Cine era Elena din Troia
Să ne înțelegem de la început: celebra Troie se afla pe actualul țărm dobrogean al Mării Negre, nicidecum în Turcia de astăzi! Troienii erau strămoșii noștri, de vreme ce toate străvechile scrieri afirmă că, în celebrul război, le-au sărit în ajutor toți Tracii, inclusiv teribilele Amazoane.
O inscripție getică de pe o stelă de marmură, descoperită la Tomis, adică în centrul vechii Troie, este cât se poate de explicită: I RION TIS EI TROIA ”În vechime aici era Troia”; cf. latin. ruina ”ruină”; rom. des ”la distanțe mici”; rus. zdes' ”aici”; rom. îi (pop.) ”este”.
O mulțime de asemănări între toponimia Troiei și cea a Dobrogei duce la aceeași localizare a primei. De-ar fi doar denumirea cetății HIS-TRIA!
Încă un argument: CALLATIS, cetate din centrul Troiei, se poate înțelege ca o sintagmă, anume CAL LATIS ”Cal de Lemn”; cf. rom. cal; alban. kale ”cal”; rom. leț ”stinghie; șipcă de lemn”. De aici a fost imaginat în ”Iliada” fantasticul cal de lemn cu care Grecii i-ar fi înșelat pe Troieni, izbutind să-i înfrângă. Dar ”Cal de Lemn” însemna de fapt ”corabie”, și se referea la faptul că respectiva cetate, actuala Mangalie, era port; cf. franc. cale ”cală; partea cea mai de jos din interiorul unei corăbi”; ital. goeletta, franc. goelette ”corabie cu pânze”. Astfel se explică și denumirea municipiului Galați, tot port.
Așa-zisul ”Cal Troian”, după ”Iliada”
Și dacă argumentele de mai sus nu ar fi destul de convingătoare, trebuie amintită informația mai multor autori antici că eroul Grecilor, Ahile, a fost înmormântat în Insula Leuke, astăzi Insula Șerpilor, unde i s-ar fi ridicat și un templu de marmură. Ce rost aveau Grecii să-l aducă pe Ahile tocmai din Marea Egee, pe țărmul căreia este localizată antica Troie, și să-l îngroape în Insula Șerpilor, dacă acesta nu ar fi murit pe țărmul apusean al Mării Negre?
Se vede că vehii Greci au tras spuza pe turta lor, ca să-și laude neamul. În realitate, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel decât în ”Iliada”.
Astfel, prin jurul anului 1.000 î.e.n., din multimilenarul și imensul Imperiu Atlant mai rămăseseră doar trei regate, căci TROIA se mai traduce și prin ”Din Trei”: cel central, THRAKIA, cu capitala la Tomis, actuala Constanță, al doilea fiind VENETAI, al vechilor Slavi, iar al treilea, ETRURIA, din Peninsula Italică.
Specific graiului getic, T'ROIA mai însemna și ”Cerbii” - cf. alban. dre, engl. deer ”cerb” - în amintirea împăraților Oeagrus și Orfeus, cărora, subliniind că sunt încoronați, li se mai spunea și ”Cerbii”. Oeagrus avusese prima capitală la Tomis, unde se născuse și fiul său, Orfeus.
Ca atare, după cum afirmă scriitori antici, printre care Pisandru, Pindar și Pherechidis, unul din cele mai sacre simboluri ale Troiei era o Cerboaică de Aur, care apăra gurile Istrului (Dunării). După această legendă, prelucrată de Greci, nimfa Taigetis, iubita lui Zeus, închinase Zeiței Ortaisa, în cetatea Histria, o cerboaică cu coarnele de aur, ca să apere Delta Dunării. Cerboaica cu Coarnele de Aur ar fi avut calități excepționale, fapt ce l-ar fi determinat pe regele Teseus să plece la vânătoare.
Ei bine, la un moment dat, un guvernator al provinciei care va deveni mai târziu Grecia, s-a răzvrătit împotriva puterii centrale și, crezând că-i va zdruncina puterea, a reușit să fure Cerboaica Magică și alte simboluri sacre ale Troiei, ducându-le în teritoriul pe care-l conducea. Porecla pusă de Troieni acestui hoț era PROMETHEUS ”Răsculatul; Tulburatul; Nebunul; Ticălosul”, de unde româna mai are și astăzi cuvinte ca freamăt, a fremăta și pramatie.
Furia conducătorilor Troiei a fost distrugătoare, armata comandată de prințul Paris pornind împotriva ținutului rebel, prinzându-l și pedepsindu-l cumplit pe Prometheus. Totodată, Cerboaica Fermecată a fost găsită și adusă înapoi, la Tomis. De la aceste fapte, prințul Paris, fiul regelui Priam, a mai fost numit și A LEK SAN DROS ”Care salvează Minunata (Frumoasa) Cerboaică”; cf. rom. a - art. hot. adj.; leac; a lecui; sân (pop. ”sfânt”; zână; latin. sanus ”sănătos”; alban. zane ”zână”; zonje ”doamnă”. În graiul troiano-getic, ”Cerboaică” se mai spunea și HELENE; cf. vechi slav. ieleni ”cerb”;franc. elan ”elan, cerb mare din pădurile Nordului”. Iată așadar cine a fost celebra Elena din Troia, de care Grecii scorniseră că se îndrăgostise Paris-Aleksandros și o furase!
Elena și Paris, în mitologie
În treacăt fie spus, în cele mai multe imagini antice și chiar moderne, prințul troian poartă inconfundabila cușmă getică.
De la T'ROIENII care cuceriseră și trecuseră prin foc și sabie teritoriul pe care se află astăzi Grecia a rămas denumirea de DORIENI, despre care toți istoricii afirmă că veniseră din Nordul Grecie
Din nefericire, la ceva vreme, Grecii, simțindu-se un neam aparte, s-au răsculat iarăși și, cu ajutorul Scyților și al Etruscilor, au izbutit să cucerească Troia, iar Scyții au stăpânit o parte din Tracia până în vremea lui Apollon-Zalmoxis, Zeul-Împărat care i-a eliberat pe Geți. Dar aceasta este o altă poveste...
Nefiind popular la Greci, ba dimpotrivă, numele de Aleksandros i-a fost pus unui prinț traco-macedonean, care va deveni vestitul Alexandru cel Mare.
Alexandru cel Mare, în luptă
În tradițiile trace, viteazul prinț Paris-Aleksandros era deja sanctificat, căci numele lui mai putea fi înțeles și ca ALEK SAN DROS ”Excepționalul Sfânt al Troiei”; cf. rom. a alege; alac ”specie de grâu foarte rezistentă, cultivată în regiunile muntoase”; sân (pop.) ”sfânt”; grec. Troas - o denumire antică a Troiei; Tros - strămoșul legendar al Troienilor. Din SANDROS au rămas în mitologia românească Fetele lui Șandru, zâne războinice. Un mare domnitor al Moldovei a fost și Alexandru cel Bun. Multe personalități ale culturii noastre au purtat și poartă numele de Alexandru.
Alexandru cel Bun
În onomastica românească, mai provin din Alexandru nume ca Alexandra, Lisandru, Lixandru, Luxandra, Ruxandra, Lisandra, Alex, Alexa, Sandu, Sanda, Sandra etc.
Adrian Bucurescu
