Lazărul și Floriile
Lazărul
Cu o zi înainte de Duminica Floriilor, Românii prăznuiesc Lazărul sau Lăzărelul. La Geto-Daci, acest praznic avea o dublă semnificație:
Una era LIT TERATA ”Cântec (Poem) de Jale (Supărare; Foc); Ceremonia Durerii”; cf. rom. lăută; litanie ”rugăciune cântată; procesiune; totalitatea rugăciunilor”; germ. Lied ”cântec”; latin. ludio ”actor; dansator”; ludius ”pantomim; dansator; actor; gladiator”; ludo ”a juca; a se juca; a juca un joc de noroc”; rom. durut; a (se) întărâta; torță; triță ”lumânare rămasă de la Bobotează”; turiță ”plantă care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc.”; torțel ”plantă parazită care se răsucește în jurul plantei pe care trăiește”; latin. territo a înspăimânta; a înfricoșa”; alban. dredhje ”răsucire; vârtej; tremurătură”; dridhes ”tremurător”; druajtje ”teamă; sfială”; drize ”mărăcine”.
În tradițiile populare românești, cântecul de durere geto-dacic a rămas sub forma colindului de primăvară Lazărul sau Lăzărelul, din Muntenia La Dacoromâni, fetele care îl cântă se numesc Lăzărițe, iar la Macedoromâni, Lazarchii, Lazareti sau Lazarini.
În această zi se împarte pâine la săraci. Nu se lucrează la lucru voinicesc, căci e rău de căzătură, deoarece se spune că Lazăr a fost un sfânt, care a murit căzând dintr-un arbore. De Sâmbăta lui Lazăr, o fată se îmbracă în mireasă, iar însoțitoarele ei cântă Lazărul, la fiecare gospodărie din sat. Gazdele le răsplătesc colindul cu ouă proaspete.
Tot în Sâmbăta lui Lazăr, unele fete aromânce fărșerote, după ce se adună mai multe la un loc, iau un maliu, lemn cu care se bat hainele de lână la spălat, și-l îmbracă în straie de voinic sau de băiat. Ele încearcă să-l facă foarte frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în brațe și cu el merg din casă în casă, cântând colindul lui Lazare-Pazare și povestind cum frumosul Lazăr a fost omorât, împușcat sau străpuns de o fiară sălbatică, pe când păștea turma în pădure, ori invocând alte motive.
Trei surori, trei jelanii. Prohodul
În colindul închinat lui Lazăr, se pomenește de cele trei surori ale sale: Iată o variantă a cântecului, din Sărățeni, județul Ialomița:
Are Lazăr trei surori,
Trei surori
Pe trei cărări:
A mai mare -
Mai domoală,
A mai mică -
Mai voinică.
L-au cătat pân' l-au găsit
Și cu lacrimi l-au jelit,
'N lapte dulce l-au scăldat,
'N foi de nuc l-au înfășat
Și frumos mi l-au gătit:
În veșmânt de cununie
Și cu brâu de colilie;
Cu lacrimi că l-au stropit,
Cu flori l-au împodobit
Și pe masă că l-au pus.
Iar după ce l-au scăldat,
Laptele că l-au vărsat
În Grădina Zânelor,
În somnul copiilor,
Pe sub umbra nucilor,
În calea voinicilor,
În panglica fetelor,
În tămâia babelor,
În jimbla cocoanelor,
În vinul boierilor.
La anul și la mulți ani!
Acest colind are un bun temei în istoria Geto-Dacilor. Una dintre cele trei fecioare este Însăși Artemis sau Diana, Sora Geamănă a lui Apollon-Zalmoxis. Celelalte două sunt surorile de lapte ale Gemenilor Divini, Milonis și Ursolis, fiice ale lui Sabadios și Lupo, care Îi adoptaseră pe Fiii Cerului. În iconografia antică, cele trei apar deseori împreună. De aici, și reprezentarea de către Romani a Zeiței ca o trinitate, fiind Diana pe pământ, Luna în ceruri și Hecate sau Proserpine în Infern. Nefiind inițiați în Misterele Zalmoxiene, tratându-le după ureche, poeții de la Marea Mediterană spuneau că Diana ar fi avut trei capete, unul de cal, al doilea de femeie, și un al treilea de câine! Totuși, conform lui Hesiod, Diana, Luna și Hecate sunt trei zeități distincte.
