenia etc. Alegerea era făcută la Lasata Secului, adică la începutul Postului Paștelui Geto-Dacic. Atunci erau anunțate fetele câștigătoare ale probelor. Datina se numea OL ELIA ”Cele Minunate; Cele Strălucitoare; Care (se) ard”; cf. rom. ăl; el; ele; Iele, Ilioaie (mit.); ulei; alban. yll ”stea; astru”. Aceeași tradiție se mai numea și URALIA ”Cele Alese; Cele Chemate; Cele Strigate”; cf. rom. OROLES - rege al Geților; rom. a urla.

     Astăzi, obiceiul denumit Olelia sau Uralia constă în aprinderea de focuri în vase agățate în vârful prăjinilor, pe care flăcăii la rotesc, strigându-le pe fetele nemăritate, ecou al fecioarelor de altădată. În lunca Ialomiței, seara aprinderii focurilor, la Lăsata Secului, se numește Dihornița; cf. rom. a dogori. Însă între timp obiceiul a degenerat, strigăturile respective având versuri satirice.
     Că fecioarele alese erau sortite morții o dovedește și faptul că, prin unele locuri, flăcăii vopseau în negru porțile sau chiar gardurile fetelor nemăritate, negrul sugerând doliul familiilor lor. Și statueta de la Sărățuica are urme de vopsea neagră!

      Mânecătoarea și Proorul

     Uciderea lui Apollon-Zalmoxis de către Scyți avusese loc la data corespunzând cu ziua de 21 Aprilie. De aceea, Geto-Dacii îi jertfeau și ei pe tinerii soli la acea dată. Datina se numea MANI A GOS ”Plecarea celor mai Buni; Plecarea celor mai Vrednici; Plecarea celor mai Virtuoși”; cf. rom. a mâna; a - art. adj.; caș; frumoasă coz; a da ghes; ocoș ”isteț”; alban. gjush ”bunic”; kishe ”biserică”; grec. aghios ”sfânt”;rom. agă; alb. aga ”chiabur”; rom. monah; mancă ”dădacă; doică”; muncă;  Manega (n.); Măneciu (top.); alban. mung ”călugăr”.
     Dar MANI AGOS se înțelegea și ca ”Plecarea Devreme; Plecarea din Zori”; cf. rom. a mâna; acuși (pop.) ”acum”; alban. ag ”zori”; rom. a mâneca ”a se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; a se scula în zorii zilei”. Ca un ecou al plecării la Cer a Celor Jertfiți, unele bocete românești încep prin invocarea zorilor, rugate să întârzie, ca răposatul să mai întârzie  în casa lui.
     Așadar, ca să respecte și acest tâlc, tradiția a fost mutată în zorii zilei de 22 Prier, în ajunul Învierii Domnului.
     Din MANIAGOS, Românii au moștenit Mânecătoarea, zi de temut, ținută în ajunul sărbătorii Sângeorzului.

     Prin unele locuri, în zorii zilei de Mânecătoare, femeile și fetele merg la câmp și culeg ierburi de leac, pe rouă. Se crede că în noaptea de 21/22 Aprilie umblă strigoii și strigoaicele, pentru a lua mana laptelui de la vaci. Împotriva acestor duhuri înfricoșătoare se folosesc plante cu virtuți apotropaice, cum sunt: usturoiul, în Bucovina, rugul de măceș, bozul, pelinul, odoleanul, rostopasca sau leușteanul, în Banat, rugul verde și leușteanul, în Transilvania. Alte practici magice, de Mânecătoare, constau în ungerea cu usturoi a limbilor de meliță, cu care obișnuiesc să se bată strigoii și pe care călătoresc strigoaicele, producerea de zgomote din buciume, afumarea vitelor, grajdurilor și stânelor, așezarea ramurilor de rug la ferestrele și ușile adăposturilor pentru animale, agățarea spinilor la poartă sau ungerea ugerului vacilor cu usturoi.
     Tot pentru ocrotire, la ieșirea oilor din staul se pune un lanț la poarta fiecărei gospodării. Pentru a împiedica animalele sălbatice să atace, se pun o secure și doi piepteni de cânepă încleștați, ca să se încleșteze gura lupului.

     În dimineața ajunului de Sângeorz, are loc și Proorul sau Împroorul, adică pășunatul pe rouă, fapt menit să asigure sănătatea vitelor în anul respectiv și pentru a asigura ploi suficiente.
     Proor vine din geto-dac. PRIOR ”Devreme; Pregătire: Prevestire”; cf. rom. Prier ”Aprilie”; prooroc; a prooroci; latin. prior ”dinainte; de mai înainte; mai presus; superior”. Termenul geto-dacic provine din PRI OR ”Din Vreme; Foarte Devreme”; cf. rom. pre-; prea; oară ”oră”.
     În noaptea din ajunul Sângeorzului, oamenii trebuie să stea treji, ca să fie sănătoși și voiloși tot anul. Că Mânecătoarea și Proorul erau în continuarea datinilor de Bobotează o dovedește faptul că, la 21 sau 22 Prier oamenii se bat cu urzici, pentru a fi harnici și iuți tot anul. Cum am văzut mai la deal, AN I ARSEXE însemna și ”Cei care se înțeapă; Cei care se urzică”. 

      Învierea cu Flori Dalbe

     În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor se mai spune că, fiind foarte meșteră în tămăduirea cu flori dalbe, adică fermecate, și apă curată, Artemis sau Diana, Sora Geamănă a lui Apollon, L-a înviat pe Fratele Ei, cu ierburi de leac și apă neîncepută, în noaptea ce corespunde în prezent cu 22-23 Aprilie, noapte care astăzi precede Sângeorzul sau Ziua Sfântului Gheorghe.

     Ca și Artemis, Româncele culeg ierburi de leac în zorii zilei de Mânecătoare. Învierea Domnului  s-a numit BASK I DITHIAS ”Ridicarea (Înălțarea; Întremarea) din Moarte”; cf. rom. Paște; pască; pasc; pisc; vâsc; Dițoaica - poreclă a Morții; engl. dead, germ. tot ”mort”; engl. death, germ. Tod ”moarte”.
     În sens mistic, tinerii jertfiți în Dacia de odinioară înviau în Cer, așa cum Zeul Apollon înviase pe Pământ.

                                                                                                                 Adrian Bucurescu