marți, 12 septembrie 2017
Zăticnire
Îmi cade o lacrimă și mi-e rușine.
O calc în picioare să nu o mai văd.
Eu, ca eu, dar nimeni să știe
că uneori sunt înfrânt de prăpăd.
Prin ceața ochilor mei țipă cocorii,
drumul de când lumea căutându-l,
printre gene, fâșii reci de neguri
îmi trec ca o toamnă mai grea ca pământul.
De ce uneori sunt trist fără motiv?
De ce impudice gânduri mă-ncearcă?
Pe cine vreau de fapt să înșel?
De ce vreau aleanul să-mi treacă?
De ce?... De ce?... Parcă iarba se-ntreabă
de ce curg destine din stele...
Binecuvântă, Doamne, răspunsurile
precum bătăile inimii mele!
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)