Ecourile colindului românesc al lui Lazăr provin tot din LIT TERATA ”Cântec de Jale”, căci sintagma putea fi înțeleasă și ca ”Trei Cântări; Trei Lamentații”; cf. rom. lăută; litanie; germ. Lied; rom. întreit; latin. tertio ”pentru a treia oară; în al treilea rând; de trei ori”; rus. tretii ”al treilea”.
Nu mai e nicio îndoială că, în cea mai mare parte, rânduielile bisericești au fost preluate din Cultul Zalmoxian. În trei cântări, ca structură, este împărțit și Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos, de trei ori se înconjoară biserica în seara de Vinerea Mare, cu Sfântul Epitaf. Chiar titlul acestui impresionant cântec, Prohod, provine din tracicul BRIG E TIO ”Plecarea (Ridicarea) la Zei; Călătoria Zeului (Domnului); Despărțirea de Domnul;”; cf. rom. prag; alban. vrage ”cărare; potecă; urmă”; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”; rom. progadie ”cimitir”; a purcede; alban. braktis ”a părăsi; a abandona”. BRIG(H)ETIO era și un important castru economic și strategic în Pannonia Inferior, fostă regiune a Daciei Apusene.
LITTERATA este atestată ca denumire a unei cetăți din Moesia Superior, ținut getic, toponimul provenind aproape sigur din hramul unui templu zalmoxian.
Învierea Domnului și a Naturii
O variantă, de asemenea atestată, pentru LITTERATA, e LEDERATA. Este limpede că numele de Lazăr, erou atât al colindului românesc cât și al ”Noului Testament” provine din LEDER / LITTER ”Superiorul; Cel Înalt; Vrednicul; Care se ridică; Distinsul; Pomenirea; Consemnarea; Însemnatul; Istețul”; cf. rom. lujer; iederă; lotru (reg.) ”sprinten; ager la minte; isteț; mândru; vesel; vioi”; latin. littera ”literă; scrisoare; act; document; contract; cont; proces-verbal; scriere; învățătură; literatură; cultură literară și științifică”; engl. leader ”conducător; șef”.
În sensul celor de mai la deal, nu mai e de mirare că LEDER-ATA se traduce prin ”Învierea (Înviorarea; Însuflețirea) lui Lazăr”; cf. rom. iute ”sprinten; focos; ortoman; ager; viu; vioi; vivace; însuflețit”; alban. jete ”viață; existență”; jetoj ”a trăi; a exista”. Evident, Lazăr cel înviat este Însuși Apollon-Zalmoxis, așa-numitul ”Cavaler Trac”, sculptat și pictat de nenumărate ori în stânga și în dreapta Dunării. De altminteri, unul dintre epitetele Lui atestate este BASKI DITHIAS ”Cel Ridicat din Morți”; cf. rom. pisc; bașca; bașcă ”bastion”; Paște; Dițoaica (reg.) ”Moartea”; dudău ”cucută, plantă otrăvitoare”; alban. zeze ”doliu”; engl. death ”moarte”;; rom. boscoade ”vrăji; farmece”.
Specific limbii trace, cu sintagme care, după cum erau rostite, aveau mai multe sensuri, așa și BASKI DI THIAS se tălmăcește și prin ”Ridicat (Întremat) de Zeiță (Zână; Măiastră; Frumoasă); Îmboldit (Impulsionat) de cea Curată (Luminoasă; Milostivă)”; cf. rom. pisc; bașca; bașcă; pască; a paște; a pișca; fișcă; de; duios; zeie; zeiță; ziuă; latin. dea, dis, deis ”zeiță”; dies ”zi, ziuă”; grec. deisis ”deisis”; alban. die ”cunoștință”; dua ”a iubi; a dori; a plăcea”; grec. Thais - o sfântă din calendarul creștin.
Frumoasa și Milostiva este Însăși Artemis-Diana, Sora Geamănă a lui Apollon-Zalmoxis. În mai multe scrieri tracice se spune că Ea L-a înviat pe Fratele Său cu ierburi de leac.De aceea, un supranume tracic al Zeiței, atestat și acesta, era BLOUR EITHES ”Care cheamă la Viață; Care înviorează Plantele; Care tămăduiește (întremează; învie) cu Flori (Ierburi): Care descântă (vrăjește; cântă) cu Ierburi”; cf. rom. fluier; a fluiera; floare; a înflori; plaur; Floarea, Florea (n.); iute ”vioi; sprinten”; ied; latin. aedes, aedis ”templu”; alban. jete ”viață”; jetoj ”a trăi”.
