duminică, 11 decembrie 2016

*
     Istoria Secretă

           Amazonienii

     Fără îndoială, primii oameni din lume vor fi crezut Soarele, Luna și stelele zeități, neînțelegând cum aștrii nu cad din cer și nici nu mor, ca toate ființele. Totodată, la unele vechi popoare din Europa, se constată că Soarele era Zeiță, iar Luna, Zeu. Și astăzi, la popoarele germanice, Soarele este de genul feminin, iar Luna, de genul masculin. Din acest motiv, multă vreme, femeile s-au închinat Soarelui, iar bărbații, Lunii. Așa s-a făcut că, pe la sfârșitul Paleoliticului, în Sud-Estul Europei, au înflorit primele regate din lume, AMAZONES și MOESIA, despărțite de măreața Dunăre. Nu mai e demult un secret că în această parte a Europei au început primele civilizații ale planetei noastre. Primul regat, de structură matriarhală, a înflorit în Bărăgan, tărâm a cărui denumire vine din BELA-GINES ”Unde conduc Femeile; Unde se impun (bat) Doamnele”; cf. rom. fală; a se făli; a împila; pală ”spadă”; a păli ”a lovi”; lat. bello ”a face război; a se război; a lupta”; alban. balle ”frunte; fronton; frontispiciu”; grec. gyne ”femeie”; engl. Queen ”regină”. De atunci, Bărăganul s-a mai numit și AMA ZONES ”Țara (Pământul) Reginei (Prințeselor); Domnia (Conducerea) Femeilor”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; lat. humus ”pământ; sol; țară; ținut”; grec. homa ”pământ”; rom. zână; alban. zonje ”doamnă”; zonjushe ”domnișoară”; rus. zhena ”soție”.


                                                Amazoană în luptă. Artă antică

     Cum limba veche era plină de omonime, AMA ZONES se mai înțelegea și ca ”Cele care adoră Soarele”; cf. rom. îmă ”mamă”; lat. amo ”a iubi; a plăcea”; germ. Sonne, engl. sun ”Soare”. Ca urmare, principala cetate a acestui regat feminin a fost numită SARE-TINI ”Care se închină Soarelui; Care se consacră Soarelui (Luminii; Strălucirii)”; cf. rom. Soare; zori; zare; a zări; sare; jar; danie; denie. Și, fiindcă Soarele era de genul feminin, din SARE româna a moștenit până astăzi soră. Aceeași cetate se mai numea și SARA-TOKOS ”Strălucitoare (Luminoasă; Frumoasă) ca Soarele; Văpaia (Înfocarea; Cutezanța; Forța) Soarelui; Luptătoarele (Războinicele) Soarelui; Sărbătoarea (Ziua; Consacrarea; Mărirea; Slăvirea) Soarelui”; cf. rom. Soare; DAC; DACIA; rom. dichis; a (se) dichisi; duh; ducă ”duce; voievod”; a toca; a (se) juca; lat. audacia ”curaj; îndrăzneală; cutezanță”; audax ”îndrăzneț; curajos; cutezător; temerar; semeț”; alban. djeg ”a arde”; doke ”datini”; germ. Tag, sued. dagzi, ziuă”; rom. jăratec. Geografia României păstrează până astăzi amintiri ale strălucitoarei capitale a Amazonienilor, ca de pildă: SARETINI > Sărățeni - comună în județul Ialomița; SARATOKOS > Sărățuica - lac aflat la marginea localității Sărățeni.


                                                           Lacul Sărățuica

     În tragedia ”Niobe”, marele scriitor antic Eschil confirmă că Amazoanele, fecioare războinice, pricepute arcașe și călărețe, locuiau pe malurile Dunării. .

                                                                                                       Adrian Bucurescu