Mitologie românească
Legenda Meșterului Manole este cunoscută de cei mai mulți Români, făcând parte din miturile noastre fundamentale. Balada circulă mai ales în Sudul României și printre Macedoromâni. În Nordul țării, mai precis în Maramureș, eroul legendei este Meșterul Siminic, care nu lucrează înă la porunca niciunui voievod și nici nu înalță o mânăstire, ci probabil o cetate:
Colo-n jos pă prundurele,
Zânduiesc tri frațurele,
Pă cât zua zâduie,
Noaptea tăt să râsâpe.
***
Colo-n jos pă prundurele,
Să zâdesc tri zâdurele,
Care cum zâdu-l făce,
Noaptea tăt să râsâpe.
Conform unei vechi credințe, Siminic, conducătorul zidarilor, le propune acestora s-o zidească pe prima soție ce va veni cu mâncare la ei:
Siminic, meșter mai mare:
- Haidați, măi frați, că cinăm
Și-apoi noi să ne culcăm,
Să vedem care ghisăm,
Care nevastă-a zini
Mai întâie cu prânzu,
Noi în zâd u-om zâdui.
***
Siminic, meșter mai mare,
El din gură-așa grăie:
- Care nevastă-a zini
Demineață cu prânzu,
P-aceie u-om zâdui.
Meșterul Siminic visează că tocmai soția lui va veni prima cu prânzul:
Și Siminic s-o ghisat
Și s-o trezât supărat,
C-a lui nevastă-o zinit
Mai întâie cu prânzu.
Ca și Meșterul Manole, cel din variantele maramureșene se roagă la Dumnezeu să-i împiedice soția să vină prima, iar Domnul îl ascultă:
Dumnezeu l-o ascultat,
Bruj-nainte i-o țâpat,
Pe departe s-o ferit
Și de el nu s-o lovit.
Apoi Dumnezeu îi trimite în cale soției lui Siminic un lup și o ploaie grozavă, dar femeia trece și de acestea și sosește prima. Atunci Siminic ia cumplita hotărâre:
- Haideți, frați, să prânzim,
C-api-n zâd o zâduim.
O zâduiră până-n brâu
Și-o răsărit on schic de grâu;
O zâduiră până-n barbă
Și-o ieșit on schic de iarbă.
Ca și Ana lui Manole, soția lui Siminic este îngrijorată mai ale de soarta copilului ei mic:
- Zâdari, zâdari, rău mă strânge
Și viața mni să strânge.
Dacă-n zâd voi mi-ți băga,
De pruncuț cine-a cota?
Cuprins pesemne de remușcări, Siminic ar vrea să împiedice pe ceilalți zidari să-i zidească soția:
Siminic din grai grăie:
- Nu vi-i vouă milă-or ba,
Să-mi zâduiți nevasta,
La pruncuț țâță cine-a da?
Însă meșterii au răspunsul pregătit:
- Or zini ciute din munte,
Cu țâța până-n jenunche,
La pruncuț țâță i-or da
Și vântu l-a legăna.
Importanța acestor variante maramureșene este deosebită. În primul rând ele demonstrează că legenda este mult mai veche decât epoca lui Neagoe Basarab și a zidirii Mânăstirii Argeșului.
Adrian Bucurescu