Anticii o socoteau pe Artemis-Diana și patroană a pădurilor. De la acest atribut, precum și de la BLOUREITHES, a rămas în mitofolcorul românesc basmul ”Florița din Codru”, cules de Ioan Slavici.
Dar când oare s-a întâmplat Miracolul Învierii? Tot teonimul BLOUR EITHES ne lămurește, prin tâlcul ”Învierea din Aprilie”; cf. rom. Prier (pop.) ”Aprilie”; Proor, Prour - ziua de 22 Aprilie, ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe; iute; ied; alban. jete; jetoj. De obicei, sărbătorile de Florii și de Paște cad în Aprilie, ca la strămoșii noștri.
Iată doar unul din textele geto-dacice privind Învierea:
S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S
Textul este un palindrom, adică e în așa fel întocmit, încât din orice parte l-ar citi cineva, de sus în jos, de jos în sus, de la dreapta la stânga, de la stânga la dreapta, obține aceleași cuvinte: SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. Traducerile: 1.”Strălucitoarea (Vrednica; Deplina; Plina) Fecioară (Mlădiță) din Moarte L-a ridicat pe Cel Tăiat”. 2. ”Cu Minunate (Fermecate) Plante din Morți S-a înălțat Cel Înjunghiat (Înțepat)”; cf. rom. a (se) sătura; sitar (ornit.); stare; ceteră; ciutură; iarbă; grec. thanatos ”moarte”; rom. abur; a reteza; a (se) rade; a (se) roade; răzuș ”răzuitoare; săpăligă; daltă; teslă; șurubelniță; scoabă”.
Textul este un fel răvaș împotriva frigurilor și se află într-un manuscris românesc din 1784, fiind însoțit de următoarea recomandare: ”Și să-l ție trei zile la gât și să-l arunce pe gârlă și să zică: Cum trece gârla de iute, așa să treacă și boala de iute!”
Un manuscris și mai vechi, din anul 1777, arată că răvașul-talisman se întrebuința și împotriva turbării, cu următoarea prescripție: Pentru turbare. Aceste 25 de slove să le scrii pe un taler nou și să speli slovele cu apă curată, și să le bea bolnavul, că-i va trece: SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. Acest descântec este rostit și astăzi de către Zalmoxieni, ca o mărturisire de credință.
În care ”Ierusalim” S-au întors Divinii Pribegi?
Mai mulți autori antici susțin că Zalmoxis a dispărut dintre Geți timp de trei ani, după care S-a întors la ei. Adevărul este acesta: Artemis-Diana L-a înviat pe Fratele Ei cu ierburi de leac, se pare că fără martori, după care Amândoi Gemenii au dispărut. Au pribegit prin toată Dacia, și, strângând o oaste impresionantă, S-au întors ca să elibereze țara de Scyți. Revenirea acasă a rămas în Cultul Zalmoxian sub mai multe denumiri. Una dintre acestea este HEB RY ZELMOS ”Sărbătorirea (Slăvirea; Slăvirea) Tinerilor Magi (Fermecați); Arătarea (Înfățișarea) Tinerilor Divini”; cf. rom. chef; cupă; cap; chip; alban. i ri ”tânăr; nou”; rom. zalmoș (reg.) ”pască”; șalmă ”năzdrăvănie”; alban. zulme ”laudă; faimă; celebritate; renume; reputație”. Petrecându-se la Solstițiul de Vară, evenimentul a rămas înscris și ca HEB RYZEL'MOS ”Culmea Luminii (Strălucirii) În Plină Căldură”; cf. rom. hop; cap; Rusalim - oraș sfânt, în mitologia română și nume de botez; Razelm - lac la Marea Neagră; alban. rrezelen ”a străluci”; rrezelem ”strălucire”. HEB RYZELMOS mai înseamnă și ”Chip Luminos; Capete Luminate”, de unde și eroii basmului ”Doi Feți cu Stea în Frunte”, cules de Ioan Slavici, inspirat din viața Gemenilor Divini. Hebryzelmos se numea și un rege trac.
