Există mai multe specii de grâu, după locul în care sunt produse (...). Ca greutate grâul din Tracia ocupă locul al treilea (...). Grecia a apreciat și grâul din Pont, care n-a ajuns însă până în Italia (...). Grâul se deosebește și în privința paiului, căci este de calitate mai bună cu cât acesta este mai greu. Grâul din Tracia este îmbrăcat în mai multe cămăși din pricina frigurilor mari din acel ținut. Din această cauză, și fiindcă ogoarele sunt acoperite de zăpadă, a fost descoperit grâul de trei luni, numit astfel pentru faptul că, după aproape trei luni de la semănat, este cules odată cu grâul din restul lumii...
Plinius cel Bătrân, Istoria naturală
Hrana (Dacilor) consta din carne fiartă,miere, lapte, brânză (...). În plus vânatul le oferea câte o delicatesă pentru că în pădurile Ardealului mai trăia zimbrul masiv, alături de cerbul uriaș și ursul greoi. Ca băutură se pare că le-a servit vinul și un fel de bere.
Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 217.
(Tracii) se luptă pe care, în armuri de cupru, înarmați cu săbii și sulițe lungi. Homer vorbește de ”săbiile trace”, despre viticultura dezvoltată la Traci și despre celebrul lor cântăreț Tamuras. Aceste date stau mărturie înaltului nivel de dezvoltare a tehnicii, producției agricole și a artei la vechii Traci.
Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U. R. S. S.,
1945, p. 51.