o nouă zăpadă cade pe sânge.
Ce-ar fi dacă peste sufletul meu
puiul de ren s-ar face că plânge?
Câinii albi s-au înhămat de aseară
la leagănul inimii mele
și-o tot plimbă sub cerul de ceară
și-o tot latră gingaș să adoarmă.
Un copil din geana Nordului
aruncă în Lună bulgări de zăpadă.
Lângă el, o amintire în alb
visează primăvara mestecenilor.
Aș vrea să mușc cu botul de gheață
din orice inimă care nu minte.
Înseamnă că iarna devenim mai lucizi,
dar nu ne mai aducem aminte.
Adrian Bucurescu
