Timp de decenii întregi, o rezistență deosebit de îndârjită față de cuceritorii romani au opus Dacii (trib trac, înrudit cu Geții), care ocupau teritoriul Transilvaniei, Valahiei, Moldovei și Basarabiei, până la Marea Neagră și Nistru.
Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Acad. de Științe a U.R.S.S., 1945, p. 60.
Învins și pus pe fugă de Marcomani, Domițian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele Dacilor, îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el (Domințian) îl refuzase mai înainte, deși (regele) i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare), dar nu a vrut să vină el însuși să stea de vorbă cu Domițian, ci l-a trimis pe Diegis, împreună cu câțiva bărbați, ca să-i predea armele și câțiva prizonieri, sub cuvânt că i-ar avea numai pe aceștia. După sosirea acestuia, Domițian puse lui Diegis o diademă pe cap - ca și cum ar fi fost un adevărat învingător și omul în stare să dea un rege Dacilor -, iar soldaților lui le împărți onoruri și bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, între altele, niște așa-ziși soli ai lui Decebal și o pretinsă scrisoare a acestuia, despre care se spune că ar fi plăsmuit-o el. Domițian își împodobi triumful cu multe lucruri, care nu fuseseră luate ca pradă. (Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulți bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar și meșteri pricepuți în felurite lucrări folositoare în timp de pace și de război și făgădui să-i dea mereu multe).
Dio Cassius, Istoria romană