Cetatea NETINDAVA, unde Se născuseră și în care S-au întors Fiii Cerului a devenit capitala Traciei, primind și titlul de RYZEL'MOS ”Strălucitoarea”, intrând ulterior în mitofolclorul românesc sub denumirea de Rusalim. În unele basme și descântece, Zânele sau Ielele sunt numite și Fetele lui Rusalim-Împărat. Aceasta este și cetatea RUSALIM din colindele românești privind Nașterea Sfântă, fără nicio legătură cu biblicul Ierusalim.
Încă o denumire a Cetății Sacre era și SA LIC(H)ES ”Peste (lângă) Apă”; cf. rom. a (se) sui; șa; și; lac; latin. lac ”lapte”; lacus ”lac; apă; fântână”; alban. lag ”a (se) uda; a (se) umezi; a (se) îmbiba”; lug ”adăpătoare”; rom. salcie; salcă; zălog ”răchită”; latin. salix, -icis, alban. shelg ”salcie”.
Iată încă o tălmăcire pentru SA LIC(H)ES ”Izvorul Tămăduirii; Apa Întreagă (Neîncepută); Apa Întăritoare”; cf. rom. saia ”adăpost; umbrar”; seu ”avere; bogăție; bun”; a (se) sui; lac; latin. lac; lacus; alban. lug. Acesta este SARATOKOS, lacul pe malul căruia Se născuseră Fiii Cerului. Astăzi, sub denumirea de Sărățuica, încă mai păstrează, prin terminația -țuica, sensul de ”întăritor; tărie”.
Doi Feți Frumoși
Întoarcerea Feților Divini a mai fost consemnată și sub denumirea de MOCARSOS, care și ea poate fi înțeleasă în mai multe chipuri. Astfel, MO CARSOS înseamă ”Cu (pe) Cai”; cf. rom. mai; alban. me ”cu”; engl. horse ”cal”. Însă sintagma mai putea fi înțeleasă și ca MOCAR SOS ”Pe Măgar”: cf. rom. măgar; rom. sus; șa.
Ciu siguranță, Frații Cerești S-au întors călare pe cai. Dar, dată fiind vraja limbii tracice, a rămas că Iisus Christos S-ar fi întors în ”Ierusalim” călare pe... un măgar!
Totuși, pentru cei mai mulți Traci, MO CARSOS însemna ”Pe Cai; Deasupra Cailor; Peste Alergători”; cf. rom. mai; latin. cursus ”fugă;; goană;întrecere la fugă; cursă”; engl. horse ”cal”. Așa și sunt reprezentați, în iconografie, Apollon și Artemis, această ipostază ducând la denumirea Lor de ”Cavaleri Danubieni”.
Încă un tâlc al sintagmei trimite la epocalul eveniment: MOCAR SOS ”Venirea Pribegilor; Sosirea Celor Plecați (Porniți); Slavă Celor Înalți (Mari; de Sus); Glorie Conducătorilor”; cf. rom. mugur; măgură; macara; măcărău ”mâner de învârtit roata fântânii”; latin. migro ”a se duce dintr-un loc într-altul; a-și schimba locul; a se muta; a pleca”; grec. makros ”mare; larg”; rom. a sosi; sus.
Dincolo-i lumină!
Nu numai că în Bărăgan, unde se afla NETINDAVA, nu cresc palmieri cu ramurile cărora să fie întâmpinați Zeii, dar obiceiul românesc al sfințirii crengilor de salcie la Florii evocă Lacul Fermecat, SALICES, de lângă acea cetate.
De Sâmbăta lui Lazăr, în lunca Ialomiței nu umblă doar fetele cu Lăzărelul, ci și băieții cu coșurile pline de ramuri de salcie, colindând și ei, cântecul intitulându-se chiar Salcia. Iată enigmaticul text al acestui colind, cules din Sărățeni, satul în vatra căruia s-a aflat cândva Netindava:
Arătatu-s-a Olia,
Dincolo-i izvoare,
Cum e zânele împărtășite.
Și s-au descoperit
Măre-n ce-i învăluite:
De văluri cernite.
Vălurile lepădat-a.
Cu flori rourate
Toate zânele s-a-mpodobitu.
Iată, l-a înălțat
Zâna Zânelor cu apă vie!
Ea l-a întrematu.
Arătatu-s-a Olia,
În zori luminate,
După ce o a învins pre moarte.
Aceasta e taina,
Lumea la ea se-nchină.
Dincolo-i lumină.
Așadar, măcar la Ei acasă, amintirea Gemenilor Divini încă se mai păstrează.
Adrian Bucurescu
